La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


duminică, 5 februarie 2017

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (14)



Și, cu toate acestea, am fost la proteste.
Ce au însemnat, până azi, aceste proteste? După părererea mea o simplă reacție la abuz a României active civic. PSD-ul câștigător în alegeri, cu o opoziție slabă, s-a umflat ca broasca din fabulă și a crezut că poate legifera orice, fără consecințe. Ordonanțele de urgență ale guvernului, «elefanții», au fost un pretext pentru declanșarea acestei revolte civice interesante la care am participat cu plăcere, deși nu sunt nici hipster, nici IT-ist sau corporatist. Am participat pentru a da, prin simpla prezență în stradă, un semnal că politicienii trebuie să guverneze ținând seama de interesele oamenilor și nu împotriva lor. Restul sunt detalii și tehnicalități.  
Nu știu ce se va întâmpla în continuare. Simpla abrogarea a ordonanțelor în cauză nu va opri protestele. Este greu să închizi cutia Pandorei odată deschisă. Depinde foarte mult de mesajele transmise de taberele politice mâine. Este foarte probabil că protestele vor continua până la căderea acestui guvern inept, problema este că nu știu cu ce poate fi înlocuit. Eu nu văd un nou guvern tehnocrat, cu repetiție. Mai degrabă, în pragul anarhiei sociale, se va opta pentru un guvern de uniune națională, dacă nu cumva manifestările din stradă nu vor căpăta niște accente anti-politice generale, gen «PSD, PNL, aceeași mizerie!» (ceea ce este foarte probabil). În limbajul inspirat din cel informatic se cere «resetarea republicii» (orice o fi însemnând asta). Adică, o nouă clasă politică, o nouă constituție etc. Cred că dispariția vechilor politicieni este obligatorie, dar asta nu se va face spontan, ci treptat. După modelul USR asemenea manifestări populare vor «emana» noi grupuscule care se vor articula politic (în câțiva ani). Ce tristă e totuși expresia asta cu «emanații», patentată de Iliescu după care feseneii erau emanații revoluției din decembrie 1989. Am văzut într-o emisiune pe TVR 1 mai mulți reprezentanți ai partidelor, deja istorice, PSD și PNL, oripilați de faptul că în USR există oameni de dreapta și de stânga la un loc. Ca și cum ei ar fi orientați ideologic clar, pesedeii la stânga și liberalii la dreapta. Orientări care se schimbă instantaneu odată cu migrarea în partidul advers, cu alianțele de guvernare contra naturii, pe care le-am experimentat în ultimii ani. Ce nu înțeleg mulți este că politica românească (și nu numai) a intrat într-o fază post-ideologică, în care stânga și dreapta nu mai înseamnă decât un mod formal de a construi opoziții.
Îmi pare foarte rău pentru prietenii mei care se joacă de-a stânga, afișând nostalgii bolșevice ante- și interbelice, că nu înțeleg odată pentru totdeauna că PSD nu este un partid de stânga, că nu este o opțiune de stânga nici măcar la modul declarativ.  Ecologismul, simplitatea voluntară, anarhismul, atitudinile antisistem, sindicalismul (nu cel din România aservit politic) sunt expresii ale unui stângism difuz care își caută loc în societatea românească. Din aceste mișcări de stradă se va coagula și politic stânga, în câțiva ani, undeva departe de PSD. 
Până atunci (intonat ca pe stadion):     
                        alè, alè
                        alè, alè, alè,
                        o dorință sinceră,
                        România liberă!