La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


duminică, 11 septembrie 2011

NOTE DE LECTURĂ ROMANE




11 septembrie 2011
Văd că am intrat iarăși în faza de citit jurnale. Lămurit lucru, literatura de ficțiune nu mă mai mulțumește. Greu îmi aduc aminte un roman, citit în ultima vreme, care să-mi fi plăcut cu adevărat. La mare, pe plajă, am citit jurnalul lui Morcoveață, pardon, Jules Renard. Foarte interesant, din păcate a fost tradus fragmentar, adică măcelărit de traducătorul român. Idei pe sărite, fraze oprite la jumătate etc.
Apoi a venit la rând jurnalul lui Mircea Cărtărescu, ultimul, din anii 2004-2010. Nu vreau să scriu nimic despre el ca să nu mă introduc voluntar în categoria bloggerilor imbecili, neaveniți, care-și dau cu părerea despre ce mai scrie cel mai mare scriitor român în viață. Atâta doar consemnez că dl. Cărtărescu își alege prost titlurile : nu e nimic Zen în jurnalul ăsta, e complet opusul lui Zen. Am citit până acum două Orbitoare (I și II) și două jurnale (I și III) și cred că e destul.
Am găsit apoi un volumaș cu jurnalul din tinerețe al lui Pavel Dan și câteva scrisori către prieteni. Jurnalul propriu-zis e un jurnal de liceean, cred că nu ar fi trebuit să se publice. Corespondența e mai interesantă, scrisorile către Ion Chinezu și Ion Breazu, trimise de la clinica din Viena. Foarte trist și deprimant totul.
Vreau să-mi notez dintr-o scrisoare către o prietenă din 1931, câteva aprecieri ale lui Pavel Dan despre Turda (din ciclul "Turda mă’sii").
"(Fetele din Turda) Pe scurt: se culcă devreme și se scoală târziu, se îmbracă mai mult interesant decât elegant, se plimbă cu turma rîzînd și vorbind ca gâștele; sunt pretențioase ca niște prințese și fac dragoste cu elevi, …. dar… se pricep admirabil la bucătărie. (…)
La cinema, burghezii vin cu copiii mici care scîncesc în decursul filmării; mamele îi opăcesc și bărbații le ceartă; lumea vorbește de vreme, de tîrguri și femeile se plîng că nu le scot cloștile; comentează filmul cu suspine și vaiuri; lumea bună, damele care împănează lojele își admiră pălăriile de care sunt foarte mândre, vorbind de la o loje la alta – ca-n familie. Galeria strigă la artiști pe care drum să apuce, bate din picioare, strigă, fluieră, înjură pe nume pe mecanic – filmul se rupe și începe … după un an.
La un restaurant, unde am mîncat o singură dată. A venit mai întâi, după un sfert de ceas de așteptare, o fată care a potrivit fața de masă, a zîmbit întrebîndu-mă: ce poftiți? I-am spus și s-a depărtat în cîlcîie. După un alt sfert de oră a venit o femeie – probabil - și m-a întrebat dacă doresc cafeaua dulce tare. Pe urmă, tîrziu, a venit bucătăreasa bătrînă, cu mînecile sufulcate pînă din sus de coate și-a adus cafeaua: Tessék drága, ha nem elég erös, tessék megmondani….și a început să mi se plîngă de reumatismul de la o mână. Pe urmă, după ce a plecat ea, peste cinci minute a venit, tot în călcîie, cîntînd, fata din actul I, care mi-a adus pe o farfurioară trei bucățele de zahăr, dintre care una a scăpat-o pe jos, a ridicat-o, a suflat în ea și, zîmbind, mi-a spus nu știu ce și după ce mi le-a dat pe toate s-a așezat la masă. (…) " [Corespondență. Către Georgina Giurgiu-Dan, Turda, 31 VII 1931, în Pavel Dan, Jurnal, ediție îngrijită și prefațată de Sergiu Pavel Dan, Ed. Dacia, Cluj, 1974, pp. 134-135].

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.