La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


marți, 24 iulie 2012

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA

Politica românească nu te lasă să trăieşti. Acum când e vacanţă şi trebuie să profiţi să-ţi defragmentezi discul, adică să-ţi pui gândurile în ordine pe categorii şi culori, toată lumea mă îndeamnă să merg la referendum. Să votez, neapărat, pentru că altfel nu se va valida plebicistul. E o situaţie aiurea, pentru că în 2007, ascultând tot de sfatul altora, am mers la vot, am votat contra lui Traian Băsescu, susţinut atunci de jumătate din România, de tot felul de străjeri pedelişti care fluturau steaguri portocalii din maşini. Atunci votul meu contra a ajutat la validarea referendumului şi la păstrarea puterii de către Superbăse. Traian Băsescu e greu de încadrat într-un tipar. Obişnuit fiind să gândesc în termeni de structură, de pattern-uri istorice care se manifestă recurent în timp, am citit întotdeauna aventura politică a lui Traian Băsescu prin grila luptei între domn şi boierii pământeni (a liderului politic sprijinit pe masse şi cu firman otoman / euro-atlantic în opoziţie cu aristocraţia / elita locală conservatoare). Ca să nu fiu acuzat de plagiat menţionez că asta cu lupta domn - boieri pământeni e o idee luată de prin Sorin Alexandrescu, Paradoxul român, dar n-am mai găsit paginile ca să citez exact. Presa recentă a vehiculat o altă comparaţie - Cuza-Vodă şi efortul lui a moderniza instituţiile statului, efort care i-a atras exilul, alungat de o "monstruoasă coaliţie". Ce poate fi mai monstruos azi decât o alianţă PSD - PNL, de neocomunişti cu neointerbelici, un fel de stânga-dreapta social liberală confuză.
Eu văd lucrurile mai simplu. Traian Băsescu e mai apoape de modelul unui caudillo latino-american, ales democratic, dar care reuşeste să păstreze pârghiile puterii prin echilibrul pe care îl stabileşte controlând şi influenţând armata şi serviciile de informaţii, masele populare şi diversele grupuri ale elitelor intelectuale aflate în competiţie. E o specie nouă de dinozaur din istoria românească, un raptor abil care va cădea în picioare şi după referendum, indiferent dacă eu mă duc sau nu să votez.

luni, 9 iulie 2012

VACANZE SICILIANE


4 aprilie 2003
Știința religiilor / istoria religiilor italiană și, extrapolând, scrisul istoric italian, sunt dominate de un academism steril. Am citit vreo zece articole ale aceluiași tip pe care nu-l numesc, toate cam pe aceleași teme,  più o meno: soteriologie, religii ale salvării, culte orientale. Teza de doctorat se învârtea tot pe-aici. Aceleași riflessioni spuse în vreo zece feluri, cu subsolul paginii inundat de note. Ar părea că toată știința e în note, că s-a coborât schedario din bibliotecă în josul paginii. Nu este el singurul, așa fac toți. De exemplu se face o introducere frumoasă, cu un citat aruncat dintr-un tratat hippocratic, iar la citat se pune o notă în care nu apare doar referința propriu-zisă, trimiterea directă la izvorul antic și la ediție, ci se discută în notă locul tratatului în epocă, cu bibliografia aferentă, relațiile cu alte fenomene etc. Un excurs și în excurs alte divagații. Totul împănat cu note, cu referințe bibliografice din plin, citate cu passim, ca și cum tocmai ai fi citit vreo cinci cărți despre temă săptămâna trecută și le-ai rezumat conținutul în propoziția din note (sărac trebuie să fi fost!). De fapt nu e așa. Se citează, pur și simplu, o bibliografie generală a problemei pentru a arăta că o cunoști, că ești la curent cu existența ei, cu ideile exprimate acolo, fără vreo trimitere explicită la o pagină anume. Se citează orice banalitate, ca și cum nu numai că  nu mai există idei, dar nu mai există nici măcar vreo manieră originală, nouă, de prezentare a ideilor vechi. Nu e problema că nu se aduce nimic nou (vorba profesorului P.:  ce ai adus nou domnu’ N.?), ci că e o apă bătută în piuă la modul savant.  Când vezi vreo zece articole diferite care citează aceleași studii și cărți, în aceeași ordine pentru că sunt dispuse alfabetic la sfârșit, ești un pic decepționat. Și toate sunt sinteze, ca și cum ai putea face doar sinteze și considerații, când nu te-ai apropiat umil de obiectul de studiu, nu l-ai cercetat cu lupa, nu ai căutat sau adunat monumente, nu le-ai interpretat. Poate de-aia mie îmi e jenă când public câte un articol scurtuț, pe un subiect mărunt și precis, cu subsolul cam rarefiat.