La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


vineri, 29 martie 2019

ARHEOLOGIE (2)

Recunosc că mă preocupă, poate mai mult decât ar trebui, funcționarea meseriei mele, pentru care am optat în tinerețe din pasiune, nu din alt motiv, anume cercetarea arheologică. Pentru că de trei ani am fost membru în diferite comisii de specialitate consultative (naționale și zonale) am văzut cum funcționează sistemul din interior. Și am văzut multe lucruri nespuse și nevăzute din ceea ce numim, în lipsa altui termen arheologia contractuală. Nu zic că nu sunt legale, pentru că nu am văzut documente, contracte și nici nu mă interesează. Să zicem că nu sunt în acord cu deontologia profesională, că sunt imorale și înconjurate de o țesătură densă de minciuni și complicități. De două ori am ieșit în spațiul public scriind niște articole / eseuri de fond, generale, în care încercam să arăt slăbiciunile sistemului în care lucrăm. Nu am atacat nici o persoană, pentru că nu am nimic cu nimeni (pe unii dintre actorii principali ai arheologiei contractuale nu îi cunosc și nici nu îmi doresc să îi cunosc, de fapt). Invariabil, o doamnă vocală, F. V. se simte datoare să îmi răspundă și apelează la atacuri la persoană, cum că nu aș fi decât unul care a cărat geanta profesorului lui și și-a asigurat un loc călduț la stat, unul căruia dacă nu-i convine în comisii, are dileme morale, să-și dea demisia. Nu consider că trebuie să îi răspund, când eu nu m-am adresat niciodată în articolele scrise acestei doamne. Ea mă interpelează însă, întotdeauna direct, precizând că mă înșel, că sunt în eroare, că nu știu despre ce este vorba. Fiecare cu dreptatea lui, să fie sănătoasă.
Acesta nu este un răspuns pentru ea, ci pentru colegii care poate au citit în grabă, i-a enervat o propoziție, le-a crescut tensiunea de la vreo afirmație pe care am făcut-o, li s-a înnegrit privirea și nu au mai înțeles textele în ansamblu. Eu nu sunt împotriva arheologiei private, din contră, chiar cred că că se impune azi o liberalizare a profesiei în paralel cu întărirea controlului de specialitate asupra practicii arheologice (cum am mai scris aici, http://vissvrix.blogspot.com/2018/04/arheologie.html). Adică nu o liberalizare anarhică în care sute de arheologi privați să sape gropi pe bani în toată țara, să scoată materialele din pământ și să le arunce în depozitele muzeelor spre veșnică uitare. Aceasta nu este nici o salvare de patrimoniu, ci o distrugere în formă continuată.  Sunt de acord cu autorizarea directă a firmelor de arheologie și asta am spus din prima săptămână când am intrat în Comisia Națională de Arheologie în 2016. Nu sunt de acord cu autorizarea mascată, mincinoasă a lucrărilor firmelor de arheologie. Știm toți cei care am trecut prin comisie că atunci când autorizăm pe un expert aflat la sute de kilometri distanță de lucrare, în realitate lucrarea o face un prieten care are o firmă, dar nu are calitatea de expert și afilierea instituțională. În aceste condiții cineva, un prieten binevoitor, probabil cointeresat, ia autorizația pe numele lui. Aș putea să pretind că sunt moral, că nu pot dormi noaptea pentru că am semnat pentru unul, când de fapt știu că am dat posibilitatea altuia să sape. Nu asta e problema mea principală, ci ca la un joc de poker: nu îmi place când cineva nu joacă cu cărțile corecte, când trișează și își ia câștigul prin furt. Toți trebuie să jucăm la fel: să intrăm în registrul arheologilor, să facem cercetare arheologică de teren, după care să publicăm rezultatele. Arheologia nu se termină cu raportul de descărcare care se aruncă într-o arhivă și nu-l mai vede nimeni niciodată. Descoperirile trebuie interpretate și publicate, iar aceste rezultate publicate sunt cuantificabile pentru a conferi cuiva calitatea de arheolog specialist și expert. Într-un raport făcut de o instituție împreună cu firma doamnei F. V. am citit, negru pe alb, că au descoperit «cioburi preistorice, probabil neolitice». De aici nu mai este decât un pas până la a scrie că «am găsit niște chestii cărămizii, probabil cioburi». Arheologia este despre a ști ce descoperi, a încadra cronologic și cultural un sit, a-l  așeza în context istoric și a genera niște concluzii istorice. În rapoartele de descărcare ajunse la comisie, pagini întregi sunt despre flora și fauna zonei și astfel am aflat că în județul Gorj trăiește «șoarecelul de câmp», iar în județul Cluj «șoarecele subpământean» (ultima tot dintr-un raport al firmei doamnei F. V.). Arheologia trebuie să rămână o disciplină științifică, nu să fie făcută de zarzavagioaice și bișnițari. Sau dacă vor să o facă, atunci să publice, să intre în registrul arheologilor, să devină experți și să ceară autorizații pe numele lor. Nu să umble cu ași de treflă în mânecă. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu