La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 6 aprilie 2013

Turda mă’sii (8)


Primăvara pe uliță
Mă întreb ce cred oamenii care mă văd pe stradă cu papucii veșnic murdari de noroi? Deși îi spăl, îi fac cu cremă în fiecare dimineață, când ajung la slujbă sunt înnoroiți. Probabil că își imaginează că vin de undeva dintr-un sat uitat de lume din Câmpia Transilvaniei și că trebuie să vâslesc primăvara, când se dezgheață asfaltul, prin noroaie. De fapt nu e deloc așa. În mod paradoxal locuiesc pe o uliță în buricul Municipiului Turda, la câțiva pași de primărie, iar sub noroiul pe care calc zilnic este asfalt. Cum s-a ajuns în situația asta stranie?
Acum un an și ceva s-au schimbat țevile de canalizare pe stradă și s-a tăiat în asfalt un șanț lat de cca. 60-70 cm. Din acest șănțuleț a ieșit tot noroiul, tot pământul care a acoperit strada, asfaltul, trotuarul, bordurile, totul, ca într-un film vechi american SF în care o spumă, o substanță malefică, se extinde, se extinde… și nimic nu o poate opri. Cei de la Compania de Apă Arieș au astupat șanțul, cineva (nu știu cine) a aruncat în vreo două rânduri niște pietriș pentru că se scufundau roțile mașinilor în șanț, apoi totul a fost abandonat. Fosta Piață a Steluței s-a transformat într-o veritabilă uliță din Turda mă’sii.
S-a făcut și o cerere către Primărie, să aducă strada la starea inițială, semnată de toți vecinii din curte (așa se numește în jargonul vecinilor ulița pe care locuiesc, pentru că era pe vremuri, când m-am mutat aici, o piațetă foarte verde și aranjată, între trei blocuri vechi, cu copaci bătrâni, rondouri de flori, o rotondă cu un ghiveci mare din beton în centru pe care cineva îl vopsise roșu, galben și albastru, cu copii care se jucau fără să îi amenințe mașinile, cu vecini care jucau table și rummy în fața scării). Era un colț simpatic și pitoresc, desprins din alte vremuri ale peisajului urban.
Între timp rotonda a dispărut, pământul fiind în mod suspect retrocedat și vândut (noroc că a scăpat terenul de sub blocuri). Într-un semicerc al rotondei s-a construit acum câțiva ani o casă, lipită de geamurile blocurilor, în care a funcționat o vreme un bar. Unii copaci au fost tăiați, se mai văd azi doar cioturile lor imense, inestetice. Acum a dispărut și asfaltul, inundat de pământul izvorât din șanț.
Și eu umblu cu papuci cu mustăți de noroi pentru că trebuie să străbat 50 de metri de uliță, de la scara blocului până la mașină. I., mare consumatoare de papuci Ecco de piele întoarsă, refuză să înfrunte glodul și trebuie să umblu cu mașina după ea pe uliță, să o iau sau să o las să coboare pe insulele uscate.

Vreau să îl întreb pe domnul primar de ce ne lasă așa, în noroi? Să se integreze și colțul nostru dintre blocuri în peisajul urban din Turda mă’sii cu gunoaie pe străzi, case părăsite și distruse, oameni care caută în containere, câini vagabonzi adunați în haite? Turda nu e numai Salina sau zona centrală recent pavată. E spațiul în care locuim toți, cu biodiversitatea lui urbană, cu eternele noroaie de primăvară în care ne înmuiem zilnic papucii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu