De vreo cinci ani lucrez, cu intermitențe, la un proiect de punere în valoare cu fonduri europene a unui sit arheologic. Am încercat să aplic bunele practici din lumea civilizată și m-am ținut cu dinții de respectarea principiilor convenției de la Valetta privind protecția patrimoniului arheologic. După mulți ani preliminari de colaborare pentru caiete de sarcini, studii de fezabilitate, DALI-uri, PT-uri, cu multe ore din timpul meu pierdute pe gratis, după un an de execuție cu multe împiedicări și rateuri, în sfârșit se vede ceva concret și pozitiv. Un început promițător că suntem pe calea cea bună, că, în sfârșit, am înțeles toți cei implicați cum stă treaba și că vorbim aceeași limbă. Și chiar atunci, când mă bucuram și eu un pic, un maistru de pe șantier mă întreabă ce sunt sugestiile volumetrice din fier, că o să aterizeze un ozeneu acolo? Nu, i-am zis, alea sunt un OZN care tocmai a aterizat pe sit. Și mi-a zis că el niciodată nu o să-și aducă copiii pe sit, că o să râdă de el, că de ce nu se reconstruiesc zidurile cum au fost? Și i-am zis că nu e voie azi să mai faci reconstrucție pe ruine, că nu ne dă voie legea. S-a uitat la mine neîncrezător și mi-am dat seama că nu a înțeles nimic și nu va înțelege oricum îi explic. Poate dacă îi ziceam că legile sunt făcute de oameni deștepți pentru ca proștii să le respecte s-ar fi ofensat. Sau dacă afla de la mine că toți oamenii se nasc proști și doar educația îi face mai deștepți, ar fi înțeles că nu pot să contrafac un sit arheologic prin reconstrucție și că datoria mea e să reintrepretez situl și să învăț publicul de azi să înțeleagă realitatea de ieri. Dar mi s-a părut complicat de explicat și l-am abandonat în lumea lui întunecată de certitudini.
Există diferite discuții despre drepturile științifice ale arheologului asupra materialelor/artefactelor descoperite. Este, după părerea mea, o discuție inutilă. Să zicem că cineva vrea să publice niște artefacte, să le pozeze, să le deseneze, să le interpreteze, cu maxima lui erudiție și cunoștințe nemaiîntâlnite. E foarte simplu de fapt: nu ar avea ce poza, desena, intrepreta, glosa erudit despre etc., atâta vreme cât respectivele artefacte nu ar fi fost scoase de arheolog din pământ. Cum nu poți studia ce nu există încă, eu zic că dreptul arheologului asupra materialului descoperit este absolut, dincolo de orice interpretare sofistă asupra timpului în care el o să îl facă public. Cei care publică materiale fără acordul celui care le-a descoperit sunt, pur și simplu, hoți. Bandiți la drumul mare, cu ștaif academic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.