Strămoși
Într-o lume rurală dominată de oralitate e greu să îți
cunoști strămoșii. Acolo scrisul este o excepție, datele de naștere ale
copiilor se scriau pe ultima foaie albă din Biblie, iar singurele arhive sunt
registrele parohiale unde se înregistrează nașteri, căsătorii și decese. Din
așa puține surse scrise e dificil să îți construiești un arbore genealogic care
să meargă pe mai mult de patru generații.
Când eram copil în casa de chirpici de pe vale beam apă
de la o cișmea din curte. Pe atunci apa nu era contorizată și am întrebat de
unde vine. Bunicii mi-au zis ca au făcut oamenii din sat niște bazine pe
Grădinoaie și au captat Fântâna lui Jurjilie, de unde se alimentează
gospodăriile dintr-o parte de sat. Azi, pe lângă apa contorizată și plătită,
unele case din sat mai au și apa bună și gratis din Fântâna lui Jurjilie.
Am vrut să aflu mai multe și am aflat că fântâna se
numește așa după Jurj Ilie (Giurgiu Ilie), din al cărui neam mă trag și eu
după mamă. Jurj Ilie a trăit la mijocul secolului al XIX-lea, fiind un iobag al
grofilor Jósika sau Kemény. După spusele unchiului meu Jurj Ilie era un iobag
înstărit cu mulți copii și animale și lucra mai multe sesii. Când «s-a lăsat
iobăgia» în 1848, a rămas proprietar pe mai multe iugăre de pământ din care
urmașii lui au mai moștenit câte ceva până în 1949 cînd l-au pierdut prin
colectivizarea agriculturii.
Am aflat și legenda etiologică a Fântânii lui Jurjilie.
În realitate au fost două fântâni, dar una a dispărut în urma unor amenajări
funciare de pe vremea colectivului. Legenda zice că acest Jurj Ilie, care era
bunicul bunicii mamei mele, era mare meșter în pus oasele la loc, adică un fel
de felcer chiropractor cum mai erau prin sate înainte de apariția dispensarelor
sătești. El locuia pe deal, loc în care pe când eram eu copil stătea un unchi
din partea bunicii materne, în a cărui șură mai exista un scaun de cuțitoaie
care aparținuse tocmai lui Jurj Ilie (sau așa zice legenda). Probabil că pe
acolo trecea drumul care merge printre biserica de zid și curtea nobiliară, așa
cum se vede pe prima ridicare topografică iosefină. Într-o zi pe drum a trecut
o căruță care mergea spre Apuseni și care aducea o fată cu un beteșug la
picior. Jurj Ilie a zis să o lase la el să o facă bine, i-a pus oasele la loc
și după o vreme fata s-a vindecat și a plecat pe picioarele ei acasă. Peste
câtva timp au venit de la munte niște mocani, părinții fetei, care i-au adus
drept mulțumire un purcel și două pietre rectangulare scobite în formă de ghizd
de fântână. Jurj Ilie le-a spus că el e un om înstărit și că are mulți purcei
în ogradă, dar a primit drept recompensă cele două ghizduri de piatră. Și a
zis: «o să fac două fântîni, să bea oamenii din sat apă, să mă pomenească și
după ce mor». După ce unchiul meu a terminat povestea m-am ridicat de la masă,
am dat drumul la apă să curgă pe cișmea să se răcească un pic, apoi am băut un
pahar și i-am mulțumit stră-stră-străbunicului meu, Jurj Ilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.