La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 13 septembrie 2014

DINOZAURII, CLONELE ȘI BONJURIȘTII

ATACUL CLONELOR

Din ciclul „Dinozaurii, clonele și bonjuriștii” aș fi scris ceva intitulat «Atacul lichelelor», dar ar fi sunat prea à la Liiceanu. Și, pentru că sunt plictisit de lupi moraliști, am preferat să sune à la George Lucas, «Atacul clonelor». Și pentru că vreau să îmi pun cenușă în cap. Acum câțiva ani scriam că în învățământul universitar, dispariția profesorilor în vârstă o să fie urmată de un atac al celor școliți prin străinătățuri, al bonjuriștilor, care o să se grăbească să revină în România. Eram în eroare totală și poate doar eu și colegul A. B. eram singurii fraieri care credeam că o să se întâmple asta.
Nu vreau să îmi mai dau cu presupusul despre viitor. Mă temeam acum cinci ani că o să fiu concurat de bonjuriști, de tineri români care au făcut studiile în străinătate. În fapt, cei care vor să ocupe posturi și funcții aici sunt străini ratați în țara lor, tot felul de linge-blide care ne confundă cu maimuțele din Republica Bananieră România. Nu vin bonjuriștii români, vin leprele străinătății.
În învățământul universitar de la noi s-a creat un vid de autoritate comparabil cu cel din anii imediat după 1989. Parcă trăiesc într-o cetate asediată. Fiecare vrea să-mi fure codrul de pâine neagră, fiecare vrea să se împănoșeze cu titluri universitare. Foști colegi, foști studenți, toți vor să își scrie undeva, într-o margine de cv, Universitatea Babeș-Bolyai și cadru didactic asociat. Ca și cum asta i-ar valida, indiferent cât de aproximativi și diletanți sunt în științele în care cred că excelează. Toți vor cursuri, vor catedre de profesori, vor calitatea de asociat și să vorbească de dincolo de catedră. Singurul loc unde au predat este la școala gimnazială în practica pedagogică, dar se vor conducători de doctorat. Nu au condus o lucrare de seminar, de licență, de gradul I, de masterat, dar sunt în stare să conducă direct doctorate. Anomalia fundamentală este că această reverie este posibilă în Romania. Trebuie doar să te maimuțărești o oră într-o engleză stricată și să prezinți ceva ce ai visat că o să studiezi în viitor și ajungi, grație unei comisii (alese nu se știe cum și de către cine dintre ne-habilitați), doctor «habilitat» cu dreptul de a conduce doctorate. Eu mi-am propus să rezist la acest asediu al imposturii, să nu mă maimuțăresc și să nu mă amestec cu lichelele, dar mă tem că este o strategie necâștigătoare. Un savant anonim, un chimist de renume mondial, venit dintr-o fundătură de Occident unde se dădea de ceasul morții ca să fie băgat în seamă, a fost făcut direct ministru în republica portocalie. A luat o serie de măsuri complet inadecvate și lipsite de aderență la fond, a parașutat aici niște forme care vor face pe termen mediu și lung un rău incalculabil. A întredeschis o ușă pe care cei de după el au deschis-o larg, așa încât au izbit-o de perete, și prin care se strecoară toți ciocoii, ariviștii, lichelele. A deschis o ușă pe care nimeni nu o mai poate închide. Singura soluție e să ne strecurăm cât mai mulți.

luni, 8 septembrie 2014

TURDA MĂ’SII (18)

            Mizerie

În ultima lună am locuit în Turda, oraș pe care l-am părăsit anul trecut în grabă. M-am reîntors aici pe șantier, în vacanță și am stat în casa cea veche pe care continui să o numesc, din reflex, acasă. După opt luni de absență am regăsit Turda mă’sii neschimbată, intactă, cu ciudățeniile și enormitățile ei.
Vremea fiind schimbătoare în luna august, nu am putut profita de binefacerile  balneare, dar a fost plăcut să revăd împrejurimile pitorești, Cheile Turului și cascada Ciucaș din Cornești. Peisaje superbe de zonă submontană, intens colorate cu pet-uri, doze de aluminiu, pungi, coji de lubeniță și alte gunoaie pe care renunț să le mai inventariez. Nu înțeleg meteahna asta a românului să își lase mizeria peste tot pe unde umblă, să își întindă masa relaxat lângă gunoiul altuia (și atunci i se pare normal să-l completeze). E de fapt o comoditate maladivă, pentru că nu pot înțelege cât de idiot și redus mintal trebuie să fi ca să nu-ți poți pune ambalajele într-o pungă, pur și simplu, înapoi în bagajul cu care ai venit, și să le arunci la primul container întâlnit în drum. Dacă au încăput pline, cum nu mai încap goale?
Am uitat o clipă cât de minunată e Turda și mi-am luat un covrig pe stradă. Mi-am reamintit pe când să intru în piață printr-unul din cele două ganguri: m-a izbit un miros de pipi și de jeg că mi s-a întors stomacul pe dos și am aruncat covrigul. Într-un coș de gunoi de la intrarea în piața alimentară a orașului.