Pandemia, izolarea, abuzul de online te predispun pentru o anumită muzică, din zona nu metal, de exemplu. O super piesă sugerată de T., de ascultat acum.
La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)
duminică, 22 noiembrie 2020
vineri, 6 noiembrie 2020
DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (21)
sâmbătă, 12 septembrie 2020
DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (20)
vineri, 14 august 2020
TURDA MĂ'SII (20)
N-am mai scris demult despre Turda, din cauza faptului că m-am plictisit să tot reliefez anormalul. Nu mai locuiesc de mult timp în orașul ciudat de pe Arieș și am încercat să îl clasez printre amintiri, în trecutul care nu îmi mai aparține și nu se mai întoarce. Dar Turda nu se dezminte, se dezvoltă după propriile ei coordonate, unice în România din câte știu eu. Poate că mai există asemenea pseudo-orașe damnate și pe altundeva în țară, dar mie îmi ajunge Turda mă’sii.
Odată cu declanșarea pandemiei globale de COVID-19 în martie 2020 au început și unii turdeni să se manifeste. Pe timpul lockdown-ului un turdean a furat câteva tone de pământ de pe domeniul public, din rezervația arheologică de pe Dealul Cetății. Ziua în amiaza mare, cu buldoexcavator și bascule și nu a văzut nimeni nimic. Am sesizat instituțiile care trebuie să ne protejeze și încă nu am primit nici un răspuns (de patru luni). Adică am primit răspunsul că sesizarea mea a fost înregistrată sau că nu e de competența lor. Cum este posibil, totuși, să furi tone de pământ de pe domeniul public? Nu știu, zău, ăsta e oraș, Turda, sau teren viran? Are administrație, are primar și funcționari publici? Primăria are în derulare un proiect european pentru punerea în valoare a sitului arheologic castrul legiunii V Macedonica și de sub nasul primăriei și poliției locale sunt furate tone de pământ. Poliția locală răspunde că nu e de competența instituției. Care sunt competențele ei? Amendarea unora care fac un grătar, la comanda unui profesor de fugă și a unui tâmpit care se juca de-a managerul de muzeu? Oricum, primăria trebuie să fie mai atentă cu ’jde miile de proiecte europene derulate deodată că turdeanu’ din Turda mă’sii odată îi fură ouăle de sub cloșcă.
Zilele trecute, lucrând prin Turda mă’sii de care se vede că nu mă pot despărți oricât aș încerca, l-am întrebat pe un tânăr muncitor rom câte clase are. Părea
un băiat inteligent și următoarea mea întrebare era cum s-a descurcat cu
școala on line. Eram serios, pentru că după un semestru de predat on line sunt
sensibil la problema asta și știam că nu a funcționat prea bine în mediile
devaforizate (oricât de mult ne mint Ministerul Educației și inspectoratele în
sensul ăsta). Locuiește în centrul orașului la mai puțin de un kilometru
de primărie. Mi-a zis că nu a umblat la școală, că a fost o dată la școală în
Poiana și nu i-a plăcut. O dată, am zis eu, un an, clasa întâi? Nu, a zis el, o
dată, o zi. Și am constatat apoi că nu știa nici să citească, nici să socotească,
nici valoarea banilor, nici cifrele ceasului, deci sensul orelor de lucru ca
timp scurs, nici nimic despre lume și cum se învârte pământul inutil în jurul
soarelui. Și nu era nici o problemă, trăia și muncea în centrul Turzii mă’sii în secolul XXI (21 pentru pesediștii și
liberalii din Turda care nu știu decât cifrele arabe). Cam atât despre
proiecte europene de incluziune socială și asistență socială în simulacrul ăsta
de oraș.
sâmbătă, 28 martie 2020
NOTE ZILNICE
M-am culcat liniștit în 2019 și m-am trezit, în 2020, într-un
film american post-apocaliptic ca, de exemplu, în 12 Monkeys. Un film unde un virus nou, acum SARS-Cov2,
care nici măcar nu e produs în laborator, ci a evoluat după niște principii darwiniste
firești, a stopat civilizația umană pe pământ. A oprit pentru moment ceasul
mersului lumii, cu consecințe vizibile asupra economiei capitaliste și asupra
vieții noastre de zi cu zi. Teama de virus a tuturor, în fond teama de un
dușman invizibil atotprezent și de moartea iminentă, a omului de pe stradă și a
politicianului decident, a provocat un blocaj general. Apoape toată lumea stă în
casă, nu mai muncește, nu mai produce. Virusul a atins prima contradicție
fundamentală a materialismului dialectic și istoric, cea dintre om și natură. Omul
căutând să-și producă hrana cotidiană vitală pentru existența lui, în luptă cu
natura, dezvoltă forțele de producție. Forțele de producție sunt bine dezvoltate
acum în capitalismul globalizat, relațiile de producție sunt stabile,
suprastructura I a consumului exagerat și a bunăstării clipei trăite coexista
destul e pașnic cu suprastructura II emergentă a trăitului healthy într-o lume
ecologizată, când, pac, a venit coronavirusul. Și a reușit să facă, în lumea
globalizată de azi ce nu a reușit să facă spaima atomică a războiului rece:
anume să paralizeze procesul de producție și viața, în general. În miercurea în care B. m-a anunțat că li s-a
închis școala gimnazială pentru două săptămâni, cu posibilitate de prelungire,
m-am blocat. Aveam fix vârsta lui, 13 ani, când s-a produs dezastrul de la
Cernobîl. Și noi am mers la școală. Ne-au dat niște pastile cu iod, ni s-a zis
că e un pic de problemă, dar în mare e ok, și am mers la școală. În ianuarie B. mi-a zis în mașină că abia a
început anul și s-au întâmplat atâtea. Ce anume?, am zis. Păi, incendiile din
Australia, războiul din Iran, coronavirusul din China, moartea lui Kobe Bryant,
zice B. Nu erau semne prea bune, întradevăr: dezastru natural, război și epidemie,
dar erau separate de mii de kilometri și păreau focare izolate ale unei probleme
globale. Deocamdată stăm în casă, să ne ferim de contagiune. În fața unui
dușman furișat, invizibil și ubicuu cum este SARS-Cov2 nu avem decât mijloace primitive,
medievale, de apărare, cum este carantina și izolarea. Microscoape digitale și
reactivi, lectura genomului complet a virusului, toate medicamentele de sinteză
din lume, toată știința modernă, totul este neputincios în fața acestui virus
despre care nimeni nu pare să știe nimic. În media au apărut informații ba că
ar fi o simplă gripă inofensivă, ba că
este ceva malefic și mortal, un SARS+HIV. Mai straniu este că doctorii se
contrazic și nu vezi niciunde vreun acord al specialiștilor asupra modului cum
se produce contagiunea (și a metodelor de prevenție, în consecință), asupra
efectelor produse (a mortalității care pare să fie complet diferită între China
și Italia, de exemplu), asupra remediilor, tratamentelor și potențialului
vaccin. Și mai ales, ceea ce e cel mai alarmant, lipsa oricăror previziuni
privind durata carantinei și a pandemiei. Asta explică spaima oamenilor: privirile
lor de victime hăituite când ies din casă 20 de minute să își cumpere mâncare
la supermarket, frustrarea lor de ființe active, agitate, scoase din rutina muncii
mecanice zilnice care substituia sensul. Cred ca România nu va fi afectată masiv
de această epidemie: nu avem spitale, sistem sanitar performant, dar nu avem nici
densitatea de locuire pe kilometru pătrat a marilor metropole occidentale, din
Europa sau America, sau a Wuhan-ului. Nu o să fim o țară prea afectată, pentru
că aproape nu suntem o țară. Din perspectiva globală (a virusului?) suntem o
zonă de la periferia UE, acolo cu Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Polonia, un loc cu granițe pe care le putem închide parțial, o zonă pustiită de migrația forței de muncă, cu sate golite și îmbătrânite, cu câteva centre unde pulsează anemic
capitalismul, cu un sistem sanitar un pic mai bun ca Africa, cu politicieni
abulici și pompieriști, cu birocrație bizantină, simulare și minciună în tot ce
facem.