Cartea transilvană a morților
La îndemnul lui D. am citit
în vacanță cartea Martei Petreu, Acasă,
pe Cîmpia Armaghedonului, Iași, Polirom, 2011. Nu e chiar o carte de
vacanță, de citit ca să te relaxezi. E sumbră și încărcată, ca un cer de
furtună. Începe cu o înmormântare și continuă cu un inventar al morților din
familie, precis și metodic. Nu știu de ce intruziunile acestea în viața unei
familii (imaginate, desigur) de la naștere la moarte au ceva obscen și
nelalocul lui. În carte e prezentată o
imagine distorsionată a lumii satului românesc din secolul 20, un tablou pictat
în culori negre-vineții unde este văzut doar răul, mizeria umană, micimile
sufletești abisale ale țăranului. Mária este un Ion feminin - apocaliptic
de la început la sfîrșit, un personaj caricaturizat la extrem. În versiunile
soft ale atitudinilor ei îmi recunoșteam parțial bunicile, sau orice mătușă din
satul originar din aceeași cîmpie a
Transilvaniei. Lipsesc din tabloul cunoscut de mine răutatea stihială de divinitate
păgână și blestemele crâncene care pigmentează narațiunea.
Autoarea a reușit să
transforme o lume atât de familiară mie, pe
care o îndrăgeam realmente, în ceva repugnabil. Viața la țară într-un
sat din cîmpia Transilvaniei este ceva ce am idealizat tot timpul, am transpus
în vârsta de aur a copilăriei când totul este frumos, perfect, dezirabil.
Comparativ, copilăria copiilor noștri, prizonieri ai cutiilor de beton și ai
gadget-urilor, îmi pare de plâns. E
adevărat că satul colectivizat al anilor ’70-’80 m-a scutit de munca obositoare
dintr-o gospodărie rurală și am crescut ca un nepot privilegiat care s-a putut
plimba pe dealurile interminabile, infinit ondulate, de pe Grădinoaie, prin bercurile Arieșului,
pe la pădurea de pe Coastă și a putut citi fără opreliște orice roman a vrut.
Narațiunea se desfășoară
sub semnul circotecii iehoviste a Armaghedonului, al sfîrșitului lumii așteptat
și dorit. Salvarea nu vine, pentru personajul Tabita, de la ateismul științific
al socialismului românesc târziu, ci de de păgînismul neolitic camuflat în
creștinismul popular al satului românesc. Prevestiri, solomonari, blesteme,
vise predictive, toate acestea îi aparțin și explică cumva drama și râul de
sânge al familiei Vălenilor. O carte bine scrisă, o frescă veridică a satului
transilvan, dar care îți strică karma dacă o citești în vacanță.
La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)
vineri, 14 iulie 2017
NOTE DE LECTURĂ
Abonați-vă la:
Postări (Atom)