JURNAL BELGIAN

22 noiembrie 1999

Luni am intrat, în sfârșit, în contact cu ULB.  Mai devreme am fost cu profesorul N. la CGRI de unde am primit actele doveditoare de la o funcționară din Republica Malgașă, cum a zis profesorul. Cunoștințele mele de geografie nu m-au ajutat să localizez republica asta pe harta Africii (poate pentru că nu se mai numea așa). Apoi am mers împreună la universitate și am mâncat la cantina studenților, bine și ieftin. Aș zice, consistent și ieftin, pentru că mi se pare că mâncarea are doar gust de piper. Mai greu a fost să rătăcesc singur prin Bruxelles vreo oră cu planul orașului în mână, să ajung pe rue Haute și să încasez cecul cu bursa de la CGRI. Pe la ora 5 m-am întâlnit cu profesorul C., foarte de treabă și înțelegător. Mâine trebuie să mă înscriu oficial la universitate și pentru asta trebuie să-l caut pe domnul N. B., secretarul universității, cel pe care l-am cunoscut la recepția de la ambasadă. Toată ziua a trecut cu prostii de-astea birocratice. Profesorul N. a zis să-l sun seara să ne vedem, dar nu prea mai am chef să ies afară, unde plouă și e vreme urâtă. Singurul lucru pe care mi l-am cumpărat până acum e o umbrelă mică, ieftină, de la piață, care seamănă cu cele luate de la ruși în România. Sper să mă țină o lună. Profesorul are o teorie, că cineva a ciupit din bursă, care ar fi trebuit să fie mai mare. Cum ar fi putut face asta nu înțeleg. Tot weekendul am mâncat la familia N., de la cafeluța cu lapte de dimineață la cină. Profesorul e un om extraordinar, dar ca orice umanist prestigios nu pare foarte priceput la finanțe și bani. Îmi spunea azi cum din marile magazine din Bruxelles în fiecare lună un sfert dau faliment și atunci se fac reduceri și lichidări și poți cumpăra totul ieftin. Îl ascultam contrariat și neîncrezător și mă gândeam cum numai românii au snobismul ăsta să nu profiți de reduceri și ocaziile de moment oferite de societatea  de consum. Belgianul, indiferent câți bani are, nu pare să se jeneze. Cunosc deja zona centrală a Bruxelles-ului. Mă plimb, schimb autobuze.

 23 noiembrie   

Mardi. Azi am fost pentru prima dată la bibliotecă. Este o bibliotecă uriașă, pe opt nivele, care funcționează toată în sistem de raft liber (en consultation). Tot catalogul este introdus în rețea și poți să cauți titlurile exclusiv pe computer. Am găsit multe cărți, dar unele importante pe care voiam să le citesc nu sunt nici aici. Internetul este gratis la bibliotecă, dar pentru a intra în rețea trebuie să tastezi numărul matricol de student, pe care eu, ca bursier temporar, evident că nu îl am. Profesorul C. m-a dus de dimineață la biroul lui, să dăm telefon la Cluj, la profesorul B. Am sunat dar l-am prin într-o ședință și n-a putut vorbi. Cel puțin a aflat că am ajuns cu bine în Belgia. Tot calculez banii și îi împart pe zile, ca să-mi dau seama dacă o să îmi ajungă. Nu prea am realitatea prețurilor la mâncare. Încă mai mănânc la micul dejun margarină cu brânză și beau cappuccino la plic primite de la profesorul N. Am mâncat la prânz la cantina studențească cu A. S. și am constatat că reducerile sunt doar pentru studenți (nu și pentru bursieri străini). A. mi-a zis ca mă duce ea la un supermarket unde totul e mai ieftin să mă aprovizionez. Nu prea s-a întâmplat nimic azi demn de notat în jurnal. Dimineața am pierdut-o cu formalități, după-masa la bibliotecă. Cu franceza nu pare să progresez. Încă mă bâlbâi când vreau să spun o propoziție banală.

 24 noiembrie

Mercredi. Azi am reușit să vorbesc ceva mai mult la telefon cu proful.  Marea realizare a fost că am vorbit și cu I., așa că mă pot culca liniștit în seara asta. Oricum observ că somnul nu-mi priește deloc aici. Mă trezesc la cinci, șase sau șapte dimineața și am cearcăne de parcă aș dormi trei ore pe noapte. Nu fac progrese cu franceza. Citesc mult, fără probleme și totul mi se traduce automat în cap, dar când  vreau să zic ceva mi se încleștează gura și uit toate cuvintele. Azi pe scara interioară a casei unde stau a fost un adevărat turn Babel. S-a vorbit franceză, engleză, italiană și neerlandeză. Erau doi flamanzi care vorbeau între ei în limba lor, eu cu unul dintre ei în engleză, mai schimbam câteva cuvinte cu o italiancă și toată lumea o rupea pe franceză. Azi profesorul N. m-a dus în vizită la M. M., pentru că așa cum zicea el, la recepția de la ambasadă, ne-am luat rendez-vous la M. A insistat să vorbesc în franceză, dar am scăldat-o cumva și până la urmă s-a vorbit în română. Oricum și M. M. și asistenta ei S. vorbesc româna mult mai bine decât eu franceza. M. M. mi-a dat niște cărți pentru I.  Trebuie să-i trimit și eu din România, când mă întorc, cartea lui Pecican, Troia, Veneția, Roma. Am mai stabilit și alte contacte prin domnul C.: o doamnă arheolog care se ocupă de portretul roman, C. E., care m-a prezentat și profesorului B. de la LIMC, care îl cunoștea pe profesorul meu. Mâine mi se pare că va fi prima zi când nu o să am program și o să stau doar la bibliotecă.   

NOTE DE LECTURĂ

Epoca de lemn

„Ultimul exemplu... : promovarea tinerei suedeze Greta Thunberg, de 16 ani, ca eroină a luptei împotriva  încălzirii globale. Propusă pentru premiul Nobel, primită de numeroși șefi de stat și de papă, a antrenat în siajul ei zeci de mii de liceeni, jelind pentru planetă și oferindu-și chipul anxios, încadrat de două codițe, pe post de simbol al dezastrului care stă să vină. Numai că Pythia noastră scandinavă, combinație de Pippi Șosețica și Jeanne d'Arc, se mulțumește să reia ceea ce mass-media ne tot repetă de ani întregi, și anume că aventura umană s-a încheiat și că Apocalipsa e pe-aproape. (...) este vorba  de o simplă cameră de ecou, iar la populația puerilă găsim în mod obișnuit cuvintele care i s-au pus în gură printr-o continuă îndoctrinare” Pascal Bruckner, O scurtă eternitate. Filosofia longevității, București, 2020, p. 190-191.

Sigur că textul poate suna acid și ironic dar rezumă lucid o problemă actuală: grija exagerată pentru schimbările climatice a unei părți a societății occidentale. Eu sunt învățat cu cronologia construită de la evoluția tehnologică, cu cele trei epoci ale începuturilor arheologiei: epoca de piatră, de bronz și de fier. Azi suntem, din păcate, în epoca de plastic și se trece, cu scrâșnete ideologice, la epoca de lemn. E adevărat că plasticul ne inundă, ca deșeu, dar nu cred că este direct responsabil de încălzirea globală și de curba temperaturilor în formă de kockey stick. Și cu toate astea de ani de zile se interzic pungile de plastic la supermaket, iar de anul ăsta s-au interzis și tacâmurile de unică folosință din plastic. Am organizat timp de o lună o masă tip catering pentru un șantier în aer liber și nu am gășit tacâmuri de plastic în supermarketuri. Se găseau doar din lemn și e destul de greu să tai o bucată de ceafă de porc cu un cuțit din lemn. Știu că e o schimbare de suprastructură și metanarațiunea ecologică (discursul environmental) se impune pe zi ce trece. Dar, așa cum am citit undeva pe facebook, mașinile electrice nu vor salva planeta, ci industria constructoare de mașini. Cum ajut eu planeta să scape de încălzire globală dacă sfârtec o ceafă de porc cu un cuțit de lemn bont? Poate că nici Greta Thunberg nu poate răspunde la întrebarea asta. Dar mi se pare că ne așteaptă o epocă de lemn, un salt involutiv  dictat de prostie, nu de inteligență. Și  după asta, doar Apocalipsa.