Blog
Aș vrea să scriu și eu pe blog ceva profund și plin de
semnificații, așa cum văd pe blogurile altora. Mai mult, aș vrea să scriu ca un
eseist sau un literat cu multe adjective, cu metafore, într-un stil ermetic și
căutat. Sincer, mi-ar plăcea să scriu un text ca o
poezie, dar mă tem că asta nu o să se întâmple prea curând.
Apoi, mi-ar plăcea să scriu un articol cu profunde implicații sociale, în
genul celor de pe Critic Atac. Așa, cu puține note la sfârșit, toate cinci-șase
din niște giganți ai gândirii moderne ca Žižek sau Badiou sau te miri cine
altcineva. Și textul să fie tăios și combativ și să genereze un șuvoi de
comentarii (dar nu dintre acelea în care unul de dreapta se ceartă cu altul de
stânga pornind de la chestiuni generale care depășesc litera articolului). Mă tem, însă,
că nici asta nu o să se întâmple prea curând. Am senzația că la o anumită
vârstă atingi un fel de nirvană post-ideologică și nu te mai interesează
poziționările la stânga sau la dreapta fracturilor sociale.
În schimb eu scriu despre neajunsurile locului unde
trăiesc, parcă ghidat de fraza lui Jules Renard: s’enfuir dans un village pour en faire le
centre du monde.
Mai scriu, grăbit, fără răbdare, despre cărți, notând ce
nu am uitat după ce am terminat cartea (sau chiar înainte să o termin). Și nu
despre orice fel de cărți pe care le citesc. Sunt unele, cele mai multe, despre
care nu pot să îmi dau cu părerea, așa cum fac tot felul de eseiști și
părerologi de pe la noi. Sunt cărți prea mari și importante și mă simt prost să
scriu despre ele. Mă simt, pur și simplu, neavenit, un homeless furișat care deschide gura la masa
bogaților.
Și mai notez un fel de impresii de călătorie succinte și
neclare, un fel de pseudo-reportaje care l-ar face pe Geo Bogza să se
răsucească în mormânt. Văd întotdeauna părțile rele ale lucrurilor, văd detalii
insignifiante și lipsite de orice importanță și, de obicei, nu văd pădurea de
copaci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.