Teoria vaibhāșika ne spune că deoarece din materie sunt generate atât de multe vietăți în fiecare clipă și în fiecare clipă sunt nimicite o mulțime de vietăți, nu are rost să te întristezi pentru asemenea incidente.( A. C. Bhaktivedanta Swami Prabhupāda, într-un comentariu la Bhagavad gītā, 26)
La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)
sâmbătă, 2 septembrie 2017
vineri, 14 iulie 2017
NOTE DE LECTURĂ
Cartea transilvană a morților
La îndemnul lui D. am citit
în vacanță cartea Martei Petreu, Acasă,
pe Cîmpia Armaghedonului, Iași, Polirom, 2011. Nu e chiar o carte de
vacanță, de citit ca să te relaxezi. E sumbră și încărcată, ca un cer de
furtună. Începe cu o înmormântare și continuă cu un inventar al morților din
familie, precis și metodic. Nu știu de ce intruziunile acestea în viața unei
familii (imaginate, desigur) de la naștere la moarte au ceva obscen și
nelalocul lui. În carte e prezentată o
imagine distorsionată a lumii satului românesc din secolul 20, un tablou pictat
în culori negre-vineții unde este văzut doar răul, mizeria umană, micimile
sufletești abisale ale țăranului. Mária este un Ion feminin - apocaliptic
de la început la sfîrșit, un personaj caricaturizat la extrem. În versiunile
soft ale atitudinilor ei îmi recunoșteam parțial bunicile, sau orice mătușă din
satul originar din aceeași cîmpie a
Transilvaniei. Lipsesc din tabloul cunoscut de mine răutatea stihială de divinitate
păgână și blestemele crâncene care pigmentează narațiunea.
Autoarea a reușit să
transforme o lume atât de familiară mie, pe
care o îndrăgeam realmente, în ceva repugnabil. Viața la țară într-un
sat din cîmpia Transilvaniei este ceva ce am idealizat tot timpul, am transpus
în vârsta de aur a copilăriei când totul este frumos, perfect, dezirabil.
Comparativ, copilăria copiilor noștri, prizonieri ai cutiilor de beton și ai
gadget-urilor, îmi pare de plâns. E
adevărat că satul colectivizat al anilor ’70-’80 m-a scutit de munca obositoare
dintr-o gospodărie rurală și am crescut ca un nepot privilegiat care s-a putut
plimba pe dealurile interminabile, infinit ondulate, de pe Grădinoaie, prin bercurile Arieșului,
pe la pădurea de pe Coastă și a putut citi fără opreliște orice roman a vrut.
Narațiunea se desfășoară
sub semnul circotecii iehoviste a Armaghedonului, al sfîrșitului lumii așteptat
și dorit. Salvarea nu vine, pentru personajul Tabita, de la ateismul științific
al socialismului românesc târziu, ci de de păgînismul neolitic camuflat în
creștinismul popular al satului românesc. Prevestiri, solomonari, blesteme,
vise predictive, toate acestea îi aparțin și explică cumva drama și râul de
sânge al familiei Vălenilor. O carte bine scrisă, o frescă veridică a satului
transilvan, dar care îți strică karma dacă o citești în vacanță.
sâmbătă, 3 iunie 2017
Turda mă'sii (19)
«O profesoară de limba română din Turda...». Așa încep știrile naționale de câteva zile și, astfel, întreaga țară a aflat că în România există un oraș post-industrial numit Turda unde timpul parcă a stat în loc și oamenii reacționează ca în Evul Mediu la problemele de azi. Textul acesta nu este despre A., care a intrat abrupt în atenția presei naționale, ci despre turdeanul average, cel care a făcut plângerea și a hotărât sancțiunea. Pentru că este, de fapt, una și aceeași persoană, locuitorul majoritar din Turda mă’sii. Patronii și profesorii din Turda, inclusiv cei din luminatul Colegiu Național Mihai Viteazu, sunt făcuți din același aluat. Origine sănătoasă de prin Boian, Bolduț și alte aglomerări rurale din vecinătatea Turzii, în general prima generație de la coada vacii, intrați în meserie imediat înainte de Revoluție, urcați tiptil pe scara socială în Tranziție și treziți brusc în protipendada turdeană în ultimul deceniu. Cu freze de coafor turdean de 50 de lei, cu haine 80% nylon de la April și de prin piață, cu prieteni și rude în primărie sau pe la regiile autonome, naționaliști stil PUNR / Vatra Românească, închinați la Avram Iancu, xenofobi și homofobi, așa se prezintă în fața noastră azi locuitorii obișnuiți din orașul de pe Arieș. Cel care a făcut reclamația și cel care a decis sancțiunea. Cei care sunt altfel, y compris A., sunt din alt film, ca să păstrez tema cinematografică cu Verlaine și Rimbaud. She never really fit in în învățământul turdean de elită, ca să nu zic de fițe. Este prea inteligentă, prea rafinată și prea pasionată de meseria ei ca să se coboare la nivelul profesorului turdean de coloratură locală. A început o luptă curajoasă cu hidra pe care o numim «sistemul de învățământ românesc» unde absurdul este la el acasă. Nu doar în Turda mă’sii, ci peste tot și la toate nivelele. Stay strong A. and never give up.