La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


duminică, 24 aprilie 2011

NOTE DE LECTURĂ ROMANE

Roma. (23 aprilie, Palilia). Am venit să lucrez, să studiez, să mă scufund în știința religiilor, în istoria păgânismului antic elenistico-roman. Pot zice că am reușit parțial: am pierdut multe ore la biblioteca celebrei British School in Rome, o bibliotecă foarte bună pentru antichitate. M-am delectat cu interpretările fine ale lui Versnel și Veyne despre inconsistencies ale religiei Imperiului și despre al doilea păgânism. M-am adus la zi cu ultimele descoperiri din domeniu și încerc să profit cât mai mult de biblioteca de senzație la care am acces temporar.
Acasă citesc cărți împrumutate de la biblioteca Accademiei di Romania. Nu mă pot abține să compar cele două biblioteci, a noastră și a englezilor. Nu vreau să spun mai mult decât că se vede că ei stăpânit lumea și noi suntem întotdeauna penultimi la coada țărilor civilizate. Situația bibliotecilor de acasă este similară și de aceea îmi este clar de ce nu poți fi om de știință veritabil în zilele noastre în România. Poți aborda doar subiecte locale, minore, care interesează doar mediul științific de la noi. Nu poți să acoperi, să documentezi, subiecte generale, de istorie universală. De aceea la orice colocviu, congres, întâlnire științifică românul va prezenta ceva (poate interesant) din spațiul nostru, ceva descoperire nouă, mai bine sau mai prost interpretată, un fel de ia te uită ce chestie am mai găsit în grădina mea. Cum să ai vizibilitate internațională, cum ne cere CNCSIS-ul?
În timpul liber am făcut o cură de Eliade. Exegeză eliadiană, mai precis. E greu de crezut că se mai poate scrie ceva care să merite să fie citit despre Eliade, ceva nou, dar uite că se mai întâmplă. Cartea lui Natale Spineto, Mircea Eliade. Istoric al religiilor, apărută în 2009 a fost o surpriză plăcută. O carte echilibrată a unui autor care s-a așezat deliberat la centru, între apologeți și detractori. M-a cam plictisit cu Pettazzoni, cu il metodo storico-comparativo și opiniile divergente (materializate prin schimburi amabile de replici) între el și morfologul religiilor Eliade. Un capitol bun este cel despre Eliade și gândirea tradițională, unde vedem lucrurile la fel. Ca să mă conving am reluat, din volumul publicat de M. Handoca în 1993, celebrele scrisori (câteva) către sau de la Coomaraswamy și Evola și cred că se exagerează și este trasă de păr concluzia celor ce susțin pornind de la câteva pasaje din aceste scrisori importanta influență pe care au exercitat-o asupra lui Eliade gânditorii Tradiției, Guenon, Coomaraswamy, Evola.
Pe când credeam că m-am lămurit găsesc un volum al lui Marcello De Martino, Mircea Eliade esoterico. Ioan Petru Culianu e i "non detti", Edizioni Settimo Sigillo, Roma, 2008. De fapt un librone de 524 de pagini în care se analizează ce a visat Eliade la întâlnirile Eranos de la Ascona, cu ce esoterici a povestit la masă (cu biografia fiecăruia și eventual ce au mâncat), cum se refula în literatura fantastică unde își vărsa tot năduful ocult și esoteric . Mai urmează probabil și alte așa-zise analize că n-am ajuns decât pe la jumătate. Pernicioasă îndeletnicire cititul cărților….