Recunosc că mă preocupă, poate
mai mult decât ar trebui, funcționarea meseriei mele, pentru care am optat în
tinerețe din pasiune, nu din alt motiv, anume cercetarea arheologică. Pentru că de trei ani am fost membru în
diferite comisii de specialitate consultative (naționale și zonale) am văzut
cum funcționează sistemul din interior. Și am văzut multe lucruri nespuse și
nevăzute din ceea ce numim, în lipsa altui termen arheologia contractuală. Nu zic că nu sunt legale, pentru că nu am
văzut documente, contracte și nici nu mă interesează. Să zicem că nu sunt în
acord cu deontologia profesională, că sunt imorale și înconjurate de o țesătură
densă de minciuni și complicități. De două ori am ieșit în spațiul public
scriind niște articole / eseuri de fond, generale, în care încercam să arăt
slăbiciunile sistemului în care lucrăm. Nu am atacat nici o persoană, pentru că
nu am nimic cu nimeni (pe unii dintre actorii principali ai arheologiei
contractuale nu îi cunosc și nici nu îmi doresc să îi cunosc, de fapt).
Invariabil, o doamnă vocală, F. V. se simte datoare să îmi răspundă și apelează
la atacuri la persoană, cum că nu aș fi decât unul care a cărat geanta
profesorului lui și și-a asigurat un loc călduț la stat, unul căruia dacă nu-i
convine în comisii, are dileme morale, să-și
dea demisia. Nu consider că trebuie să îi răspund, când eu nu m-am adresat
niciodată în articolele scrise acestei doamne. Ea mă interpelează însă,
întotdeauna direct, precizând că mă înșel, că sunt în eroare, că nu știu despre
ce este vorba. Fiecare cu dreptatea lui, să fie sănătoasă.
Acesta nu este un răspuns pentru ea, ci pentru colegii
care poate au citit în grabă, i-a enervat o propoziție, le-a crescut tensiunea
de la vreo afirmație pe care am făcut-o, li s-a înnegrit privirea și nu au mai
înțeles textele în ansamblu. Eu nu sunt împotriva arheologiei private, din
contră, chiar cred că că se impune azi o liberalizare a profesiei în paralel cu
întărirea controlului de specialitate asupra practicii arheologice (cum am mai
scris aici, http://vissvrix.blogspot.com/2018/04/arheologie.html). Adică nu o liberalizare anarhică în care sute de
arheologi privați să sape gropi pe bani în toată țara, să scoată materialele
din pământ și să le arunce în depozitele muzeelor spre veșnică uitare. Aceasta
nu este nici o salvare de patrimoniu, ci o distrugere în formă continuată. Sunt de acord cu autorizarea directă a
firmelor de arheologie și asta am spus din prima săptămână când am intrat în
Comisia Națională de Arheologie în 2016. Nu sunt de acord cu autorizarea mascată,
mincinoasă a lucrărilor firmelor de arheologie. Știm toți cei care am trecut
prin comisie că atunci când autorizăm pe un expert aflat la sute de kilometri
distanță de lucrare, în realitate lucrarea o face un prieten care are o firmă,
dar nu are calitatea de expert și afilierea instituțională. În aceste condiții
cineva, un prieten binevoitor, probabil cointeresat, ia autorizația pe numele
lui. Aș putea să pretind că sunt moral, că nu pot dormi noaptea pentru că am
semnat pentru unul, când de fapt știu că am dat posibilitatea altuia să sape.
Nu asta e problema mea principală, ci ca la un joc de poker: nu îmi place când
cineva nu joacă cu cărțile corecte, când trișează și își ia câștigul prin furt.
Toți trebuie să jucăm la fel: să intrăm în registrul arheologilor, să facem
cercetare arheologică de teren, după care să publicăm rezultatele. Arheologia
nu se termină cu raportul de descărcare care se aruncă într-o arhivă și nu-l
mai vede nimeni niciodată. Descoperirile trebuie interpretate și publicate, iar
aceste rezultate publicate sunt cuantificabile pentru a conferi cuiva calitatea
de arheolog specialist și expert. Într-un raport făcut de o instituție împreună
cu firma doamnei F. V. am citit, negru pe alb, că au descoperit «cioburi
preistorice, probabil neolitice». De aici nu mai este decât un pas până la a
scrie că «am găsit niște chestii cărămizii, probabil cioburi». Arheologia este
despre a ști ce descoperi, a încadra cronologic și cultural un sit, a-l așeza în context istoric și a genera niște
concluzii istorice. În rapoartele de descărcare ajunse la comisie, pagini
întregi sunt despre flora și fauna zonei și astfel am aflat că în județul Gorj trăiește
«șoarecelul de câmp», iar în județul Cluj «șoarecele subpământean» (ultima tot
dintr-un raport al firmei doamnei F. V.). Arheologia trebuie să rămână o
disciplină științifică, nu să fie făcută de zarzavagioaice și bișnițari. Sau dacă
vor să o facă, atunci să publice, să intre în registrul arheologilor, să devină experți
și să ceară autorizații pe numele lor. Nu să umble cu ași de treflă în mânecă.
