La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


miercuri, 24 februarie 2010

note zilnice

Am pierdut două jumătăţi de zi, ieri şi azi, să redactez unul din articolele mele de specialitate despre un kastellum necunoscut de la Alburnus Maior (chiar acum când lupta politico-ideologică pentru Roşia Montană s-a înteţit). O consideram o contribuţie interesantă, deşi măruntă, până în momentul în care am recitit textul. Părea mai importantă când era încă în stadiul de idee, de observaţie. Când am redactat textul articolului am fost tot timpul tentat să construiesc gradual demonstraţia pentru a păstra efectul surpriză până aproape de sfârşit. Surpriza era destinată savanţilor care au avut tot timpul sub ochi datele problemei şi nu le-au văzut de ochelari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu