DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (17)

Ceaușismul ca doctrină
De multe ori m-am întrebat ce e greșit în România post-decembristă. Ani de zile, după Revoluție, am dat vina pentru tot ce nu îmi convenea pe generația părinților mei, pe cei care au trăit în comunismul târziu, în ceaușism și de care, parcă, nu voiau să se desprindă. Capitalismul și democrația le provocau frică, se agățau de reperele tinereții lor, de stabilitatea din comunism, de paternalismul statal, de istoria eroic-națională îngurgitată în școală și de multe altele pe care nu mai am chef să mi le reamintesc acum. Veneau dintr-o societate închisă, dintr-un totalitarism rigid și se temeau de impredictibilitatea și nesiguranța produsă de fluctuațiile capitalului. Și eu am trăit în comunism o perioadă, copilăria și începutul adolescenței, primele două perioade ale formării trupurilor fizic și astral din antroposofia lui Steiner și a școlii Waldorf. Educația mea este  rezultatul ingineriei pedagogice a  comunismului târziu, fiind  «școlarizat» pe vremea când ceaușismul era doctrină.
Țin minte o discuție cu cineva, într-un tren din anii 90, când am zis că singura salvare pentru România ar fi o purgație totală, o perioadă de anarhie care să destructureze formele și rețelele moștenite. Un incendiu social care să permită reconstrucția unei țări din cenușă, fără nimic moștenit din totalitarismul ceaușist. Spaima mea era că structurile moștenite se vor perpetua în viitor sub forme ușor schimbate, acceptabile, că «noua generație» (adică generația mea) va continua ideologia național-comunistă purtându-i steagurile tricolore în viitor. Iată că acum suntem în acel viitor, la 30 de ani de la revoluție și mi se pare că am avut dreptate. Ceaușismul ca doctrină a supraviețuit în România, s-a transmis insidios, în forme digerabile și este omniprezent în partea activă politic și civic a generației mele.
Avem un stat centralizat unde banii sunt colectați la bugetul central, la guvern și de-acolo redistribuiți în teritoriu. Învățământul este gestionat de un minister al educației care face programe naționale, editează manuale care ajung în școlile din cele mai îndepărtate colțuri ale țării. Manuale de istorie în care scrie în continuare că Burebista i-a unit pe daci. I-a unit, nu a cucerit triburi dacice, i-a unit prefigurând viitorul stat național român. Manuale prin care se inoculează în mintea copilului meu de 11 ani idei care vin din trecut, din național-comunism. Pentru că micii oameni nu trebuie educați, trebuie «școlarizați». Un alt exemplu e cu studenții Erasmus la universitate. Programul Erasmus a fost conceput pentru ca tinerii să călătorească, să cunoască culturile diferitelor țări europene, să se cunoască între ei și să-și învețe limbile. La noi studenților Erasmus li se fac cursuri în engleză, nu în română. Și ei sunt înrolați la aceste cursuri, că vor, că nu vor, pentru că trebuie și ei «școlarizați». Li se predă obligatoriu istoria României în engleză ca să învețe și ei cum i-a unit Burebista pe daci. Iată cum doctrina ceaușistă strecurată pervers în prezent denaturează programele europene. Mimându-se disponibilitatea multi-culti (predăm în engleză ca să înțeleagă toți) se revine mecanicist la obișnuința de «școlariza», nu de a învăța.
Ce conține doctrina ceaușistă / național-comunistă în esența ei? Stat național, națiune ca formă de manifestare plenară a conștiinței poporului român, ortodoxia ca religie națională și Biserica ortodoxă ca pilon central al construcției socio-politice care este statul român centralizat și unitar, o istorie glorioasă care a avut drept vector unificarea poporului român într-o națiune. Jaloanele exemplare ale acestei istorii teleologice sunt Burebista unificatorul dacilor, martirii rezistenței antiotomane (Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș etc.), Mihai Viteazu unificatorul Românilor, intelligentsia daco-românismului care a unificat conștiințele (Școala Ardeleană, Pașoptiștii), totul culminând cu 1918, împlinirea visului de veacuri al românilor, moment pe care îl celebrăm acum lozincard, la 100 de ani după înfăptuirea lui.  Toată acestă agitație prilejuită de centenar îmi arată că ceaușismul ca doctrină n-a murit, a supraviețuit în noi, cei modelați în comunismul târziu și, din păcate, va supraviețui și în copiii noștri prin «școlarizare» și prin ce văd în jur, în România, când încep să deschidă ochii și să priceapă.