Viața în Cluj-Napoca nu e atât de simplă pe cât pare și
nici atât de rafinată precum cred cei care nu locuiesc în Cluj. Clujul de azi e
doar un sat mai mare din Ardeal, populat cu mulțimi rurale valahe în
detrimentul populației majoritare în secolul XIX. Spre deosebire de alte sate
mai mici, e un sat cu pretenții, universitare, de centru medical, de punct
major de atracție turistică, de capitală politică a Transilvaniei. Clujul are
presă audio-vizuală, are TIFF, are echipe de fotbal în liga I, un primar fost
prim-ministru, grupuri de la Cluj în alte partide. Și alte pretenții, ce nu mai
trebuie enumerate.
Ce are într-adevăr satul urban Napoca, pe numele său
medieval Cluj? Are o arhitectură frumoasă în zona centrală, predominant barocă,
aflată azi sub asediu, ca, în general, patrimoniul construit peste tot în
România. Are și istorie antică, așa cum îi arată numele compus, îngropată sub
patru metri de moloz și aluviuni. În epoca tricoloră din anii 90 unii s-au
căznit să o scoată la lumină. Are o lume universitară inegală și dinamică care
îi dă aspectul de furnicar colcăind de tineri studenți. Are un renume medical
și spitale de prestigiu, pline, gata să pleznească, de bolnavi din toate
colțurile țării. Din punctul ăsta de vedere e Prislopul medicinii alopate.
Ce nu are Clujul e evident pentru orice vizitator
motorizat, încă din primele minute. Fiind un oraș palimpsest, unde sunt
vizibile în planimetria urbană straturile antic, medieval, modern și
contemporan, Clujul, adică Napoca, nu are drumuri. Și nu mă refer aici la acel
pezzettino de autostradă Transilvania care trece pe la câțiva kilometri de
Cluj. Ci la traficul intern, care converge, inconturnabil, în centrul istoric
pe care îl traversează pe kardo și decumanus.
Ieri, de pildă, am stat
în coloană 40 de minute ca să parcurg strada Barițiu, care are vreo 400-500 de
metri. Și printre excavatoare și mașini, cu o față aspră brăzdată de griji
pentru contribuabil, în blugi și cămașă colorată, însuși primarul, fost
prim-ministru, Emil Boc. Prezența lui fulgurantă printre buldozere, șanțuri și
movile de moloz nu schimbă situația de fapt. Poate îi aduce un plus în
viitoarea campanie electorală, pentru implicare directă și descinderea printre
oamenii de rând, dar satul Napoca rămâne un șantier perpetuu. Un sat fără drumuri,
unde ajungi mai repede dintr-un punct în altul pe jos, decât în mașină.
Cu mașina prin Cluj e o aventură. Cretini care claxonează degeaba, ambuteiaje,
nervi, lucrări pe străzi, mini-accidente, taximetre care circulă anarhic fără
reguli. Înțeleg acum de ce domnul Boc merge pe jos la servici.