La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


marți, 21 ianuarie 2014

NOTE ZILNICE

Labor improbus omnia vincit. Mă întreb cât poate fi de naiv cineva azi, în România, dacă își imaginează că se mai poate ghida după zicala asta vergiliană. E ca și cum ai confunda realitatea de azi cu o ecranizare hollywodiană a Georgicelor. Cum să muncești cinstit când totul este intrigă, mașinațiuni, alianțe și scheme de acces la resurse și bani? Adică poți, dar în gol și fără nici un rezultat. Într-un asemenea mediu nu are cine valida rezultatele muncii cinstite. Pentru că ariviștii, linge-blide, proștii cu funcții nu au nevoie de criterii valorice clare, ci de criterii formale, instabile, schimbate din doi în doi ani. Legile trebuie croite după ei, făcute și desfăcute continuu cu un singur și unic scop: să păstreze status-quo-ul, poziția privilegiată la masă, cu pâinea și cuțitul în mână. Mă întreb cât sunt de vină cei care au tăcut, au stat fără reacție până când în jurul lor s-a umplut lumea de proști, de nu mai au loc să respire de ei.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

NOTE DE LECTURĂ



Îmi vine greu să citesc cărți de istorie (alta decât cea antică), scrise de istorici cu școală și metodă. Dar citesc cu plăcere mărturii din epocă. Am citit recent Memoriile Principelui Nicolae Suțu, mare logofăt al Moldovei (1798-1871, București, ed. Humanitas, 2013. Prima parte chiar mi-a plăcut și am parcurs-o cu interes. În a doua, acolo unde politica a acaparat preocupările și însemnările lui Nicolae Suțu, am citit mai greu. Pe de o parte politica nu mă interesează, pe de alta însemnările lui începeau să semene cu o carte a lui Leonid Boicu despre chestiunea dunăreană.
Copilăria lui constantinopolitană m-a transpus într-o lume complet străină, dispărută. O lume levantină, din romanele lui Kadare, care a contat mult pentru N. Suțu (sau așa am ales eu să citesc memoriile, în cheia asta psihanalitică a formației fanariote).
M-au amuzat un pic descrierile partidelor de vânătoare, care revin în diferite părți din tinerețe. Un sport dus până la obsesie de o clasă decadentă (de fapt în curs de extincție, dar nu știa asta, o putem preciza noi, post festum). Un unchi mare al autorului a făcut la 95 de ani un atac de apoplexie care i-a lăsat mâna stângă vânătă și chircită. Ce-și dorea acest Mihai Ghica: "Dacă ajung,.., ca până vara viitoare să ridic mâna până la ochi, o să mai împușc câteva prepelițe!" (p. 78-79).
Autorul e simpatetic cu o altă categorie socială în curs de extincție: nobilimea maghiară din Transilvania. Petrece în 1821 o vacanță la Mehadia unde cunoaște "o contesă Bethlen, dizgrațioasă la trup, dar cu chip plăcut..!?", după care în anul 1822 vizitează, cu treburi, Clujul și este invitat de o seamă de familii maghiare (a contelui Bánffy, a baronului Józsika). Fermecat de primire face descrieri măgulitoare și idilice ale acestor vizite care contrastează cu mărturiile din epocă[1]: "pretutindeni mesele erau somptuoase și vinurile atât de vestite ale Ungariei servite din belșug". Nicolae Suțu observă și că "pe atunci domnea printre unguri un entuziasm general pentru cauza grecilor", materializat prin toasturi și nume grecești date copiilor unguri (p. 93).
Mutat la Suceava, Cernăuți și Iași, împământenit prin căsătorie, Nicolae Suțu începe o nouă viață în Moldova, dominată de politică, muncă administrativă și sportul lui favorit, vânătoarea. În jurul Iașului sau la moșia familiei de la Pungești (unde se va protesta două sute de ani mai târziu împotriva extragerii gazelor de șist) el decimează, uneori cu sadism, populația de prepelițe și iepuri. Descrie apoi, în detaliu, o lungă perioadă de activitate, complet neinteresantă, de muncă administrativă în slujba domnilor pământeni regulamentari, Mihail Sturdza și Grigore Ghica. O viață cu suspans și adrenalină din cauza furnicarului de intriganți care zumzăie în jurul curții domnești. Nicolae Suțu se descurcă, cade întotdeauna în picioare, redactează corespondența privată și este confidentul domnilor. Și pentru că el este autorul memoriilor evident că are întotdeauna dreptate și urmează, fără abatere, drumul cel bun. 
Originea grecească și pro-rusismul lui Suțu îi determină miopia politică. Combate politica școlară a a lui August Treboniu Laurian, inspector general al școlilor Moldovei între 1852-1858: (p. 207-208) "…n-am găsit nimic național în făgașul imprimat studiilor de domnul Laurian. S-a străduit, e adevărat, să inspire oroare față de panslavism, dar în loc a introdus elementul transilvănean curat. Prin extinderea naționalității române, incompatibilă cu condițiile politice în care se afla țara, el a înghițit și a șters naționalitatea moldoveană și a inoculat în mintea generației prezente germenii unor aspirații în mare parte utopice, pentru că realizarea lor depășea sfera însăși de acțiune a națiunii și ele nu puteau intra în prevederile gândirii celei mai îndrăznețe decât ca o consecință întâmplătoare a unei răsturnări totale a echilibrului actual". Peste două generații s-a văzut limpede că s-a înșelat asupra viitorului naționalității moldovene. Unirea, Cuza, comisia de Focșani completează sfârșitul poveștii. O carte englezesc de plicticoasă despre sports and politics.





[1] Vezi, de exemplu, mărturia (citată de editor, p. 402, n. 53) contelui Széchenyi István din 1821 care descrie vizita la Bánffy Farkas din Huedin : "…am fost cuprins de o mirare foarte mare din pricina murdăriei gazdei și slugilor… Bánffy Farkas arăta ca un renegat turc, nemaipăstrând nimic din credința și portul său, pus pe vrăjmășie. Gospodina, fată drăguță, de vreo 19 ani, zăcea cu fierbințeală, pe jumătate goală, cu totul familiar, în camera vecină, pe un cearceaf nespus de murdar… ".

marți, 14 ianuarie 2014

NOTE ZILNICE

Trăiesc într-o lume paradoxală și agresivă și mă amăgesc că asta nu mă afectează, că abuzurile cotidiene nu mă consumă nervos. Că realitatea topsy-turvy e normalitatea de azi, populată cu neanderthalieni precari, înfometați și schizoizi. Cei din jur par antrenați într-un șuvoi anarhic în care nu trebuie să fi prins. Iar dacă totuși ești prins, stai liniștit și ferește-te de coatele lor frenetice…