La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


miercuri, 26 iunie 2013

ELIADE (2)

Note de lectură

Biografiile lui Mircea Eliade sunt, uneori, bântuite de amintiri false. Cu fiecare carte pe care o citesc mi se întărește această convingere. Zilele trecute am citit o broșură editată de campioana publicării corespondenței lui Mircea Eliade și a celor din jurul său, domnișoara Mihaela Gligor. Este vorba de scrisorile schimbate de eroina celebrului roman interbelic, Maitreyi Devi și biograful american al lui Mircea Eliade, Mac Linscott Ricketts între 1976 și 1988 (Maitreyi Devi – Mac Linscott Ricketts. Corespondență. 1976-1988, ed. Mihaela Gligor, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2012).
Am văzut o Maitreyi rănită de fanteziile  din tinerețe ale lui Eliade autorul, o persoană care afișează în scrisori adresate unui necunoscut (apropiat al lui Eliade) un resentiment departe de absoluta serenitate indiană.
Eliade e mincinos, neloial, plin de sine, «bărbat mizerabil» (p. 28-29). Dar se jonglează cu amintiri false: «A fost studentul tatălui meu (Surendranath Dasgupta) doar pentru un an, cu toate că în fiecare carte a scris trei ani – întreaga lui ședere în India nu a depășit doi ani – poate mai puțin.» (p. 28). În nota de subsol Mac. L. Ricketts notează totuși că Eliade a stat în India trei ani încheiați. Conform biografilor Eliade s-a îmbarcat la Constanța în 22 noiembrie 1928 și la Bombay, pentru întoarcere, în noiembrie 1931. (F. Țurcanu, Mircea Eliade. Prizonierul istoriei, București, 2003, p. 166, 223).
O altă, interesantă, amintire falsă: «…cu siguranță îl voi pedepsi dacă va îndrăzni să publice această carte în engleză. (…) Așa o calomnie! A scris, de asemenea, că tatăl meu și-a sedus cumnata! Ce drept a avut să inventeze o astfel de fantezie!?». La care Mac. L. Ricketts notează «Nu există asemenea detalii în romanul lui Eliade». (p. 29, n. 2). Nu am chef să recitesc complet Maitreyi ca să verific asta, dar, cumva, înclin să îl cred pe Mac Linscott Ricketts.
Maitreyi Devi scrie într-una dintre scrisori că Mircea Eliade nu face distincție între adevăr și ficțiune: «nu cred că a cunoscut în realitate o europeană tantrică în Hardwar (…). Această parte a poveștii e la fel de adevărată precum mersul Maitreyiei în camera sa în toiul nopții. El a pus această poveste pentru a face romanul Maitreyi să arate mai adevărat.» (p. 76) De data aceasta Maitreyi Devi face presupuneri greșite: se pare că violoncelista sudafricană Jenny Isaac a existat cu adevărat (Introducere, p. 17; F. Țurcanu, op. cit., p. 217).
Chiar nu vreau să minimalizez carențele de caracter ale lui Eliade sau păcatele politice, dar nu pot să nu compar amintirile false ale fiicei lui Dasgupta cu alte amintiri false ale cunoscuților, corespondenților sau a unor contemporani lui Eliade. Și toate sunt probe în «dosarul Eliade».


2 comentarii:

  1. si de cartea lui turcanu ce parere ai?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a parut destul de echilibrata. Eu ii impart pe cei care scriu despre Eliade in apologeti si detractori. Fiecare categorie se imparte in radicali si moderati. Turcanu ar fi, dupa mine, un detractor moderat. El crede, probabil, ca e un istoric obiectiv.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.