La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 2 septembrie 2017

Bhagavad gīta

Teoria vaibhāșika ne spune că deoarece din materie sunt generate atât de multe vietăți în fiecare clipă și în fiecare clipă sunt nimicite o mulțime de vietăți, nu are rost să te întristezi pentru asemenea incidente.( A. C. Bhaktivedanta Swami Prabhupāda, într-un comentariu la Bhagavad gītā, 26)

vineri, 14 iulie 2017

NOTE DE LECTURĂ

Cartea transilvană a morților
La îndemnul lui D. am citit în vacanță cartea Martei Petreu, Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, Iași, Polirom, 2011. Nu e chiar o carte de vacanță, de citit ca să te relaxezi. E sumbră și încărcată, ca un cer de furtună. Începe cu o înmormântare și continuă cu un inventar al morților din familie, precis și metodic. Nu știu de ce intruziunile acestea în viața unei familii (imaginate, desigur) de la naștere la moarte au ceva obscen și nelalocul lui. În carte e prezentată o imagine distorsionată a lumii satului românesc din secolul 20, un tablou pictat în culori negre-vineții unde este văzut doar răul, mizeria umană, micimile sufletești abisale ale țăranului. Mária este un Ion feminin - apocaliptic de la început la sfîrșit, un personaj caricaturizat la extrem. În versiunile soft ale atitudinilor ei îmi recunoșteam parțial bunicile, sau orice mătușă din satul originar din aceeași cîmpie  a Transilvaniei. Lipsesc din tabloul cunoscut de mine răutatea stihială de divinitate păgână și blestemele crâncene care pigmentează narațiunea.
Autoarea a reușit să transforme o lume atât de familiară mie, pe  care o îndrăgeam realmente, în ceva repugnabil. Viața la țară într-un sat din cîmpia Transilvaniei este ceva ce am idealizat tot timpul, am transpus în vârsta de aur a copilăriei când totul este frumos, perfect, dezirabil. Comparativ, copilăria copiilor noștri, prizonieri ai cutiilor de beton și ai gadget-urilor,  îmi pare de plâns. E adevărat că satul colectivizat al anilor ’70-’80 m-a scutit de munca obositoare dintr-o gospodărie rurală și am crescut ca un nepot privilegiat care s-a putut plimba pe dealurile interminabile, infinit ondulate, de pe Grădinoaie, prin bercurile Arieșului, pe la pădurea de pe Coastă și a putut citi fără opreliște orice roman a vrut.  
Narațiunea se desfășoară sub semnul circotecii iehoviste a Armaghedonului, al sfîrșitului lumii așteptat și dorit. Salvarea nu vine, pentru personajul Tabita, de la ateismul științific al socialismului românesc târziu, ci de de păgînismul neolitic camuflat în creștinismul popular al satului românesc. Prevestiri, solomonari, blesteme, vise predictive, toate acestea îi aparțin și explică cumva drama și râul de sânge al familiei Vălenilor. O carte bine scrisă, o frescă veridică a satului transilvan, dar care îți strică karma dacă o citești în vacanță.

sâmbătă, 3 iunie 2017

Turda mă'sii (19)

«O profesoară de limba română din Turda...». Așa încep știrile naționale de câteva zile și, astfel, întreaga țară a aflat că în România există un oraș post-industrial numit Turda unde timpul parcă a stat în loc și oamenii reacționează ca în Evul Mediu la problemele de azi. Textul acesta nu este despre A., care a intrat abrupt în atenția presei naționale, ci despre turdeanul average, cel care a făcut plângerea și a hotărât sancțiunea. Pentru că este, de fapt, una și aceeași persoană, locuitorul majoritar din Turda mă’sii. Patronii și profesorii din Turda, inclusiv cei din luminatul Colegiu Național Mihai Viteazu, sunt făcuți din același aluat. Origine sănătoasă de prin Boian, Bolduț și alte aglomerări rurale din vecinătatea Turzii, în general prima generație de la coada vacii, intrați în meserie imediat înainte de Revoluție, urcați tiptil pe scara socială în Tranziție și treziți brusc în protipendada turdeană în ultimul deceniu. Cu freze de coafor turdean de 50 de lei, cu haine 80% nylon de la April și de prin piață, cu prieteni și rude în primărie sau pe la regiile autonome, naționaliști stil PUNR / Vatra Românească, închinați la Avram Iancu, xenofobi și homofobi, așa se prezintă în fața noastră azi locuitorii obișnuiți din orașul de pe Arieș. Cel care a făcut reclamația și cel care a decis sancțiunea. Cei care sunt altfel, y compris A., sunt din alt film, ca să păstrez tema cinematografică cu Verlaine și Rimbaud. She never really fit in în învățământul turdean de elită, ca să nu zic de fițe. Este prea inteligentă, prea rafinată și prea pasionată de meseria ei ca să se coboare la nivelul profesorului turdean de coloratură locală. A început o luptă curajoasă cu hidra pe care o numim «sistemul de învățământ românesc» unde absurdul este la el acasă. Nu doar în Turda mă’sii, ci peste tot și la toate nivelele. Stay strong A. and never give up. 

duminică, 5 februarie 2017

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (14)



Și, cu toate acestea, am fost la proteste.
Ce au însemnat, până azi, aceste proteste? După părererea mea o simplă reacție la abuz a României active civic. PSD-ul câștigător în alegeri, cu o opoziție slabă, s-a umflat ca broasca din fabulă și a crezut că poate legifera orice, fără consecințe. Ordonanțele de urgență ale guvernului, «elefanții», au fost un pretext pentru declanșarea acestei revolte civice interesante la care am participat cu plăcere, deși nu sunt nici hipster, nici IT-ist sau corporatist. Am participat pentru a da, prin simpla prezență în stradă, un semnal că politicienii trebuie să guverneze ținând seama de interesele oamenilor și nu împotriva lor. Restul sunt detalii și tehnicalități.  
Nu știu ce se va întâmpla în continuare. Simpla abrogarea a ordonanțelor în cauză nu va opri protestele. Este greu să închizi cutia Pandorei odată deschisă. Depinde foarte mult de mesajele transmise de taberele politice mâine. Este foarte probabil că protestele vor continua până la căderea acestui guvern inept, problema este că nu știu cu ce poate fi înlocuit. Eu nu văd un nou guvern tehnocrat, cu repetiție. Mai degrabă, în pragul anarhiei sociale, se va opta pentru un guvern de uniune națională, dacă nu cumva manifestările din stradă nu vor căpăta niște accente anti-politice generale, gen «PSD, PNL, aceeași mizerie!» (ceea ce este foarte probabil). În limbajul inspirat din cel informatic se cere «resetarea republicii» (orice o fi însemnând asta). Adică, o nouă clasă politică, o nouă constituție etc. Cred că dispariția vechilor politicieni este obligatorie, dar asta nu se va face spontan, ci treptat. După modelul USR asemenea manifestări populare vor «emana» noi grupuscule care se vor articula politic (în câțiva ani). Ce tristă e totuși expresia asta cu «emanații», patentată de Iliescu după care feseneii erau emanații revoluției din decembrie 1989. Am văzut într-o emisiune pe TVR 1 mai mulți reprezentanți ai partidelor, deja istorice, PSD și PNL, oripilați de faptul că în USR există oameni de dreapta și de stânga la un loc. Ca și cum ei ar fi orientați ideologic clar, pesedeii la stânga și liberalii la dreapta. Orientări care se schimbă instantaneu odată cu migrarea în partidul advers, cu alianțele de guvernare contra naturii, pe care le-am experimentat în ultimii ani. Ce nu înțeleg mulți este că politica românească (și nu numai) a intrat într-o fază post-ideologică, în care stânga și dreapta nu mai înseamnă decât un mod formal de a construi opoziții.
Îmi pare foarte rău pentru prietenii mei care se joacă de-a stânga, afișând nostalgii bolșevice ante- și interbelice, că nu înțeleg odată pentru totdeauna că PSD nu este un partid de stânga, că nu este o opțiune de stânga nici măcar la modul declarativ.  Ecologismul, simplitatea voluntară, anarhismul, atitudinile antisistem, sindicalismul (nu cel din România aservit politic) sunt expresii ale unui stângism difuz care își caută loc în societatea românească. Din aceste mișcări de stradă se va coagula și politic stânga, în câțiva ani, undeva departe de PSD. 
Până atunci (intonat ca pe stadion):     
                        alè, alè
                        alè, alè, alè,
                        o dorință sinceră,
                        România liberă!