La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


luni, 3 septembrie 2018

CARROZZA LETTO


Nevăstuica 
Mersul cu trenul te expune la tot felul de conversații. Oameni normali, alții cu probleme la mansardă, tăcuți și vorbăreți, oameni de la țară și de la oraș, femei frumoase și femei urâte, bărbați, copii, grași sau slabi, spălați sau împuțiți, tineri și bătrâni, deștepți și proști, tot spectrul de ființe călătoare este acoperit. În tren nu alegi, alege hazardul pentru tine. Cum în ultimii trei ani am călătorit foarte mult pe ruta Cluj – București și retur cu toate mijloacele de transport posibile, am traversat diverse experiențe de voiaj. De la tăceri insistente și ascunderea deliberată a  nasului într-o carte și a urechilor în căști, la conversații istovitoare cu multe detalii din viața personală a preopinenților. Călătoria cu avionul este cea mai sigură din acest punct de vedere. Acolo toți sunt grăbiți să ajungă la diferitele strungi (check-in, control de securitate, porți de  îmbarcare) și se poartă ca niște animale crispate necuvântătoare. Odată urcați în avion se instalează frica de decolare și aterizare, de turbulențe etc., și atenția este captată de jocul de mim al stewardeselor, de preocuparea lor monotonă și mecanică de a-ți da pachețelele, de a-ți turna lichidele și de a-ți strânge gunoaiele într-un mod reglementat și disciplinat. La călătoria cu avionul totul este supus protocoalelor bine respectate, iar călătorii sunt practic niște oi împinse pe coridoarele strâmte ale regulilor aeroporturilor. De parcă s-ar prăbuși avionul dacă cineva își uită o monedă în buzunar, are un roll-on în bagajul de cabină sau ține măsuța coborâtă la decolare. Dacă nu ești dispus să renunți la toate libertățile individuale pentru a te încadra în tipul călătorului – model cu avionul, ce îți mai rămâne? Carrozza letto, vagonul de dormit, sau pentru bani mai puțini, cușeta de patru sau de șase locuri.  Vorba unui prieten care îl cita pe Alifantis: oare de ce Florian Lungu preferă Trenul de Noapte?
Poți auzi multe povești în trenul de noapte. Ultima dată am venit cu un băiat din Făurei, care mi-a detaliat problemele fotbalului local cu povestea de succes a lui Bănel Nicoliță, apoi mi-a povestit aventurile sale de muncă sezonieră în Cluj, Budapesta și mai ales la un abator din Germania. O persoană care pleacă din gospodăria rurală câteva luni pe an pentru a strânge bani. Vede orașe și locuri din lume, trăiește în universul restrâns al muncitorilor manuali delocalizați, fără acces la comunicarea în limba țării unde lucrează, cu mintea la și în satul lui. Mi-a descris toată gospodăria cu animalele crescute acolo, cu un vier care însămânțează în satul lui și în alte câteva din jur, cu rațe care se înmulțesc anarhic și sunt decimate de un câine aproape sălbăticit din vecini (căruia tot încearcă să-i facă de petrecanie și care se dovedește rezistent la otrăvuri de șobolani), cu vaci care mănâncă rapiță și mor și altele asemenea. Când am ajuns la vaci mi-a povestit că are o vacă care dă lapte numai din trei țâțe pentru că a patra i-a mușcat-o de două ori o nevăstuică.  M-a întrebat dacă știu ce e o nevăstuică și i-am zis că da, e un mic mamifer carnivor, înrudit cu dihorul. A precizat că e foarte rapidă, că se mișcă că nici nu o vezi. Am confirmat că e rapidă, că am văzut și eu nevăstuică de câteva ori în copilărie. El mi-a zis că nu a văzut niciodată, dar știe că există pentru că toată iarna împletește coama la cal. «Toată iarna stă pe cal și împletește, despletește, împletește, despletește...». Și atunci mi-am dat seama că în mintea lui de om de peste 40 de ani dintr-un fel de orășel rural de lângă Brăila nevăstuica nu era un mamifer din familia Mustelidae, ci un fel de strigoaică / zână care fură laptele vacilor mușcându-le țâțele și care împletește, de plictiseală, iarna, coama cailor. Și eu eram un prost cu ochelari care se lăuda că a văzut-o. 

Un comentariu:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.