NOTE ZILNICE

Amintiri din Roșia Spontană

Nu am cum să nu îmi amintesc de vacanța mea de o lună în Roșia Montană. E ca madlena lui Marcel Proust: de câte limba mea trece pe interiorul danturii mandibulei întâlnește un canin spart, unul din care lipsește o bucată. Și îmi amintesc brusc de Roșia, de barul Între craci,unde un tânăr miner mi-a trântit un pumn de mi-au sărit ochelarii și o bucată din canin. E una din ultimele bătăi în care am intrat de când am devenit serios și civilizat, așa că mi-o aduc aminte (parțial).

Încerc să nu îmi exprim părerea în legătură cu Roșia Montană, nu pentru că nu mi-ar păsa sau pentru că mi-ar fi frică de nu-știu-ce consecințe ale poziționării. Mai degrabă nu vreau să intru în această polemică a afectelor, în această armată donquijotescă a dezinformaților. Poate sunt și eu un dezinformat, cel puțin dacă mă compar cu Mihai Goțiu sau alții de felul lui. Am stat o lună în Roșia atunci când promitea să devină din nou un oraș californian de civilizație internațională, am cunoscut roșieni, am mâncat, băut și dormit în Roșia, m-am familiarizat cu arhitectura din târg. Și, cu toate acestea, ce am aflat eu despre Roșia? Cred că nimic sau aproape nimic. Am aflat doar că unele case hâite ale roșienilor nu au preț, nici un fel de preț, nici zillions of dollars, pentru că au valoare sentimentală. Că, unii dintre roșieni, cel puțin, sunt foarte atașați de locurile și de lumea lor stropită din belșug cu variate țuici și vinarsuri. Dar că, în ciuda faptului că formează o societate pestriță, de vinituri, roșienii sunt funciarmente de treabă, sunt deschiși și primitori, ospitalieri (poate cu excepția celui care mi-a spart caninul).

Nu știu dacă contractul cu Gold Corporation este un act de trădare națională, dar în mod sigur flamura Salvați Roșia Montană! atrage azi tot felul de hipsteri maginali anti-sistem, hippioți ecologiști, luptători civici și tineri mânioși. Roșia a devenit turnesolul alchimiilor noastre identitare: cei care nu fac lanțuri umane răcnind Salvați Roșia Montană! sunt suspecți de a fi vânzători de țară, chiar vânduți. Nici eu nu vreau cianuri pe Arieș în jos, dar nu mă simt nicicum aparținând acestui grup eterogen al protestatarilor, nu pot căsca gura în acest cor cacofonic.