La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 30 noiembrie 2013

NOTE ZILNICE


Reprezentări științifice

Am văzut azi într-o librărie o carte pe care am frunzărit-o vreo câteva zeci de secunde și mi-am dat seama că nu trebuie, cu nici un preț, să o cumpăr. Era ceva de genul – întrebări puse de cei mici la care răspund cei mari. Și erau tot felul de întrebări fundamentale, de răspunsuri autorizate la enigme moderne. De pildă, la întrebarea de ce au dispărut dinozaurii? răspundea un paleontolog mai celebru decât dr. Scott, care sublinia că dinozaurii erau niște ființe gigantice dar că nu au avut nici o șansă în fața unui pietroi de iridiu de multe tone care s-a izbit de Pământ. Dinozaurii din America de Nord or fi murit ei din cauza meteoritului în cauză, dar cei din țara Hațegului de ce au murit? De plictiseală? Eu cred că meteoritul ucigaș e doar o reprezentare științifică, că nu s-a demonstrat, încă, că el este cauza dispariției dinozaurilor. Eu cred că reptilele uriașe au evoluat și s-au transformat în păsări, că pteranodonul a devenit găină. Și nu cred că cineva azi îmi poate demonstra contrariul.


Mai era și o întrebare dacă există sau nu extratereștrii, la care se răspundea într-o pagină și jumătate cu o platitudine de genul: universul e imens și se speră că nu suntem singuri. Mi-am adus aminte de grecii epocii elenistice care făceau navigație costieră și cunoșteau doar o lume imperfect imaginată ca o insulă în emisfera nordică (de cîteva ori mai mică decît în realitate). Apoi un Eratosthenes a calculat circumferința globului terestru, neverosimil de precis, iar un Crates din Mallos a imaginat un glob cu patru lumi de uscat opuse în emisfere diferite. De unde și întrebările normale: dacă antipodanii există sunt mai avansați sau mai înapoiați? dacă sunt mai avansați de ce nu navighează pănă la noi? când o să construim noi, grecii, corăbii care pot străbate oceanul? Reprezentarea științifică a lui Crates din Mallos nu a fost complet greșită: erau trei lumi, nu patru, dispuse un pic altfel decât și-a imaginat el. Și erau locuite de civilizații care n-au inventat roata și n-au stăpânit metalul dar au construit piramide și au clădit imperii și de marsupiale și aborigeni care au colonizat oceanul cu pirogi. Doar că au trecut vreo 2000 de ani până când urmașii acelor greci au construit galioanele fără de care Oceanul nu a putut fi traversat.
Erau multe întrebări și răspunsuri în genul acesta, dar nu am avut răbdare să parcurg culegerea de reprezentări științifice pe înțelesul copiilor. Probabil că li se explica că acum câteva milioane de ani a avut loc implozia particulei care a creat Big Bang-ul și a apărut universul (în expansiune) în care ne trăim zilele. Că în centrul Pământului, sub multiplele scoarțe terestre, există un nucleu de lavă (pe care nu l-a văzut nimeni și unde omul nu va ajunge niciodată să foreze). Și multe altele asemenea.
La ce servesc reprezentările științifice? Cred că doar la stabilirea unui limbaj comun. Vara trecută un băiat de 18-19 ani care nu făcuse școală (decât vreo patru clase în România, după care a fost crescut în Spania) îmi povestea cum bunica lui i-a zis că o să fie probleme pe Pământ, că s-ar fi rupt un fel de pânză de pe Soare. Să fi fost o reprezentare tradițională, din neolitic, a exploziei solare?

marți, 26 noiembrie 2013

NOTE ZILNICE

Chupacabra

Se poate alege orice alt animal x. Azi am crezut, un pic, că chupacabra sau orice alt hibrid monstruos  nedescoperit încă de știință ar putea să existe.
Am văzut un artefact, o fibulă cu arc din epoca migrațiilor. Pentru că tipo-cronologia ca metodă s-a născut în epoca evoluționismului darwinist, noi tratăm obiectele ca pe ființe și spunem că o variantă se naște dintr-o variantă anterioară și că, la rândul ei, va da naștere altui obiect succedaneu. Știu, totuși, că vaca se naște, la propriu, din vacă și că o fibulă nu dă naștere altei fibule. Atâta doar că provin dintr-un sistem comun de reprezentări, că un nou artefact reproduce, mai mult sau mai puțin fidel, un model anterior (totul sub tirania modei sau a stilurilor emblemice conform jargonului post-procesualist).
Dar cum se explică, totuși, existența unei fibule care are 90% caracteristicile unei fibule cu arc Werner II A și niște protuberanțe pe placa piciorului în formă de capete de păsări de pradă stilizate care amintesc de fibulele Sparta – Linkhunen (= Werner I B). Și, în plus,  sunt orientate în sus. Zici cum a zis secuiul Geza când a văzut broasca țestoasă: asta ori estè ceva, ori merge undèva!

Chupacabra ca și fibula inexistentă Werner IIA + IB sunt doar produsele neștiinței noastre, sau ale limitelor cunoașterii noastre. Suntem tentați să inventăm monștri în obscuritate. Era, de fapt, o variantă locală (ciudată totuși) a fibulelor de tip Aquileia. Perfect așezată în arborele evoluționist.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

TURDA MĂ’SII (16)


Turda mă’sii nu e Turda, e doar acea parte hidoasă a orașului care te scoate din minți, te nevrozează, te uimește în fiecare secundă. Nu toți cei care locuiesc în Turda aparțin acestui  oraș fictiv, un fel de Gotham City sau Metropolis.
*
Există și un cuvânt inventat pentru a-i desemna pe locuitorii din Turda mă’sii: țărășeni. Un fel de orășeni de la țară sau, mai degrabă, țărani care trăiesc în oraș (ca la țară). Nu e town life, e life in town. Asta pentru că, în urmă cu o generație, s-au scurs aici toți țăranii de pe satele din jur pentru a munci în fabrici și uzine. Au fost colonizați în blocurile din Micro, unde s-au amestecat cu românii atrași de industrializare din toată țara. Singurul lucru bun este că a rezultat un mixaj românesc interesant, un metisaj genetic pozitiv.
Turdenii sunt slab adaptați la viața citadină. Cresc animale printre blocuri, de exemplu. Sub geamul apartamentului în care stau, în centrul orașului, ani de zile a funcționat o cocină de porci. Porcii grohăiau și guițau tot timpul și rahatul lor mirosea la câțiva metri de geamul meu de la bucătărie. Spre periferie viața la țară își intră în drepturi. Tractoare, căruțe, cai, vaci, găini și alte vietăți tipice pentru agricultura de subzistență rurală și semi-urbană de pe la noi.
Apoi, turdenii locuiesc în gospodării patriarhale, în familii patrilineare, câte trei generații. De aceea fast-food-ul sau bonele sunt ceva rar în municipiu.  Oamenii manâncă acasă, bunicile gătesc și cresc copii. Turda mă’sii sfidează timpul istoric, modul și ritmul de viață specifice secolului XXI. Aventura supremă, maxima declarație de independență a cuplurilor tinere, este să-și amenajeze două-trei încăperi cu intrare separată în casa părintească sau să o mansardeze. De-aia nu există piață imobiliară în Turda.
*
Spațiul în care te miști ajunge să te contamineze, ajungi să fii definit de el. Cu ce sunt eu diferit de un locuitor din Turda, de un turdean? Vorbesc cu accent din centrul Transilvaniei, cu vocale deschise ungurești în cuvinte românești, ca în Turda. Discursul meu este punctat cu no-uri și de alte exclamații neaoșe.
În ultimii ani petrecuți în acest oraș de provincie, ambiția mi s-a diminuat la cote alarmante, până aproape de dispariție. Orice fel de ambiție, de carieră, socială, în plan personal. Viața în provincie uniformizează în absența climatului competitiv. Singura mea preocupare, ani de zile, a fost să îmi petrec în mod plăcut timpul liber. Acasă și în natură, pentru că asta se întâmplă în Turda, un oraș populat cu motocicliști și munțomani (eu nu aparțin nici unuia dintre cele două grupuri).
Lumea mică a provinciei e colorată de cancanuri, bârfe și dramolete. E foarte greu să trăiești într-un asemenea mediu și să nu te lași antrenat, absorbit, de vortexul micimilor de sine.
Puțini oameni am întâlnit în orașul acesta cu care am putut vorbi. În sensul de a schimba idei de orice fel, nu neapărat ceva complicat, nu doar să fac conversație. Și cred că nu sunt un tip pretențios. Turdeanul mascul începe orice discurs cu aprecieri pozitive despre el: a făcut ceva grozav, o banalitate, în trecutul îndepărtat sau apropiat, ceva ce el a facut cel mai bine. Nu e nimeni ca el, e bine îmbibat în zeama fuduliei ardelenești.

Periodic mă întreb, în ce măsură m-am turdenizat, cum m-a schimbat mediul ambiant? În ciuda rezistenței voite la influențe și a  interacțiunii restrânse cu indigenii, știu că m-am aculturalizat. Sper, însă, că nu am devenit un  turdean din Turda mă’sii. 


sâmbătă, 2 noiembrie 2013

LA STÂNGA!



Periodic, o dată la două –trei luni B. își amintește că există Mac Donald’s și insistă să mergem. Insistă mult, și ca orice copil răzgâiat de azi, obține ce vrea. Acolo, la Mac Donald’s, e secretul capitalismului modern, a condiției consumeristului modern. Vrei să cumperi ceva pe alese și o cantitate mai mică și te trezești că e mai scump. Comanzi un meniu oarecare și te umflă de chifle de carton, carne tocată friptă (la noi, McMici, de exemplu), cartofi prăjiți cu praf de brânză și, mai ales, multă cola. Comanzi mai puțin, e mai scump. Comanzi mai mult și te ghiftuiești, e mai ieftin. De-aia nu există comuniști în America. Marxismul de manual spune că omul obține din natură cele necesare vieții (i. e. mâncarea) cu forțele de producție de care dispune. Interacțiunea dintre natură și forțele de producție (I) generează anumite relații de producție (I). A doua contradicție fundamentală se naște, în decursul istoriei, între relațiile de producție (I) și noile forțe de producție (II) mai evoluate. Contradicția se va rezolva prin schimbări de ordin social și instalarea unor noi relații de producție (II). Noile relații de producție (sclavagiste, feudale, capitaliste etc.) instalate în noua eră vor intra, pe rând, în contradicție cu suprastructura (cu reprezentările ideologice ale epocii devansate). Unde găsim cele trei contradicții fundamentale într-un Mac Donald’s? Forțele de producție au evoluat de o asemenea manieră că hrana e produsă industrial, ieftin și în cantitate mai mult decât suficientă (nu zicem nimic despre calitate, pentru că dacă azi calitatea mâncării s-ar îmbunătăți, printr-un miracol, ne-am îmbolnăvi toți și am dispărea ca specie). Ca «proletar din middle class» nu muncești chiar să-ți rupi spatele (= relații de producție relativ prietenoase) și câștigi destul cât să-ți umpli burta la fast-food în fiecare zi (mă refer aici la USA, nu la România).  Unde, tot timpul plătești mai puțin ca să mănânci mai mult (sau așa te minte reclama suprastructurii I). Fără contradicții fundamentale nu se ascute lupta de clasă și istoria lâncezește pe un colț de masă într-o franciză Mac Donald’s.