GHID DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN ROMÂNIA MODERNĂ (2)

Acesta nu este un manual de dezvoltare personală, de wellness, pentru că nu e vorba aici despre succes și fericire, în genul cărților Cum să ai succes în 10 pași, ci despre rezistență și supraviețuire.

• Standarde scăzute.

Toți trebuie să fim conștienți că nimic în țara noastră nu este făcut la standarde normale. Adică stasul și exigența au scăzut și ne mulțumim cu puțin. Suntem obișnuiți să zicem că aceia care ne conduc nu corespund, că clasa politică e sub orice critică. În fapt, același standard este peste tot, în toate sectoarele vieții sociale. Fie că este vorba despre învățământ, sănătate, construcții, servicii, știință, totul este la nivel scăzut și buget redus. Cei mai buni indicatori ai degringoladei generale sunt perfecțiunea în scripte și omniprezența actorilor-eroi. Acolo unde domnește incompetența trebuie să fie clar că toți cei evaluați vor lua nota 10. Indiferent de tipul inspecției, comisiei de concurs etc., unde toți sunt unanimi că totul este perfect, acolo duhoarea este mai mare. Mulți de 10 și de foarte bine în acte și comentarii uniforme copiate din hârtii vechi ne asigură că e o conspirație universală a celor mulțumiți, pentru a păstra status quo-ul. Nimeni, în țara noastră, nu e dispus măcar să încerce să zică NU, dacă asta îi periclitează poziția (și aici nu mă refer la nu știu ce poziții impresionante, ci la minabile locuri în comisii). Un alt simptom al mascaradei de competență în condiții de standarde scăzute este parada geniilor, vârfurilor, olimpicilor. De exemplu, în spitale: vedem cu toții că este dezastru, că nu au paturi și bolnavii stau pe scaun pe hol cu perfuzia în mână și amețiti de anestezic, că poți să mori în România de la o viroză, dar avem medici-eroi care fac cu un simplu bisturiu ce fac alții în vest cu tomografe, computere și bisturie laser. Sau în învățământ, de exemplu: vedem ca totul e simulare, că se reproduc programe de pe vremea când eram eu elev de către un minister inept și inspectorate veroase, că ne prefacem că totul e roz și perfect, și în același timp avem olimpici, mici genii împinse pentru a masca mizeria, a deturna atenția de la problema reală. Anume că avem standarde scăzute, că trăim în țara lui «merge și așa». Îmi place când unii conaționali se iluzionează că în vreun domeniu anume nu e așa. Că doctorii, săracii, își fac treaba. Că profesorii, în ciuda veniturilor derizorii de 25 de ani încoace, sunt dedicați și își dau și sufletul pentru elev. Că inginerii noștri, de școală veche, fac lucruri care dăinuie, poduri ca ale lui Apollodor din Damasc. Că jurnaliștii sunt corecți și luptă să scoată adevărul la lumină. Doar politicienii sunt așa cum sunt. Greșit, suntem toți la fel, funcționăm după aceleași standarde. Scăzute.

PATRIMONIU

Obiceiul țerii

În 1913, publicând monumente epigrafice de la Troesmis, Vasile Pârvan descrie condițiile de descoperire:

«În apropierea comunei Turcoaia, la sud de Iglița (Troesmis). Locuitorul Petcu Slave a găsit în anul 1904, întâmplător, pe pământul său de cultură așezat ca la vreo 1500 m de raza comunei, un zid de piatră gros de c. 0,55 m, pe care l-a distrus până la o adâncime de 1.70 m și pe o lungime de c. 3.50, scoțând după obiceiul țerii toate pietrele, pentru a le folosi la vreo clădirea de-a sa.»

Arheologul profită de ocazie și se lamentează suplimentar într-o notă de subsol, deplângând starea de fapt și nepăsarea cronică a autorităților:

«Socotesc ca o datorie de conștiință să protestez și cu acest prilej împotriva vandalismelor dela Celei, unde subt ochii jandarmilor și ai autorităților comunale, cu toate intervenirile noastre repetate, atât prin Ministerul Instrucțiunei cât și direct la inspectoratul general al Jandarmeriei, distrugerea importantelor resturi antice de la cetate (castelul antic) și de subt sat (orașul civil antic), continuă absolut neturburată». (V. Pârvan, Descoperiri nouă din Scythia Minor, în Analale Academiei Române, seria 11, tom XXXV, Mem. Secț. Ist., București, 1913, p. 491, n.1.).

Fenomenul are rădăcini adânci în civilizația locală, după cum se poate vedea din jurnalul cancelarului Transilvaniei, Bethlen Miklós. Acesta, studiind arhitectura în Germania, își construiește singur castelul pe moșia de la Sânmiclăuș (comuna Șona, județul Alba). Să-l lăsăm să vorbească pe întreprinzătorul nobil transilvan:

«În ăst an 1668, în mai, m-am apucat să așez pietrele casei din Sânmiclăuș (…). 1. Domnul a arătat într-un mod miraculos, prin scurmătură făcută de un porc și printr-un porcar, la hotarul de către Glogoveț, fundamentul unei cetăți păgâne, din pietrele căreia s-a format grosul. Asta trebuie să fi fost o construcție cumplit de veche, căci nici din istorie, nici din acte, nici din tradiții nu i-am putut da de urmă; n-am găsit nici o piatră sculptată, nici un document scris; avea un perete grozav de compact și atât de puternic, încât mai ușor se crăpa piatra de râu rezistentă decât varul; săparea sa a înghițit fier mult, pe ea au crescut stejari groși de rotunjimea unui butoi de patruzeci. Omul acela mi-a înfățișat-o pentru trei forinți și grâu opt banițe; întâi vătaful aproape că a omis-o și până-ntr-a treia zi nu a descoperit acolo decât praf de var și bucăți mici de alabastru; noi însă, discutând pe urmă cu tatăl meu, am trimis acolo o sută de oameni, poruncindu-le să taie de-a curmezișul muntele pe vârfu-i și astfel am dat de fundament. Avea un perimetru de șaizeci și opt de stânjeni și o formă, în funcție de loc, ovală, având la cele două capete câte un turn din care cel de către vârful  muntelui era compact de un stânjen și jumătate. Dacă Domnul nu ne-ar fi arătat asta, cred că nimic nu era cu casa aceea (…)». (Nicolae Bethlen, Descrierea vieții sale de către el însuși, trad. Francisc Pap, Cluj-Napoca, 2004, p. 123).

Petcu Slave a distrus zidul unei case din municipium Troesmense iar Nicolae Bethlen a devalizat cetatea medievală de la Glagoveț (jud. Alba). În ciuda legislației îmbunătățite nu s-a schimbat mare lucru privind protecția patrimoniului arheologic. Omul simplu din România distruge și refolosește vestigiile găsite pe pământul său sau distruge și ascunde urmele distrugerii. Autoritățile se prefac că protejează patrimoniul, iar arheologii se lamentează și protestează în note de subsol sau pe facebook. După obiceiul țerii...