DIN TRECUTUL SOCIALIST (6)

 Nașterea

La un moment dat pe scara timpului m-am născut undeva. Acest loc a fost în mijlocul Transilvaniei, în țara lui Dracula, dar mai în zona de câmpie. Viața este prozaică și m-am născut într-o maternitate dintr-un oraș mic, industrial și insignifiant. Fiind un oraș muncitoresc, metalurgic, în vremea comunismului, avea maternitate și alte facilități. Evident, că oricine care a trăit în vremea aceea își poate lesne imagina cum arăta un spital. În ce păturică albastră scămoșată am fost probabil învelit la naștere. Ce curățenie aproximativă trebuie să fi fost în acea maternitate! Când eram copil taică-meu îmi zicea în loc de vine bau-bau că «vine tanti Didina cu aspiratorul». Când am mai crescut și am vrut să aflu sensul sintagmei de speriat copii, am aflat că doamna Didina era o infirmieră din spitalul din orașul natal care manipula un aspirator apocaliptic care mă speria tare când eram bebe. Nu mi-o aduc aminte conștient și nici aspiratorul, evident, dar nimeni în lumea asta nu știe nimic de când s-a născut. Ce răcnete animalice a  scos când a fost mutat din lichidul amniotic în lumină. Pentru că m-am hrănit în adolescență din puzzle-urile literar-științifice ale lui Mircea Eliade, istoricul mondial al religiilor, îmi place să îmi imaginez o altfel de naștere. O creație mitologică în care eu și semenii mei de pe valea Arieșului am apărut nu într-un spital socialist, ci printr-o acțiune divină (prohibită în vremurile acelea). Îmi imaginez un zeu celest, o ființă supremă pettazzoniană, care frământă lut luat din șapte locuri de pe malul Arieșului. Lutul acesta divers, bine frământat, îl amestecă cu bălegarul taurului cosmic care trage carul celest. Toată această acțiune întâmplându-se după procesul de neolitizare a Europei de sud-est, adică prin anii 1970, în amestecul ăsta de lut și bălegar pune și niște paie de plante cerealiere, de grâu, secară, orz sau ce avea la îndemână. Modelează apoi o formă umanoidă, un Adam primordial cu gene de chirpici, peste care suflă dintr-o nară și îl însuflețește. Prefer o versiune a nașterii mitologice, o creație a unui Pinocchio din chirpici, decât nașterea într-un spital dintr-un oraș muncitoresc al Republicii Socialiste România. Evident că este o reverie, o metaforă interzisă pe-atunci, și că m-am născut în albituri spălate cu înălbitori super-chimici și în păturica albastră. M-am născut a doua zi după sărbătoarea națională de atunci, în care toată lumea serba marea insurecție națională antifascistă și anti-imperialistă de la 23 august 1944, serbată pe-atunci printr-un picnic, cu mici și bere, așa cum noi, azi, sărbătorim cu fasole și cârnați, o altă sărbătoare națională de iarnă, ca niște oameni de chirpici ce suntem. După această efuziune socială și națională, a doua zi, m-am născut eu de ziua erupției Vezuviului din 79 p. Chr. și a nopții Sfântului Bartomeleu din 1572.