La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


duminică, 10 ianuarie 2016

PATRIMONIU

Obiceiul țerii

În 1913, publicând monumente epigrafice de la Troesmis, Vasile Pârvan descrie condițiile de descoperire:
«În apropierea comunei Turcoaia, la sud de Iglița (Troesmis). Locuitorul Petcu Slave a găsit în anul 1904, întâmplător, pe pământul său de cultură așezat ca la vreo 1500 m de raza comunei, un zid de piatră gros de c. 0,55 m, pe care l-a distrus până la o adâncime de 1.70 m și pe o lungime de c. 3.50, scoțând după obiceiul țerii toate pietrele, pentru a le folosi la vreo clădirea de-a sa.»
Arheologul profită de ocazie și se lamentează suplimentar într-o notă de subsol, deplângând starea de fapt și nepăsarea cronică a autorităților:
«Socotesc ca o datorie de conștiință să protestez și cu acest prilej împotriva vandalismelor dela Celei, unde subt ochii jandarmilor și ai autorităților comunale, cu toate intervenirile noastre repetate, atât prin Ministerul Instrucțiunei cât și direct la inspectoratul general al Jandarmeriei, distrugerea importantelor resturi antice de la cetate (castelul antic) și de subt sat (orașul civil antic), continuă absolut neturburată». (V. Pârvan, Descoperiri nouă din Scythia Minor, în Analale Academiei Române, seria 11, tom XXXV, Mem. Secț. Ist., București, 1913, p. 491, n.1.).

Fenomenul are rădăcini adânci în civilizația locală, după cum se poate vedea din jurnalul cancelarului Transilvaniei, Bethlen Miklós. Acesta, studiind arhitectura în Germania, își construiește singur castelul pe moșia de la Sânmiclăuș (comuna Șona, județul Alba). Să-l lăsăm să vorbească pe întreprinzătorul nobil transilvan:
«În ăst an 1668, în mai, m-am apucat să așez pietrele casei din Sânmiclăuș (…). 1. Domnul a arătat într-un mod miraculos, prin scurmătură făcută de un porc și printr-un porcar, la hotarul de către Glogoveț, fundamentul unei cetăți păgâne, din pietrele căreia s-a format grosul. Asta trebuie să fi fost o construcție cumplit de veche, căci nici din istorie, nici din acte, nici din tradiții nu i-am putut da de urmă; n-am găsit nici o piatră sculptată, nici un document scris; avea un perete grozav de compact și atât de puternic, încât mai ușor se crăpa piatra de râu rezistentă decât varul; săparea sa a înghițit fier mult, pe ea au crescut stejari groși de rotunjimea unui butoi de patruzeci. Omul acela mi-a înfățișat-o pentru trei forinți și grâu opt banițe; întâi vătaful aproape că a omis-o și până-ntr-a treia zi nu a descoperit acolo decât praf de var și bucăți mici de alabastru; noi însă, discutând pe urmă cu tatăl meu, am trimis acolo o sută de oameni, poruncindu-le să taie de-a curmezișul muntele pe vârfu-i și astfel am dat de fundament. Avea un perimetru de șaizeci și opt de stânjeni și o formă, în funcție de loc, ovală, având la cele două capete câte un turn din care cel de către vârful  muntelui era compact de un stânjen și jumătate. Dacă Domnul nu ne-ar fi arătat asta, cred că nimic nu era cu casa aceea (…)». (Nicolae Bethlen, Descrierea vieții sale de către el însuși, trad. Francisc Pap, Cluj-Napoca, 2004, p. 123).


Petcu Slave a distrus zidul unei case din municipium Troesmense iar Nicolae Bethlen a devalizat cetatea medievală de la Glagoveț (jud. Alba). În ciuda legislației îmbunătățite nu s-a schimbat mare lucru privind protecția patrimoniului arheologic. Omul simplu din România distruge și refolosește vestigiile găsite pe pământul său sau distruge și ascunde urmele distrugerii. Autoritățile se prefac că protejează patrimoniul, iar arheologii se lamentează și protestează în note de subsol sau pe facebook. După obiceiul țerii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu