La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 28 martie 2020

NOTE ZILNICE

M-am culcat liniștit în 2019 și m-am trezit, în 2020, într-un film american post-apocaliptic ca, de exemplu, în 12 Monkeys.  Un film unde un virus nou, acum SARS-Cov2, care nici măcar nu e produs în laborator, ci a evoluat după niște principii darwiniste firești, a stopat civilizația umană pe pământ. A oprit pentru moment ceasul mersului lumii, cu consecințe vizibile asupra economiei capitaliste și asupra vieții noastre de zi cu zi. Teama de virus a tuturor, în fond teama de un dușman invizibil atotprezent și de moartea iminentă, a omului de pe stradă și a politicianului decident, a provocat un blocaj general. Apoape toată lumea stă în casă, nu mai muncește, nu mai produce. Virusul a atins prima contradicție fundamentală a materialismului dialectic și istoric, cea dintre om și natură. Omul căutând să-și producă hrana cotidiană vitală pentru existența lui, în luptă cu natura, dezvoltă forțele de producție. Forțele de producție sunt bine dezvoltate acum în capitalismul globalizat, relațiile de producție sunt stabile, suprastructura I a consumului exagerat și a bunăstării clipei trăite coexista destul e pașnic cu suprastructura II emergentă a trăitului healthy într-o lume ecologizată, când, pac, a venit coronavirusul. Și a reușit să facă, în lumea globalizată de azi ce nu a reușit să facă spaima atomică a războiului rece: anume să paralizeze procesul de producție și viața, în general.  În miercurea în care B. m-a anunțat că li s-a închis școala gimnazială pentru două săptămâni, cu posibilitate de prelungire, m-am blocat. Aveam fix vârsta lui, 13 ani, când s-a produs dezastrul de la Cernobîl. Și noi am mers la școală. Ne-au dat niște pastile cu iod, ni s-a zis că e un pic de problemă, dar în mare e ok, și am mers la școală.  În ianuarie B. mi-a zis în mașină că abia a început anul și s-au întâmplat atâtea. Ce anume?, am zis. Păi, incendiile din Australia, războiul din Iran, coronavirusul din China, moartea lui Kobe Bryant, zice B. Nu erau semne prea bune, întradevăr: dezastru natural, război și epidemie, dar erau separate de mii de kilometri și păreau focare izolate ale unei probleme globale. Deocamdată stăm în casă, să ne ferim de contagiune. În fața unui dușman furișat, invizibil și ubicuu cum este SARS-Cov2 nu avem decât mijloace primitive, medievale, de apărare, cum este carantina și izolarea. Microscoape digitale și reactivi, lectura genomului complet a virusului, toate medicamentele de sinteză din lume, toată știința modernă, totul este neputincios în fața acestui virus despre care nimeni nu pare să știe nimic. În media au apărut informații ba că ar fi  o simplă gripă inofensivă, ba că este ceva malefic și mortal, un SARS+HIV. Mai straniu este că doctorii se contrazic și nu vezi niciunde vreun acord al specialiștilor asupra modului cum se produce contagiunea (și a metodelor de prevenție, în consecință), asupra efectelor produse (a mortalității care pare să fie complet diferită între China și Italia, de exemplu), asupra remediilor, tratamentelor și potențialului vaccin. Și mai ales, ceea ce e cel mai alarmant, lipsa oricăror previziuni privind durata carantinei și a pandemiei. Asta explică spaima oamenilor: privirile lor de victime hăituite când ies din casă 20 de minute să își cumpere mâncare la supermarket, frustrarea lor de ființe active, agitate, scoase din rutina muncii mecanice zilnice care substituia sensul. Cred ca România nu va fi afectată masiv de această epidemie: nu avem spitale, sistem sanitar performant, dar nu avem nici densitatea de locuire pe kilometru pătrat a marilor metropole occidentale, din Europa sau America, sau a Wuhan-ului. Nu o să fim o țară prea afectată, pentru că aproape nu suntem o țară. Din perspectiva globală (a virusului?) suntem o zonă de la periferia UE, acolo cu Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Polonia, un loc cu granițe pe care le putem închide parțial, o zonă pustiită de migrația forței de muncă, cu sate golite și îmbătrânite, cu  câteva centre unde pulsează anemic capitalismul, cu un sistem sanitar un pic mai bun ca Africa, cu politicieni abulici și pompieriști, cu birocrație bizantină, simulare și minciună în tot ce facem.