Cântarea științifică
a României
Ieri s-a afișat competiția de proiecte de cercetare
CNCSIS și am obținut un jenant loc 55 din 63 de proiecte depuse. M-a contrariat
un pic punctajul mic pe care l-am obținut, dar apoi, după ce m-am regăsit în
coada listei în compania prietenilor mei cu doctorate franțuzești, m-am
liniștit. Fără ipocrizie îi felicit pe premianții cunoscuți sau necunoscuți
pentru că au reușit să ghicească răspunsul, soluția bună pentru obținerea finanțării,
în haosul și degringolada care stăpânește România de azi. Se va alege praful de țara asta dacă se
continuă așa, fără repere, fără criterii, cu niște pretinși evaluatori străini pe
care engleza aproximativă îi demască ca fiind români sau cu niște savanți din
lumea a treia care acceptă pentru 100 de euro să își dea cu părerea despre
niște proiecte dintr-o țară în curs de dezvoltare. Nu înțeleg de ce A. B.
și D. D. patronează mizeria asta. S-au vândut și ei pe doi cartofi.
Poate
că a fost și vina mea că am propus un proiect extras din puțul gândirii
nord-americane. Am crezut că, dacă am
fost bun și competent să lucrez într-un asemenea proiect în Québec, pot să încerc
să colonizez tematica asta nouă și în România. Probabil că m-au evaluat ceva specialiști
veritabili care toată viața au studiat doar coaiele râmei și care au crezut că
ceea ce propun eu sunt avioane. Eu am vrut să-mi tai drum prin pădure și ei au
crezut că nu văd cărările.
Poate
că e mai bine așa pentru că în ultimul timp eram cam prins de jocul ăsta
absurd, să public doar în anumite reviste care sunt cotate ISI sau ERIH A și B,
să obțin punctaje pe care să le convertesc în bani prin nu-știu-ce
eligibilități pentru proiecte sau habilitări și avansări pe scara ierarhică a
carierei didactice. De azi o să public în ce revistă vreau și la ce editură
vreau, cotată sau necotată, pe care o să le apreciez eu singur, fără ajutorul criteriilor
CNCSIS și al comisiilor pe care le va spăla următorul val.