NOTE ZILNICE

Discuție cu B. (14 ani) azi dimineață, în mașină. Avea teză la română și era stresat de eventualitatea unui subiect din lista de lecturi, o caracterizare (a unui personaj dintr-o carte citită). Cică un coleg ar fi întrebat-o pe profesoară dacă se verifică titlul cărții. Într-adevăr, zice I., că s-ar putea inventa un titlu, de pildă Smaranda Iordache, Delfinul mov.  Da și am putea începe, zice B., tema comună este prietenia.... Și am realizat, conducând atent ca un participant conștiincios la traficul blocat din Cluj-Napoca, două lucruri: 1) că listele de lecturi ale copiilor de azi sunt pline de autori anonimi de duzină și titluri insipide ca Matilda, Momo etc., fără clasici și autori majori care au fost puși parcă la index și 2) că valoarea principală promovată este prietenia. Am ajuns și noi ca în Canada anului 2008 cînd toți copiii din Quebec erau les amis și în desenele animate cu Dora l'exploratrice nu erau personaje negative (eventual puțin vulpoiul ambiguu Chipeur le Renard). Nu știu dacă e rău. Când eram eu în scoală citeam tot felul de autori majori, dar prăfuiți sau plicticoși, iar tema comună a lecturilor obligatorii de la școală era exploatarea omului de către om și viața grea a copiilor săraci (Cuore, Fetița cu chibrituri, Desculț, etc.). Tempora mutantur...

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (24)

Calul troian al Rusiei în UE

Covid-19 a declanșat în noi niște spaime geopolitice. Totul e la scară mondială, pandemia nu are frontiere și este globală și atunci și actorii sunt globali. CIA, KGB, G8, OMS, ONU, tot felul de sigle care acoperă realități desfășurate la scară planetară. Acțiunile și reacțiunile sunt continentale, la o scară de mărime direct proporțională cu pandemia: China, Rusia, UE, Africa, SUA, America Latină. Care este locul României la acest nivel planetar-continental? Este ceva mai mult decât un punct pe hartă, dar are dramele ei minore și furtuni într-un pahar cu apă. În fond, în durată medie lucrurile nu s-au schimbat profund. Țările din fostul CAER (o altă siglă, aproape uitată) sunt un fel de Cal Troian al Rusiei în UE, dacă este să gândim în temerni geopolitici. Ungaria mai mult, sau mai pe față, România, Bulgaria și altele, mai puțin vizibil. În fond mai duplicitar, cum ne este obiceiul. Scutul antirachetă e defensiv, dar rușii în văd ofensiv, pentru că făcuseră o mișcare similară în Cuba în anii 60. 

Vorbim toți, fără dovezi, evident, că o parte a serviciilor care ghidonează puterea oligarhică din România, sunt de partea CIA și alta de partea KGB și că luptele de politice sunt de fațadă, de mimare a democrației. Desigur că pandemia și teoriile conspirației asociate tind să simplifice lucrurile, să transforme totul într-un conflict al serviciilor secrete americane sau ruse, dar un lucru devine din ce în ce mai clar. Că, la fel ca în Rusia lui Putin, țara este condusă de o oligarhie, de niște capitaliști îmbogățiți ai Tranziției, (tulbure economic, ca NEP-ul socialismului rusesc), amestecați cu Serviciile secrete românești de ambele orientări, CIA-eistă și KGB-istă și care își generează permanent interfețe socio-politice prin formațiunile capabile să câștige concursul electoral (adică PSD și PNL). Asta e explicația simplă pentru faptul că atunci cînd le fuge democrația de sub picioare aceste grupuri și partide se aliază, ca să nu piardă accesul privilegiat a resursele publice. 

Faptul că ne conduce o oligarhie de tip rusesc (din Rusia putinistă) este o explicație pentru alianțele din momentele de criză economică (2010) sau pandemică (2021) a acestor pseudo-formațiuni politice, PSD și PNL. Ele nu sunt decât emanația (ce cuvânt iliescian urât, totuși) aceluiași grup oligarhic de elită economică care controlează cumva și serviciile și președinția. 

Note zilnice

Macedonia de Nord - România 1-0

Deși rezultatul acesta nu va exista în statisticile de niciunde, a existat în seara aceasta.  Nu avem fler și constanță în competiții sportive pentru că suntem români. Suntem obișnuiți să fim eliminați de la campionate mondiale și europene de fotbal de țări din vestul Europei cu tradiție (i. e. Olanda, Franța, Italia, Germania, Anglia). Anul acesta ne-au eliminat, pe rând, Macedonia de Nord, Islanda și Armenia. 

Nu cred că selecționerul Mirel Rădoi este vinovat în vreun fel. A ajuns el cum a ajuns în poziția asta, ca peste tot în România (că a cunoscut pe cineva) dar s-a autodepășit și a depășit așteptările, după părerea mea. A fost foarte aproape de performanța calificării la Mondial, după prea mulți ani și a ratat calificarea la mustață. Nu cred că jucătorii sunt vinovați și nu vreau să zic, ca vreun chibiț de pe stadion, că atât au putut, că ăsta este nivelul lor. Cred că puteau să se califice la cum au jucat, că aveau nevoie de un pic mai multă încredere în ei și de un pic de noroc, fără de care nu faci nimic în fotbal sau în viață. Golul lui Ianis de la Hamburg, printre picioarele lui Rüdiger și în poarta lui Neuer, mi-a adus aminte de un alt fotbal românesc pe care îl vedeam în anii 90. Sigur că debutul  unui copil de 15 ani la echipa națională sună a  Guiness Book of Records România dar e și o speranță că vine ceva mai bun din urmă. Am văzut săptămâna asta un egal  și o victorie cât două înfrângeri, dar, nu știu de ce, nu m-au supărat. 

Pe undeva se vedeau niște cărămizi din fundația viitorului fotbalului românesc.   
 

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (23)

Cum e să trăiești, la propriu, într-o manea politică?

Așa mă simt eu azi: că trăiesc într-o manea ecranizată pe episoade la știrile zilnice despre evoluția politică din România.  Prietenii și dujmanii au fraternizat ca să conducă șapte ani țara. Și i-au luat la putere  și pe cei din clanul Mitikó, deși nu era nevoie de ei ca să facă majoritatea. Dar vor probabil o majoritate largă, ca să revizuiască constituția. 

Nu este vorba de stânga și dreapta, care au mai făcut alianțe electorale sau de alt fel în trecut. E vorba că sunt partide care au fost alese cu discursuri antagonice. Și ne râdem la televizor cum PSD a devenit din Ciuma Roșie, Crucea Roșie pentru PNL. Ar fi amuzant, cu condiția să nu fie absurd. Această simplă alăturare PSD-PNL și perspectiva unei guvernări alternante de șapte ani a acestor formațiuni mă fac să  resimt fracturile sociale ca la 1907.  Cum pot coabita neoliberalismul cu post-socialismul? Nu e vorba, deloc, despre doctrină, dar unde mai găsește omul simplu repere? De unde să mai aștepte ajutor? Sau IT-stul și lucrătorul din multinaționale scutiri de taxe? De la un guvern mixt liberalo-social? Ce oare mai poate și însemna asta?   

Și apoi de la protagoniști ce așteptări să mai ai? De la acest domn Câțu, un Burattino politic, după cum s-a văzut de la început. Sau acest Ciolacu, care în stângăciile lui pare chiar ok, comparat cu predecesoarea Dăncilă? 

Nu pot să mă uit la știrile Digi 24 fără să îmi sune în cap o manea. Futu-i Balcanii! vorba unui prieten.

muzica

 

feeling exploited at work

NOTE ZILNICE

 * Mă gândesc uneori care e cea mai bună carte citită în ultimul an. Nu e o chestie să tot fac topuri, mai ales că sunt foarte multe cărți bune și fiecare e bună în felul ei. Era o întrebare dinainte de internet, cred că am văzut-o chiar și în jurnalul lui Jules Renard. Anume, care ar fi cele zece cărți pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie? Cum nu mai sunt insule pustii pe Pământ și cred că e o întrebare prostească, nu vreau să răspund. De pildă, n-am auzit de niciuna din cărțile pe care și le-ar fi luat Jules Renard pe o insulă pustie. Și niciuna nu luase premiul Goncourt, pentru că încă mai trăiau frații Goncourt. Pot. în schimb, să fac un top cu cea mai bună carte românească pe care am citit-o în ultimul an. Și asta e, de departe, O. Nimigean, Rădăcina de bucsău, Polirom, Iași, 2015. Acțiunea se petrece prin Bistrița - Năsăud și demult nu am citit ceva atât de aproape de sufletul meu, geografic și intelectual. 

* Îmi aduc aminte de o întâmplare stupidă. Mergeam spre biroul fratelui meu, pe strada 22 Decembrie (fostul Bulevard Lenin). Era o bandă de autobuz atunci, acum sunt niște schimbări pe carosabil care durează  de vreo jumătate de an.  Eram grăbit și neatent și voiam să traversez sau să iau un taxi, nu mai știu. Pe trotuar era parcat un taximetrist negricios, care, văzând ca vreau să traversez, îmi făcea semne din maîini să mă duc odată. Am pornit și am călcat pe banda de autobuz când văd un taximetrist mai în vârstă, cărunt, că îmi face semne disperate să mă opresc. Stau brusc și la cîțiva centimetri de mine trece un autobuz în viteză, claxonând disperat, cât pe ce să mă lovească. Bineînțeles că nu m-a lovit și am tras doar o sperietură. Și o concluzie, în contradicție cu ce cred eu de obicei. Anume că nu erau doi taximetriști, ci un drac și un înger care s-au contrat pe fostul Bulevard Lenin. 

NOTE ZILNICE

Smochine

Anul acesta a fost per ansamblu, mai frig ca de obicei. De-abia acum, la sfârșit de octombrie, am mâncat primele smochine. Știu că suntem în Transilvania și aici nu e chiar zona unde se coc smochinele, în general, dar anul trecut, acum doi, trei, cinci, zece ani s-au copt și am mâncat. În ciuda faptului că am răbdat de cald astă vară, smochinii din curte nu au fost de aceeași părere. Și, cică suntem în încălzire globală, produsă de gazele cu efect de seră rezultate din arderea hidrocarburilor.

Care s-au scumpit brusc în toată lumea. Și nu doar gazele naturale, ci și electricitatea, energia cu alte cuvinte. Și mașinile pe motorină sunt pe alocuri interzise, în țările mai civilizate.  Și din cauza disfuncțiilor economice induse de pandemie o să se mai producă și alte scumpiri. Nu vreau să fiu Casandră, dar Imperiul Roman nu și-a revenit vreo două decenii după ciuma antonină, după cum a arătat R. Duncan Jones.

Și habitatele liliecilor s-au schimbat și nu știm cum, un virus pneumonic de liliac trecut la om a întors lumea cu capul în jos. Deja de aproape doi ani suntem speriați de această pandemie covid-19, care pare că nu se mai termină. Și parcă trăim într-un film neo-realist românesc cu formatori de opinie conspiraționiști și antivacciniști care își predică prin orice mijloace adevărurile. Datorită confuziei și spaimei generale par să fie ascultați de mulți.

Kafka, pe care nu-l suspectam de simpatii tezofice, scrie în jurnal despre întâlnirea cu Rudolf Steiner. Suntem în 1911 și dr. Steiner vindecă o doamnă de gripă; apoi «un medic münchenez  vindecă folosind culorile pe care le stabilește doctorul Steiner. Totodată, îi trimite pe bolnavi la pinacotecă, prescriindu-le să se concentreze o jumătate de oră sau mai mult asupra unui anumit tablou». Și, concluzionează Kafka: «Trăim într-o perioadă decisivă. Tentativa doctorului Steiner va  reuși numai dacă nu sporesc forțele ahrimanice». Și ca să contracareze asta «bea doi litri de lapte de migdale și mănâncă fructe care cresc la înălțime» (Franz Kafka, Jurnal, București, 2021, p. 26).

Și eu cred că trăim o perioadă decisivă și cumva anii 1900 sunt înaintea noastră. Și de aceea m-am urcat cu scara să culeg de la înălțime niște smochine abia coapte.  

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (22)

Liberalismul la firul ierbii

Am discutat azi cu un liberal dintr-o comună din Ardeal. Este consilier local acolo la el în comună și a adunat deja trei mandate. 

De la ce partid sunteți, domnu’ I., l-am întrebat eu. De la liberali mi-a zis, dar nu foarte convins. Am avut și un mandat de la PSD și apoi unul de la PDL, dar acum sunt de la liberali. Trebuie să te dai de unde bate vântu’, că altfel te răstoarnă, mi-a zis. Și primaru’, zice, a trecut de la PSD la PNL. Că doar depinde de consiliu județean și, dacă nu trece, nu primește bani la comună. Da’ guvernu’ ăsta lui Cîțu nu mai rezistă mult, zice gânditor. Lasă domnu’ I., îi zic eu, că vine din nou PSD-ul, că se regrupează ei ca mercuru’. Că PSD-ul mai are multe filiale fidele prin țară, nu degeaba a preluat structura partidului communist după revoluție (eu în cap cu structurile și durata medie a politicii). Lasă, domn’ profesor că nici ăsta Ciolacu nu-i bun de președinte, mai bine era aia blondă cum îi zice…. Firea, zic eu (speriat să nu fie vorba de Viorica Dăncilă). Firea, aprobă el. Lasă că oricum își face Dragnea partid, cu Șoșoacă. D’apoi încap amândoi în el, zic eu. Și Codrin Ștefănescu, de la PRM, pe deasupra. Da și Dragnea o greșit, zice el, că nu s-o bazat pe oamenii deștepți din partid. Păi da, zic eu, că a promovat numai obediente din Videle, care nu l-au contrazis. Că Pesedeu’, zice el, are mai mulți specialiști și oameni deștepți decât Peneleu. De acord, zic eu, PSD-ul o să revină și liberalii nu o să mai ajungă la putere cel puțin opt ani. Și Dragnea a zis că Iohannis o să ajungă ca el, la Rahova, după cei se termină mandatul. Asta rămâne de văzut, zic eu, că nu prea știu în România foști președinți băgați la pușcărie.

Morala acestei scurte discuții despre politică cu un consilier local de pe valea Mureșului este că oricât de liberal este azi în scripte, în realitate aveam de-a face doar cu un nostalgic pesedist. Și ca el, foarte mulți din mediul rural. Dacă aș fi fruntaș liberal nu m-aș baza pe ei la alegerile viitoare.

PRIN SATUL NAPOCA (5)

Alaltăieri stăteam liniștit pe șantier și îmi vedeam de treburile mele obișnuite când am primit un telefon de la fiul meu care se rătăcise pe liniile de transport în comun din satul Napoca. Din cauză de UNTOLD liniile de tramvai au fost închise și autobuzele care înlocuiau tramvaiele l-au ocolit prin cartiere pe care nu le cunoștea. Speriat, s-a dat jos și a trebuit să îl sfătuiesc prin telefon să ajungă cu un taxi la destinație. Și am uitat de UNTOLD, dat fiind că bună parte din zi o petrec în Turda.

Ieri noapte pe la trei jumate niște zgomote  ciudate m-au trezit din somn. Am fugit la geam și am văzut luminile UNTOLD-ului și am resimțit bașii de la acea muzică oribilă cântată din laptop. Am făcut abstracție și am adormit la loc, dar eu locuiesc în Zorilor Vest la mulți kilometri de centru și de Cluj Arena. Probabil pe prima terasă a Someșului sunt mulți care nu dorm noaptea. În ultimii ani când era UNTOLD la Cluj am stat la Turda. fiind prins de munca pe șantier. Acum stau în Cluj-Napoca și chiar în momentul în care scriu aud niște sound-uri bizare prin geamul de termopan de la balcon.  

Știu că Clujul e orașul festival. că asta e strategia de marketing a minipoliticianului Boc. Totul în detrimentul cetățeanului de rând și cu iluzia că astfel își mai bifează niște voturi de la tineri. Nu cred că e o strategie câștigoare. Mulți cetățeni nu aprobă confiscarea orașului pentru festivaluri, dar votează Boc din inerție și prostie pură. 

Eu cred că orașul Napoca e doar un miez putred învelit în staniol și că o să tragem cosecințele acestor aglomerări de 60 000 de persoane într-un țarc per seară. Pandemia nu s-a terminat și coronavirusul nu a plecat în vacanță.  Consecințele acestor  zile de Saturnalii instrumentate de Boc o să le simțim curând. P   Păcat că strategia lui nu ține cont de pandemie. Adaptabilitatea se zice că e un semn de inteligență.