La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


joi, 7 iunie 2012

NOTE DE LECTURĂ



Citesc în memoriile lui Ilya Ehrenburg (Oameni, ani, viaţă, III, Bucureşti, 1968) impresiile lui despre Moscova NEP-ului (a Noii Politici Economice care din 1921 înlocuieşte „comunismul de război” în Uniunea Sovietică). Socialismul de piaţă de atunci seamănă bine cu capitalismul de speculă / de cumetrie, post 1989 de la noi. Parcă există un pattern al rătăcirilor prin meandrele capitalismului post-socialist:
(p. 103)„Revăzând Moscova am rămas uluit. Plecasem din ţară în ultimele săptămâni ale comunismului de război, iar acum totul arăta altfel. (p. 106) Cartelele dispăruseră, oamenii nu mai erau repartizaţi la diferite întreprinderi. (...) În prăvălii apăruseră unele mărfuri. Ţăranii începuseră să aducă păsări la piaţă. Moscoviţii se mai îngrăşaseră şi erau mai veseli. Acest tablou mă bucura, dar mă şi întrista totodată.
Aici nu e foarte clar dacă autorul e trist pentru faptul că moscoviţii se îngrăşaseră.  Devine clar în paragraful următor:
Într-o zi, după sosirea mea la Moscova, mă oprii încremenit în faţa unui magazin alimentar. Câte lucruri nu erau acolo! Dar cel mai convingător suna firma: Estomac. Burta era nu numai reabilitată, dar şi ridicată pe postament.
Şi analiza propriu-zisă a NEP-ului de către Ehrenburg (p. 110) „Provenienţa socială a nepmanilor era pestriţă. Un fost avocat stagiar, care lucrase timp de doi ani în Comisariatul Poporului pentru Justiţie, se apucă pe neaşteptate să facă negoţ cu biletele pentru vagoanele de dormit. Cunoşteam un poet care prin 1921 recita versuri futuriste la cafeneaua Domino, iar acum făcea speculă cu parfumuri franţuzeşti şi coniac estonian. Fusese deferit justiţiei un fost muncitor de la uzina Gujon, un om care luase parte la războiul civil: furase un vagon de manufactură şi fusese prins din întâmplare: se îmbătase într-un restaurant, spărsese o oglindă; asupra lui s-au găsit opt milioane. Bineînţeles, omul acesta nu semăna cu un burghez din tată în fiu, după cum nu semăna a proletar locotenentul ce fusese altădată  fiul unei proprietărese bogate şi pe care acum mizeria îl adusese în vreo uzină pariziană. Milioanele îi ameţeau pe nepmani; făceau trăsnăi, se ţineau de scandaluri şi dispăreau repede de pe firmament. Rare erau cazurile când vreunul dintre ei punea bani deoparte: oamenii nu credeau în longevitatea n.e.p.-ului, nici în puterea bancnotelor. Hotarul dintre venitul permis şi specula urmărită de lege era imperceptibil. Din timp în timp, G. P. U. Aresta zece sau o sută de afacerişti dintre cei mai întreprinzători: asemenea acţiune se chema a scoate spuma de pe n. e. p.”
Parcă e România de ieri şi azi populată de senatorii melcilor, baronii locali, oamenii ceafă cu bmw, micii întreprinzători îmbogăţiţi din vânzarea spray-urilor şi blugilor turceşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu