La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 29 septembrie 2012

Note zilnice

Băse, Ponta și Crin naufragiază pe o insulă pustie. Soare, secetă, foame, sălbăticie. După o vreme de ratăciri pe insulă Crin, mort de foame, hrănit numai cu rădăcini și frunze, se apropie de sediul lui Băse care frigea grătare și zice timid:
- Știți, nici mie nu îmi prea place Ponta....
- Nu-ți place, nu mănânci, zice Băse.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Note zilnice



B. îi explica astăzi unei fetițe de vârsta lui cum se trage omul din maimuță. În ciuda protestelor părintești și a mirării adulților prezenți a schițat teoria soților Leakey: la început a fost un strămoș comun al nostru și al cimpanzeului (care genetic e mai înrudit cu noi decât cu gorila), apoi au venit australopitecinele, apoi hominizii (h. erectus, h. habilis), apoi tot felul de frați vitregi din Neanderthal și în sfârșit homo sapiens. Aici a urmat o întrebare devastatoare: dar nu Dumnezeu l-a creat pe om? Totuși. Această problemă pare mai ușor de soluționat prin apelul la gnosticismul dualist decât la creaționismul științific. Dumnezeu, principiul Binelui absolut, nu putea să creeze lumea și umanitatea cu toate relele aferente. Pomul  bun face roade bune și pomul rău face roade rele, așa că trebuie să fi existat un principiu al Răului, un Arhonte ignorant / înger căzut care să fi creat lumea noastră. Astfel că acest arhonte a creat maimuța și i-a suflat pe nări spiritul divin și maimuța a devenit australopitecină, apoi hominid și după ce maimuța femelă a fost fecundată cu coada șarpelui în grădina Edenului, brusc a atins nivelul de homo sapiens. În concluzie, dogma niceeană e doar o opțiune. Dintr-o infinitate de soluții.

duminică, 9 septembrie 2012

TURDA MĂ'SII (7)



Despre americanizare. “Decolectivizare” și entertainment.

Pe locul vechiul sediu al colectivului din satul Cheia  s-a deschis un Pony Park unde se servește distracție pentru copii în stil american Wild Wild West.  Am petrecut acolo o jumătate de zi și m-am îngrijorat la sfârșit când B., cu emfaza unui copil de 5 ani,  a declarat că a fost cea mai frumoasă zi din viața lui.  Dacă reflectez mai bine m-am îngrijorat inutil, fiind și eu influențat de noua retorică antiamericană, antiglobalizare care e azi foarte la modă. Ce e rău în fond că importăm modele de distracții de-a gata din US of A? Dacă noi nu știm să le inventăm, să ne transformăm trecutul specific într-un produs de consum, să producem un entertainment cu culoare locală, atunci, colonizarea asta cu muzică country, taur mecanic, afișe cu The Duke, ponei pentru călărit, jgheab pentru spălarea aurului și altele este o soluție bună. Ce e rău în faptul că în grajdurile fostei gospodării colective din Cheia trăiesc acum 65 de ponei  foarte simpatici? E un parc pentru copii care are clienți și succes comercial lângă orașul acesta distrus de tranziția post-comunistă. M-am simțit un pic ca în Canada, ca în village huron, mai ales că la prânz am mâncat cheeseburger cu cartofi prăjiți care a avut exact gustul de fastfood al ultimului cheeseburger pe care l-am mâncat în aeroportul din Toronto acum vreo 4 ani.  Totul pe fond muzical country și cu steagul USA fluturând la poartă.
Românii îi privesc pe alții cu superioritate și dispreț și am auzit adesea discursul ăsta: că americanii sunt proști, că americanul de rând nu știe nici măcar unde e România pe hartă (de ce ar trebui să știe, nu pricep!), că nu au Istorie, că sunt recenți și superficiali și altele asemenea, nu le mai înșir pentru că e un discurs cu care toți suntem familiari. Eu m-am plictisit de anti-americanism, aș vrea ca B. să fie prost ca un american și nu deștept ca un român. În concluzie, dacă aveți timp liber, dacă treceți pe lângă Turda mă’sii duceți-vă copiii la Pony Park Cheia (http://pony-park-cheia.ro/) să se distreze ca niște pui de americani.

joi, 6 septembrie 2012

Turda mă’sii (6)




Oasele sparte și îngălbenite ale civilizației
Pentru mine Turda era, odinioară, orașul vacanțelor. Orașul lunilor de vară în care îmi făceam ucenicia pe șantier, în praf și moloz cu aromă romană, cu după-amieze sărate în Lacul Ocnei. Acum sunt blocat în vacanță, în acest Disneyland neverosimil înconjurat cu sârmă ghimpată.
Chiar îmi place vara pe șantier la Turda. Să fac o muncă cu sens  pentru mine (care am în loc de meserie un hobby), chiar dacă asta nu interesează pe nimeni, pe nici un turdean de souche care se plimbă grăbit pe la baza dealului Cetății. Ignorând deplin ceea ce facem noi sus.
În ciuda trezitului matinal, a caniculei care te dezhidratează, a oboselii acumulate, scormonitul nostru zilnic în ruinele și gunoaiele romanilor este o activitate plăcută.
Un pescuit subteran inutil la rădăcina arborelui Yggdrasil…