La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


joi, 16 iulie 2015

PRIN SATUL NAPOCA

Viața în Cluj-Napoca nu e atât de simplă pe cât pare și nici atât de rafinată precum cred cei care nu locuiesc în Cluj. Clujul de azi e doar un sat mai mare din Ardeal, populat cu mulțimi rurale valahe în detrimentul populației majoritare în secolul XIX. Spre deosebire de alte sate mai mici, e un sat cu pretenții, universitare, de centru medical, de punct major de atracție turistică, de capitală politică a Transilvaniei. Clujul are presă audio-vizuală, are TIFF, are echipe de fotbal în liga I, un primar fost prim-ministru, grupuri de la Cluj în alte partide. Și alte pretenții, ce nu mai trebuie enumerate.
Ce are într-adevăr satul urban Napoca, pe numele său medieval Cluj? Are o arhitectură frumoasă în zona centrală, predominant barocă, aflată azi sub asediu, ca, în general, patrimoniul construit peste tot în România. Are și istorie antică, așa cum îi arată numele compus, îngropată sub patru metri de moloz și aluviuni. În epoca tricoloră din anii 90 unii s-au căznit să o scoată la lumină. Are o lume universitară inegală și dinamică care îi dă aspectul de furnicar colcăind de tineri studenți. Are un renume medical și spitale de prestigiu, pline, gata să pleznească, de bolnavi din toate colțurile țării. Din punctul ăsta de vedere e Prislopul medicinii alopate.
Ce nu are Clujul e evident pentru orice vizitator motorizat, încă din primele minute. Fiind un oraș palimpsest, unde sunt vizibile în planimetria urbană straturile antic, medieval, modern și contemporan, Clujul, adică Napoca, nu are drumuri. Și nu mă refer aici la acel pezzettino de autostradă Transilvania care trece pe la câțiva kilometri de Cluj. Ci la traficul intern, care converge, inconturnabil, în centrul istoric pe care îl traversează pe kardo și decumanus.
Ieri, de pildă, am stat în coloană 40 de minute ca să parcurg strada Barițiu, care are vreo 400-500 de metri. Și printre excavatoare și mașini, cu o față aspră brăzdată de griji pentru contribuabil, în blugi și cămașă colorată, însuși primarul, fost prim-ministru, Emil Boc. Prezența lui fulgurantă printre buldozere, șanțuri și movile de moloz nu schimbă situația de fapt. Poate îi aduce un plus în viitoarea campanie electorală, pentru implicare directă și descinderea printre oamenii de rând, dar satul Napoca rămâne un șantier perpetuu. Un sat fără drumuri, unde ajungi  mai repede dintr-un punct în altul pe jos, decât în mașină. Cu mașina prin Cluj e o aventură. Cretini care claxonează degeaba, ambuteiaje, nervi, lucrări pe străzi, mini-accidente, taximetre care circulă anarhic fără reguli. Înțeleg acum de ce domnul Boc merge pe jos la servici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu