Smochine
Anul acesta a fost per ansamblu, mai frig ca de obicei. De-abia acum, la sfârșit de octombrie, am mâncat primele smochine. Știu că suntem în Transilvania și aici nu e chiar zona unde se coc smochinele, în general, dar anul trecut, acum doi, trei, cinci, zece ani s-au copt și am mâncat. În ciuda faptului că am răbdat de cald astă vară, smochinii din curte nu au fost de aceeași părere. Și, cică suntem în încălzire globală, produsă de gazele cu efect de seră rezultate din arderea hidrocarburilor.
Care s-au scumpit brusc în toată lumea. Și nu doar gazele naturale, ci și electricitatea, energia cu alte cuvinte. Și mașinile pe motorină sunt pe alocuri interzise, în țările mai civilizate. Și din cauza disfuncțiilor economice induse de pandemie o să se mai producă și alte scumpiri. Nu vreau să fiu Casandră, dar Imperiul Roman nu și-a revenit vreo două decenii după ciuma antonină, după cum a arătat R. Duncan Jones.
Și habitatele liliecilor s-au schimbat și nu știm cum, un virus pneumonic de liliac trecut la om a întors lumea cu capul în jos. Deja de aproape doi ani suntem speriați de această pandemie covid-19, care pare că nu se mai termină. Și parcă trăim într-un film neo-realist românesc cu formatori de opinie conspiraționiști și antivacciniști care își predică prin orice mijloace adevărurile. Datorită confuziei și spaimei generale par să fie ascultați de mulți.
Kafka, pe care nu-l suspectam de simpatii tezofice, scrie în jurnal despre întâlnirea cu Rudolf Steiner. Suntem în 1911 și dr. Steiner vindecă o doamnă de gripă; apoi «un medic münchenez vindecă folosind culorile pe care le stabilește doctorul Steiner. Totodată, îi trimite pe bolnavi la pinacotecă, prescriindu-le să se concentreze o jumătate de oră sau mai mult asupra unui anumit tablou». Și, concluzionează Kafka: «Trăim într-o perioadă decisivă. Tentativa doctorului Steiner va reuși numai dacă nu sporesc forțele ahrimanice». Și ca să contracareze asta «bea doi litri de lapte de migdale și mănâncă fructe care cresc la înălțime» (Franz Kafka, Jurnal, București, 2021, p. 26).
Și eu cred că trăim o perioadă decisivă și cumva anii 1900 sunt înaintea noastră. Și de aceea m-am urcat cu scara să culeg de la înălțime niște smochine abia coapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.