NOTE DE LECTURĂ

Am citit vara asta mai multe cărți, pentru că, fiind vacanță, am avut ceva mai mult timp liber. E interesant ce cărți am cumpărat și citit anul ăsta: jurnalele lui Franz Kafka și Sașa Pană, o biografie a lui Mihail Sebastian de Tatiana Niculescu, un roman policier ambientat istoric de Yanic Iczokovits, Fiica măcelarului și o carte eseu - Jeremy Schonfield, Text, timp și teritoriu. Redescifrarea culturii evreiești. Inițial nu am realizat care este punctul comun al achizițiilor mele de cărți, dar când am început să le citesc a devenit evident. Evreitatea, cultura iudaică mozaismul, diferența aceasta aparent minoră, dar, se pare, esențială care a condus la pogromuri, masacre, holocaust. M-am întrebat, de ce această preocupare? Pentru că am biroul de zece ani într-o fostă sinagogă? Pentru că suntem bine amestecați în Transilvania și nu e exclus ca strămoșii mei medieval-moderni să se fi legănat într-o sinagogă?

Nu cred că acestea sunt motivele, ci pur și simplu, un pasaj din cartea scrisă de Hannah Arendt, Eichmann in Jerusalem, pe care am citit-o când a început războiul din Ucraina, ca să mă lămuresc, în contextul noii agresiuni absurde, care e sensul expresiei „banalitatea răului”.

Am aflat astfel, care era atitudinea diverselor state (și popoare) față de evrei în vremea ocupației germane și a legislației anti-evreiești. Eichmann a pretins că, în România, buna lui organizare a ajutat, de fapt, victimele. Și zice H. Arendt: in Rumania even the S. S. were taken aback, and occasionally frightened, by the horrors of old-fashioned , spontaneous pogroms on gigantic scale; they often intervened to save Jews from sheer butchery, so that the killing could be done in what, according to them, was a civilized way. It is hardly an exaggeration to say that Rumania was the most anti-Semitic country in prewar Europe. (...). In August 1940... Marshal Ion Antonescu, .., declared all Rumania Jews to be stateless, with the exception of the few hundred families who had been Rumanian citizens before the peace treaties. (...). Hitler himself was aware that Germany was in danger of being outdone by Rumania, and he complained to Goebbels in August 1941,..., that "a man like Antonescu proceeds in these matters in far more radical fashion than we have done up to the present".

Nu cred că asta e istoria pe care am învățat-o eu la școală în anii '90, sau pe care am citit-o prin cărți de atunci până azi. Și am crezut că Hannah Arendt exagerează. Dar de ce ar face-o? A scris în aceeași carte despre țări ca Olanda, Danemarca, Bulgaria, care au încercat să eludeze legislația antisemită impusă de germani. Apoi am văzut la Cărturești, Radu Ioanid, Pogromul de la Iași (Polirom, 2021) cu poze ale oamenilor simpli uciși pentru simplul fapt că aveau o religie diferită (în continuarea căreia se așează creștinismul, pentru că până la urmă Biblia conține Vechiul Testament al religiei mozaice). Și mi-am zis că am niște cărți de citit în vara asta, să înțeleg, totuși, cum o mică diferență religioasă și culturală a putut declanșa ura și dezastrul din secolul trecut.   

PRIN SATUL NAPOCA (6)

Zumzet și anarhie

Dacă ar fi să caracterizez prin două cuvinte satul Napoca, adică municipiul gestionat de primarul vedetă Boc, părintele metroului clujean, aș folosi aceste două cuvinte: zumzet și anarhie. Ele sunt antonimele cuvintelor liniște și ordine, două noțiuni care definesc viața dezirabilă într-o comunitate. 

Prin zumzet înțeleg un zgomot continuu, datorat unor activități permanente, nu neapărat zgomotoase, ci care produc un zgomot deranjant. Am cumpărat un apartament în Cluj, în cartierul Zorilor Vest în 2012 și m-am mutat în anul 2013. I-am zis lui N. atunci că 10 ani vom fi în șantier. Nu mai știu dacă m-a contrazis, dar azi știu că am avut dreptate. Din 2013, în toate cele patru puncte cardinale, s-a construit câte un bloc. Și constructorul nu a predat de atunci străzile cu nume de la primărie, Melodiei și Armoniei, domeniului public. Nu avem iluminat, primăria nu dezăpezește iarna, pentru că e teren privat. Într-un cartier din Zorilor, cu străzi cu nume și număr, stau pe domeniul unui anume Ilea, mare constructor de blocuri care tot construiește de mai mult de 10 ani autorizat de primărie. Bineînțeles că străzile, căile de acces spre casa mea, sunt complet distruse de bascule, betoniere și alte super-vehicule necesare pe șantiere. Merg pe niște străduțe demne de raliul Paris Dakar, niste drumuri de anduranță care îmi solicită mașina și mă trimit periodic în service. Dar, ce pot să zic? Locuiesc în orașul de nu știu câte stele ale lui Boc. Mi se pare că locuiesc în Austria, doar până intru pe strada mea, de fapt a lui Ilea. 

În fiecare zi e zumzet: în față betoniere care toarnă de ani de zile, în spate macarale, macarale, macarale, ca într-un cântec de pe vremea lui Ceaușescu. Și zgomot, zumzet, urlete de muncitori, mizerie, beton spart, uleiuri, sârme, într-un cuvânt șantier, populat cu Dorei care blochează accesul în parcare. 

Serios, vi se pare oraș de cinci stele? Un oraș în care să vrei să locuiești? Sincer, dacă nu aș lucra aici și copilul nu ar face școla aici, aș fugi cât aș vedea cu ochii din satul Napoca. Și cred că și dl. Boc, doar că nu poate să recunoască. 

Anarhie, Nimic nu e mai clar că urbanismul din satul Napoca e complet scăpat de sub control. Există arhitecți-șefi ai orașului și județului, dar probabil au cu totul altă agendă, alta decât urbanismul. Orașul e la cheremul dezvoltatorilor imobiliari, Am stat un an și ceva în coloană pe strada Frunzișului pentru că un dezvoltator (Wings) trebuia să facă un sens giratoriu. Acum l-a făcut, e mișto, se circulă bine, dar cine îmi dă un an și jumătate de nervi înapoi, Boc sau dezvoltatorul? Pentru că unul dintre ei mi-a afectat calitatea vieții, pentru simplul lor interes. Nu pentru intersul public, asta e clar. Zumzet și anarhie e regula în satul Napoca. Nu e un loc stabil, predictibil, dezirabil, de locuit. E o budă sinistră cu probleme acoperite de multă publicitate și sclipici.