La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 24 septembrie 2011

NOTE DE LECTURĂ ROMANE


Geografia pierdută
Ce destin aiurea a avut domnul din imagine. A străbătut lumea (lui) în lung și în lat și a vrut să le spună și altora cum arată. Nici măcar nu știm dacă a vrut să scrie o geografie, dacă a scris-o, dacă a vrut doar să picteze pe un perete o hartă a lumii. A lăsat prin testament surorii sale să expună măcar harta, să o vadă tot romanul. Unde? în porticus Vipsania, undeva în Campus Martius (nici măcar Felippo Coarelli nu știe unde era). A murit și ea și prietenul lui cel mai bun i-a terminat opera. Medievalii ignari și unii moderni i-au furat și paternitatea operei: quem divus Augustus primum per Chorographiam ostendit. Uneori coautorul devine autor principal, când nu citești cu atenție Naturalis Historia a lui Plinius Secundus care spune de 31 de ori cine e autorul hărții sau comentariilor sau a amândurora, whatever.
Ce de cadavre de teorii, cât efort de Quellenforschung germană ca să restituie cioburile acestei hărți. Frandsen, Mannert, Mommsen, Ritschl, Petersen, Müllenhoff, Detlefsen, Schweder, Philippi etc., adică un întreg secol XIX de nemți care știau pe de rost puținele izvoare care au supraviețuit naufragiului geografiei antice. Marele Mommsen, cel adulat de antichizanții ardeleni, credea în 1851 că harta și comentariile anexe erau munca exclusivă a lui Augustus. Singura surpriză a secolului XIX o oferă Schweder care publică în 1876 un text (parțial) inedit: Divisio orbis terrarum. Parțial, pentru că în secolul VIII, la curtea lui Carol cel Mare îl văzuse călugărul irlandez Dicuilus care l-a pastișat în a sa De mensura orbis terrae (o geografie ce ce pretinde inspirată dintr-o mensura orbis făcută în 425 la comanda lui Theodosius al II-lea). Scrierea geamănă, Demensuratio provinciarum era cunoscută mai demult. Până și Mommsen s-a răzgândit după ce a fost publicată Divisio. Încurcate sunt căile filologiei germane: Klotz găsește în perioada interbelică 66 de fragmente pe care le atribuie geografiei pierdute. Era un neamț prea silitor pentru că azi jumătate dintre ele au fost aruncate peste bord.
Ce a lăsat în urmă e un mister. L-a citit Plinius în secolul I și l-au rezumat doi anonimi în Spätantike: cei ce au redactat opusculele Divisio și Demensuratio. Ciudat destin al unei opere ce a modelat viziunea despre oikumene a romanilor. Singura speranță a geografiei pierdute e că a lăsat urme indirecte, că se pot găsi missing links. Divisio orbis terrarum Theodosiana din mappamundi a lui Theodulf, de exemplu.

duminică, 11 septembrie 2011

NOTE DE LECTURĂ ROMANE




11 septembrie 2011
Văd că am intrat iarăși în faza de citit jurnale. Lămurit lucru, literatura de ficțiune nu mă mai mulțumește. Greu îmi aduc aminte un roman, citit în ultima vreme, care să-mi fi plăcut cu adevărat. La mare, pe plajă, am citit jurnalul lui Morcoveață, pardon, Jules Renard. Foarte interesant, din păcate a fost tradus fragmentar, adică măcelărit de traducătorul român. Idei pe sărite, fraze oprite la jumătate etc.
Apoi a venit la rând jurnalul lui Mircea Cărtărescu, ultimul, din anii 2004-2010. Nu vreau să scriu nimic despre el ca să nu mă introduc voluntar în categoria bloggerilor imbecili, neaveniți, care-și dau cu părerea despre ce mai scrie cel mai mare scriitor român în viață. Atâta doar consemnez că dl. Cărtărescu își alege prost titlurile : nu e nimic Zen în jurnalul ăsta, e complet opusul lui Zen. Am citit până acum două Orbitoare (I și II) și două jurnale (I și III) și cred că e destul.
Am găsit apoi un volumaș cu jurnalul din tinerețe al lui Pavel Dan și câteva scrisori către prieteni. Jurnalul propriu-zis e un jurnal de liceean, cred că nu ar fi trebuit să se publice. Corespondența e mai interesantă, scrisorile către Ion Chinezu și Ion Breazu, trimise de la clinica din Viena. Foarte trist și deprimant totul.
Vreau să-mi notez dintr-o scrisoare către o prietenă din 1931, câteva aprecieri ale lui Pavel Dan despre Turda (din ciclul "Turda mă’sii").
"(Fetele din Turda) Pe scurt: se culcă devreme și se scoală târziu, se îmbracă mai mult interesant decât elegant, se plimbă cu turma rîzînd și vorbind ca gâștele; sunt pretențioase ca niște prințese și fac dragoste cu elevi, …. dar… se pricep admirabil la bucătărie. (…)
La cinema, burghezii vin cu copiii mici care scîncesc în decursul filmării; mamele îi opăcesc și bărbații le ceartă; lumea vorbește de vreme, de tîrguri și femeile se plîng că nu le scot cloștile; comentează filmul cu suspine și vaiuri; lumea bună, damele care împănează lojele își admiră pălăriile de care sunt foarte mândre, vorbind de la o loje la alta – ca-n familie. Galeria strigă la artiști pe care drum să apuce, bate din picioare, strigă, fluieră, înjură pe nume pe mecanic – filmul se rupe și începe … după un an.
La un restaurant, unde am mîncat o singură dată. A venit mai întâi, după un sfert de ceas de așteptare, o fată care a potrivit fața de masă, a zîmbit întrebîndu-mă: ce poftiți? I-am spus și s-a depărtat în cîlcîie. După un alt sfert de oră a venit o femeie – probabil - și m-a întrebat dacă doresc cafeaua dulce tare. Pe urmă, tîrziu, a venit bucătăreasa bătrînă, cu mînecile sufulcate pînă din sus de coate și-a adus cafeaua: Tessék drága, ha nem elég erös, tessék megmondani….și a început să mi se plîngă de reumatismul de la o mână. Pe urmă, după ce a plecat ea, peste cinci minute a venit, tot în călcîie, cîntînd, fata din actul I, care mi-a adus pe o farfurioară trei bucățele de zahăr, dintre care una a scăpat-o pe jos, a ridicat-o, a suflat în ea și, zîmbind, mi-a spus nu știu ce și după ce mi le-a dat pe toate s-a așezat la masă. (…) " [Corespondență. Către Georgina Giurgiu-Dan, Turda, 31 VII 1931, în Pavel Dan, Jurnal, ediție îngrijită și prefațată de Sergiu Pavel Dan, Ed. Dacia, Cluj, 1974, pp. 134-135].

joi, 1 septembrie 2011

Turda mă'sii (2)





Zilele municipiului
Deşi încerc să fac abstracţie de oraşul în care locuiesc temporar, oraşul-dormitor, se petrec câteodată lucruri care mă lasă cu gura căscată şi mă obligă să mă exprim în scris. Notez ca să nu uit, pentru că treptat se estompează şi intră în departamentul verosimilului. Aşa au fost Zilele Turzii, un moment de sărbătoare situat betwixt and between categoriile timpului obişnuit, zile când neam-prostia ce musteşte în oraş a explodat pe străzi. Zilele oraşului cutare, ale satelor (astea se mai numesc şi Fii satului) etc. au proliferat ca ciupercile după ploaie în ultimii ani. Ca în alte părţi şi în Turda bulevardul central a fost încadrat de tarabe cu plasticuri, chinezării, oale şi artizanat din lemn, mici şi alte cărnuri fripte pe grătar, şi, bineînţeles, bere. În fundul pieţei, lângă biserică, o scenă pe care au concertat diverse trupe şi artişti. Până aici nimic deosebit, la Turda ca oriunde în provincia profundă, mici, bere, muzică, prostii pe care sa dai bani. Să simtă românul şi rromul că e sărbătoare.
Totuşi câteva detalii fac ca zilele de anul acesta ale Turzii să fie speciale. Pe dealul dinspre est, printre copacii ce îi ornează culmea, a apărut un grup de cinci litere luminoase gigantice care clipesc schimbându-şi culorile: TURDA. Tot trecătorul va afla că este în Turda. Dar Hollywood-ul nu este singurul model pentru municipalitatea turdeană. Preluând fericita idee a celor din Bucureşti s-a inaugurat un autobuz etajat, cu partea superioară descoperită: Turda City Tour. Mă simt ca la Roma sau Paris, cu deosebirea că cel din Turda circulă doar pe linia 12: Micro III - Spital. Adică le arată turiştilor blocurile gri din cartierul muncitoresc, îi poartă pe variantă (pentru că circulaţia în centrul istoric este parţial restricţionată) şi îi duce la Spital (undeva pe la mijlocul unui cartier numit Turda Nouă).
Alt eveniment major a fost redeschiderea Muzeului de Istorie, după 14 ani! Muzeul a fost închis în 1997 pentru lucrări de consolidare şi conservare a clădirii ce-l adăposteşte. Parcul din faţa muzeului a fost cosmetizat în câteva zile: tăiat copaci, scos gardul viu, monumentele romane mutate cu lama buldozerului, apoi nivelat peste toată suprafaţa cu un pietriş incert şi răsfirarea unor coloane romane căzute pe margini. La deschidere a urmat o ceremonie demnă de epoca apusă în 1989. Discursuri banale marcate de patriotism local ale mărimilor, tăiat panglica, mâncat prescură cu sare.
La concerte n-am fost şi rău am făcut pentru că am aflat că protagonista primei seri era nimeni alta decât Samantha Fox. Circula un zvon că va concerta şi Genesis, în fapt era trupa unui fost component al celebrei trupe, ce cântă sub numele de Genesis Project. E limpede că municipalitatea vrea să-şi pună "municipiul" pe harta României. Pe orice fel de hartă....