La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


duminică, 5 octombrie 2014

Arsenie Boca



Azi, excursiunile mele arheologice m-au purtat la Silvașu de Sus, județul Hunedoara. Un sit cu cioburi din prima epocă a fierului era la ieșire din sat, spre Mănăstirea Prislop. Era o circulație intensă pe drumul de țară de acolo, autocare, mașini din toate județele țării. Pe vârful dealului erau parcate câteva zeci. Am zis, că dacă suntem și noi acolo, să vedem mănăstirea. Ne-am strecurat printre mașinile și pietonii care umpleau drumul și am reușit, cu greu, să ajungem până în zona comercială, la câteva sute de metri de mănăstire. Erau cel puțin două mii de oameni într-o sâmbătă obișnuită, așa că ne-am întrebat ce îi aduce acolo. La o tarabă erau multe icoane și cărți cu părintele Arsenie Boca, sfântul închisorilor. Atunci am cuplat ce era acolo. Am nimerit într-un loc de pelerinaj, la mormântul unui sfânt ortodox necanonizat, în centrul devoțiunii populare ortodoxe din Romania. Am cumpărat o carte cu Minunile lui Arsenie Boca. Văzute și nevăzute, mărturisite de ucenicul său Preot Vasile Vamvulescu, am mâncat o plăcintă pe plită cu brânză și am plecat. Eram cu altă treabă acolo, așa cum mi se întâmplă mai întotdeauna. M-a impresionat mulțimea de români veniți din toate colțurile țării să se roage și să depună flori la mormântul părintelui. Mi-am adus aminte când am fost în 2000 la biblioteca din biserica capucinilor din deal din Messina. Și acolo eram cu altă treabă, să citesc despre zeii păgânismului clasic. În fața bisericii era o statuie din bronz, în mărime naturală, a sfântului catolic pe-atunci necanonizat Padre Pio, purtătorul de stigmate. La fiecare cinci minute oprea o mașină și un credincios depunea un buchet de flori la statuie. Refugiul unde era statuia era tapetat cu flori. Atunci am înțeles ce înseamnă devoțiunea populară și cultul imaginilor în creștinismul modern.
Scrie Preot Vasile Vamvulescu:
p.  68: «Adeseori părintele se suia în munți, să se roage, unde oamenii nu-l mai îmbulzeau cu nimicurile lor. Sălbăticiunile veneau la el și le mângâia»
p.  69: «Prin 2006 cineva a urcat pe la amiază spre mormântul Părintelui. Când a ajuns în poieniță l-a văzut pe Părintele Arsenie ieșind din mormânt, prin văzduh, și coborând spre mănăstire, îmbrăcat în alb strălucitor. I-a zis atunci părintele celui pe care îl văzuse că are o misiune de îndeplinit, dar la Vecernie va veni înapoi. Când a bătut clopotul de vecernie, l-a văzut întorcându-se, până a intrat în mormânt.»
p. 80: «Părintele Nifon – cel cu care l-am dus pe Părintele Arsenie pe umăr, în sicriu, până la mormânt – dă mărturie credincioșilor despre multele minuni și cuvinte ale Părintelui Arsenie. El a strigat către mine, când scoteam sicriul cu părintele Arsenie pe ușa de la Prislop, că sicriul se duce în sus, și eu i-am adeverit că-i ca un fulg pe umăr.»

       Sunt curios ce reacție au oficialii bisericii ortodoxe din țara lui Petrache Lupu vizavi de mărturiile miracolelor și față de explozia de devoțiune populară[1]. În catolicism văd că practica este să fie mai degrabă canonizați papii decât sfinții populari (Padre Pio a murit în 1968 și a fost canonizat abia în 2002).




[1] http://www.monitorfg.ro/index.php option=com_content&view=article&id=6796%3Afgrenii-cer-canonizarea-printelui-arsenie-boca&Itemid=29

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.