La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 13 noiembrie 2010

LA STÂNGA!

Despre americanizare. The rich are different. They have more money.

O să încep cu o citare fictivă: F. Scott Fitzgerald ar fi spus: "The rich are different from you and me", iar E. Hemingway i-ar fi replicat: "Yes, they have more money". Deja, explicitată această synthema a salvării laic-moderne îşi pierde savoarea. Nu mai este atât de seacă şi plină de sens ca în varianta vulgară abreviată.
Când eram student în jargonul anilor '90 "american" era un adjectiv la superlativ: putea fi "american" un film, dar şi un suc sau un covrig bun. Era expresia unui deziderat: propaspăt trecuţi de partea cealaltă a Cortinei de fier eram dispuşi să acceptăm şi să absorbim orice. Numai să fie "american". Dar românii au o manieră particulară de a absorbi influenţele: când România s-a franţuzit, s-a populat cu coane Chiriţe.
Nu credeam în anii '90 că ne vom americaniza atât de rapid. Mijloacele de propagandă au fost fost eficiente. La un moment dat ştiam mai bine cum arată un interior american din anii 80-90 decât unul românesc şi compătimeam familiile americane cu probleme din filmele de serie B pe care le înghiţeam zilnic.
Noua religie propovăduită era aceea al lui "american dream", a reuşitei materiale individuale, a integrării în abstracta şi utopica "clasă de mijloc". Un coleg care predă un curs de numismatică romană titrează pe afiş "Banii aduc fericirea". Andrei Pleşu (boierul minţii) scrie, negru pe alb, într-o Dilemă veche recentă că banii aduc fericirea şi enumeră alte lucruri pe care nu le aduc banii. Banii care fac universul să se învârtă. Lipseşte din lozinca preluată de capitaliştii români nuanţa americană. Cât de mulţi bani aduc fericirea? Sunt mai fericit când un vin pe care îl beau costă 100 de lei în loc de 10 lei. Probabil, dar sunt mai fericit dacă costă 1000 de lei în loc de 100 de lei. Ce înseamnă pentru capitalistul român "really rich"?
Trist este că pe când ne-am americanizat (superficial) şi noi a venit criza economică. Am văzut America de Nord înainte de criză, dar n-am vazut fericirea adusă de bani. Am văzut în Canada o stabilitate şi o siguranţă care nu cred că mai există niciunde. Dar fericirea era împachetată în hârtie lucioasă, legată cu fundă şi servită ca un medicament zilnic la oră fixă. Şi am decis să mă lipsesc.