Un titlu mai potrivit ar fi: de ce nu mă interesează politicile publice. Pentru că sunt anarhice și cvasi inexistente în România ultimilor 30 de ani. Și în trecut și acum în pandemie politicile publice au fost și sunt centrate pe eliminarea răspunderii. Nimeni din birocrația de stat nu trebuie să răspundă de nimic și de aceea trebuie inventate scheme tot mai complicate de eludare a răspunderii prin hârtii. În anul 2001, când am dat primul interviu la poliție, polițaiul din campusul studențesc mi-a zis clar că morții se acoperă cu pământ și vii cu hârtii. A fost o lecție pe care am înțeles-o ca atare și de atunci sunt foarte preocupat să mă acopăr cu hârtii, fiind foarte clar că responsabilitatea acoperirii cu pământ o să revină altora. O propoziție pe care am auzit-o frecvent a fost că după pandemie lumea nu o să mai fie ca înainte. Nu știu dacă e chiar așa, dar clar momentul ăsta e unul de evaluare. Au trecut 30 de ani de la căderea comunismului și în căminele studențești din Cluj se stă tot câte patru-cinci în cameră cu budă comună pe hol. Te întrebi dacă sunt căminele universității din top Shanghai sau sunt cămine muncitorești de la Bumbești-Livezeni. Pe unde am umblat cu Erasmus și burse în Occident în tinerețe nu am stat în camere câte patru cu budă pe hol.
Nu mai zic că toată această degringoladă de scenarii propuse de autoritatea centrală pentru începerea anului școlar nu e decît o dovadă de incompetență și cinism. Ministerul cunoaște o situație aproximativă, alterată de minciunile directorilor de școli care au propria lor agendă, adică să nu răspundă pentru nimic odată. Singurii care ar trebui să răspundă pentru îmbolnăvirile eventuale cu SARS-CoV-2 trebuie să fie părinții care insistă să-și trimită copiii la școală. Ba chiar să și semnneze declarații prin care își asumă întreaga răspundere. Zic că este cinism pentru că mi se pare că vor să trimită copiii două-trei săptămîni până crește numărul de cazuri și trece campania electorală pentru alegerile locale. Apoi, după apariția inevitabilă a unor infectări, vor avea motiv să instaureze un nou lockdown distopic prin care să ne închidă în case.
Controlul comportamentului social în România este deja la cote aproape inacceptabile. Ești încă suspectat și urmărit, bănuit apriori că îți ascunzi boala și febra și controlat de circa 4-5 ori pe zi cu pistolul de citire a temperaturii corporale. Se pornește de la ideea că minți și portarii, acești grădinari ratați kafkieni, o să te prindă cu termometrele lor optice. Ești obligat să porți masca chirurgicală peste tot ca Michael Jackson, să te distanțezi fizic din orice poziție. Am văzut că oamenii nu mai pot, că este insuportabil, că mănâncă și beau pe terase bot în bot, cu orice riscuri. Sunt mai inconștienți și nepăsători? Greu de spus, cred că sunt obosiți și plictisiți de atîtea interdicții și control.
