Cerul, pământul și cele zece mii de lucruri
Cred că a fost o mare șansă pentru mine faptul că am
putut citi în română o carte scrisă de un chinez acum circa 2300 de ani
(tradusă și explicată muritorilor de rând din România de către doamnele
Luminița Bălan și Tatiana Segal) . Și nu orice fel de carte, ci una care m-a
impresionat cum nu au făcut-o multe (prea multe) dintre cărțile citite în
ultimul timp. O vreme am trăit cu impresia greșită ca Orientul nu a produs în
gândire decât aforisme, haiku-uri și arome de flori de portocal. Zhuangzi, Bu zheng (Călătorie liberă, Humanitas, 2009)
este mai actuală și mai aproape de spiritul modern decât literatura filosofică
greacă pe care, cică, o moștenim și o continuăm.
Bineînțeles că este o carte presărată de aforisme, de
pilde și de speculații filosofice care țin de daoismul religios. Și eu înghit
și diger cu dificultate textele filosofice. Cu toate acestea am găsit, în
filigran, o înțelegere a «lumii subcerești» absentă din filosofia antică a
Europei. Grecii și romanii și-au înțeles lumea lor, chinezii au înțeles lumea
așa cum era și este.
Când am terminat-o mi-a fost și mai neclar ce este Dao,
chiar mai neclar ca înainte să o încep. Oricum eu nu sunt un fan al
definițiilor. Ca să definești ceva trebuie să accepți un anumit nivel de
generalitate, să anulezi excepțiile și să stabilești un numitor comun. Pe când,
după părerea mea, oricum ai privi lucrurile nu vezi decât zece mii de cazuri
particulare.
Străbate din aceste texte un fatalism sinonim cu cel al
ciobanului din Miorița: «Așadar, Pământul mi-a dat forma, cu viața mă ostenesc,
cu bătrânețea mă lenevesc, cu moartea mă domolesc», o exaltare a deșertăciunii
deșertăciunilor din Koheleth-ul biblic.
Sunt convins că nu am înțeles decât un procent infim din
daoism (dacă totuși am înțeles ceva). Dao, cele zece mii de lucruri care se
transformă continuu, circulația în echilibru a energiilor yin și yang,
non-acțiunea ca principiu de viață în lumea subcerească etc. Toate astea m-au
trimis cu gândul la sympatheia
universalis, la modul de viață al stoicilor după regulile naturii (ca
măslina care cade din pom doar atunci când e coaptă), la resemnarea stoicilor
în fața predestinării. Și am recitit jurnalul împăratului Marcus Aurelius (un
Barack Obama al secolului II A. D.), Ta eis heauton (Către sine).
Trebuie să introduc și cartea lui Zhuangzi, alături de
aceea a lui Marcus Aurelius, în repertoriul meu de cărți de dezvoltare
personală, un gen foarte la modă azi. Mă refer la categoria Cum să ai succes în 10 pași sau Cum
să nu o iei razna în lumea de azi. În zece pași.
«Poate te frământă biata dorință de glorie? Îndreaptă-ți
atenția cugetului asupra repeziciunii cu care peste toate se așterne uitarea,
spre abisul nemărginit al timpului ce se întinde veșnic și de nestrăbătut, pe
fiecare parte a eternității; gândește în continuare la deșertăciunea unei faime
răsunătoare, la nehotărârea și nestatornicia părerilor celor care te laudă, la
îngustimea locului în care ți se circumscrie faima! Căci întregul pământ este
un punct și ungherul locuit e o măruntă parte din el, iar în acest ungher, câți
și cât sunt vrednici cei care te laudă?»
«Zhuangzi dădea la undiță în râul Pu. Regele din Chu a
trimis doi demnitari să-i prezinte salutul său. Aceștia i s-au adresat: regele dorește să vă ocupați de
guvernarea țării. Zhuangzi,
ținându-și undița, le răspunse fără să-i privească: Am auzit că în regatul Chu există o
broască țestoasă sfântă care a murit acum trei mii de ani. Regele a pus-o
într-un coș de bambus, a acoperit-o cu un ștergar și a ascuns-o în vârful
templului strămoșilor. Oare această broască țestoasă a preferat să moară pentru
ca să-i fie păstrată și prețuită carapacea? Oare ar fi preferat să trăiască și
să-și târâie coada în noroi?. Cei doi demnitari spuseră într-un glas: Ar fi preferat să trăiască și să-și
târâie coada în noroi. Zhuangzi
replică: Atunci plecați! Eu îmi voi
târâi coada în noroi.»
E clar, și din context, care e romanul care scrie în
grecește și care e chinezul. Oricum esența lui Dao e greu de exprimat în cuvinte.
Ne-o spune Zhuangzi:
«Năvodul e o unealtă de
prins pește. De cum e prins peștele, năvodul este dat uitării. Plasa este o
unealtă de prins iepuri. De cum e prins iepurele, plasa este dată uitării.
Vorba este o unealtă de prins idei. De cum e prinsă ideea, vorba este dată
uitării. Cum să-l găsesc pe omul care a dat uitării vorbele și să stau de vorbă
cu el? ».