Naționalismul de artizanat
Am văzut de câțiva ani cum se instalează în România o
formă nouă de naționalism, derivată evident din național-comunism, dar într-o
variantă soft, benignă și pe undeva chiar benefică. I-aș zice naționalismul de
artizanat, care nu e neapărat xenofob, ci orientat spre valorizarea
specificului nostru identitar în UE. Evident că ia forme bizare, cum ar fi
panourile electorale pesediste de acum câțiva ani cu modele de cusături
românești și sloganul Unirea tuturor românilor! Apoi, politica comercială a roșiei/porodicii
românești, sau a gusturilor românești din supermarketuri (Gusturi românești,
Drag de România) cu aceleași modele de cusături de pe costumele populare
pe ambalaje. Sau ce să mai zic despre emisiuni tv ca aceea lui Paul Surugiu aka Fuego, Drag de România
mea, cu balerinele alea îmbrăcate cu ii de artizanat și groupies de vârsta a treia înveșmântate în tricouri
care formează tricolorul. Dar e doar o formă de afirmare identitară într-un
mediu comunitar european multi-culti și nu văd nimic periculos aici. Bineînțeles
că în politică există AUR și în parlament Șoșoaca cu omniprezentele ei ii artizanale
XXL, care te pot face să intri la idei. Dar până la urmă aparțin și ei naționalismului de
artizanat în ciuda eforturilor lor penibile de radicalizare. Naționalismul
de artizanat nu e îndreptat neapărat împotriva unui străin malefic care corupe
ființa națională, ci mai ales împotriva UE văzut ca un organism dizolvant al
identității. Și de aici rezultă toate eforturile de a evidenția specificul: elogiul
iei (la blouse roumaine), al satului etern cu arhitectura lui lemnoasă
(și importanța acordată muzeelor satului în aer liber), abuzul de cusături geometrice
de pe haine artizanale țărănești utilizate de la panourile electorale până la
ambalajele de salam. Este, în fond, un neo-sămănătorism persistent în cotidian,
dar puțin agresiv, chiar benign. Unde e bună această cultivare a spiritului național
românesc manifestat artizanal? În creșterea respectului de sine, în generarea
unei mândrii naționale utile pe anumite paliere, cum ar fi cel fotbalistic.
Succesul de la Euro 2024 arată o mobilizare identitară fără precedent. Nu am
mai văzut peluze și tribune de stadion tricolore niciodată, nu am văzut mii de
oameni cântând Deșteaptă-te române în cor la meciuri, și de demult, din
anii ’90, nu am mai văzut asemenea rezultate pe terenul de fotbal. Eu cred că
apariția acestei forme de naționalism de artizanat nu era posibilă fără
liberalism economic și integrare în UE. Cred că fără astea am fi rămas blocați în
xenofobia radicală care a caracterizat România modernă de la Cuza la 1989.
Prefer oricând artizanatul ca flamură a specificului. Și cred că România în UE
poate să se regăsească identitar, să primescă un boost de încredere de la suporterii
tricolori din Germania, și chiar să câștige, eventual, meciul cu Olanda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.