Data Paștelor

Sunt două tradiții atestate din antichitate în legătură cu data sărbătorii Paștelor la creștinii timpurii. Prima, care va deveni universală, este celebrarea învierii lui Isus Christos în duminica de după Paștele evreiesc, dat fiind că cele patru evanghelii canonice plasează Învierea în prima zi a săptămânii. A doua, atestată mai ales în surse din Asia Mică și Syria, face din Paște un memorial al morții lui Isus și o situează în noaptea dintre 14 și 15 a lunii Nisan din anul evreiesc, prima zi a primăverii. Cei care urmau această tradiție au fost numiți quartodecimani de către ceilalți creștini. Există o dezbatere care variantă a fost prima, care se celebra în epoca apostolică.În secolul IV Eusebius menționează ruptura care are loc în jur de 195 între quartodecimani și cei care celebrau Paștele duminica (Euseb. Hist. eccl. 5.23-25.). Episcopii asiatici, conduși de Polycrates, aduc ca argument o enumerare a predecesorilor lor, până în epoca apostolică, care celebrau Paștele în 14 Nisan.

Determinarea datei exacte pentru Paștele evreiesc era o problemă pentru evreii din diaspora. Luna nouă era observată la Ierusalim la 29 de zile și jumătate, iar cei aflați departe nu știua care zi a fost declarată luna nouă. Paștele creștin era astfel și mai greu de stabilit, orientându-se după sărbătoarea vecinilor evrei.  Quartodecimanii din Asia Mică, în loc să urmărească ziua de 14 Nisan din calendarul evreiesc, au preluat calendarul local și anume a paisprezecea zi  a lunii Artemisios, prima lună de primăvară, care ar cădea în  6 aprilie. Quartodecimani din Cappadocia aveau a paisprezecea zi a lunii Teireix, adică 25 martie.

Practica quartodecimanilor continuă până la conciliul de la Niceea din 325, când se legiferează că toți creștinii trebuie să sărbătorească Paștele în ziua de duminică. E un fel de tăiere a nodului gordian: prima duminică de după luna plină care cade după sau de echinoțiul de primăvară. Soluționarea problemei datelor diferite între cei care sărbătoreau în duminica de după Paștele evreiesc și quartodecimani nu a dus, duă cum putea vedea și azi, la alegerea unei singure date, determinate astronomic. Astfel biserica de răsărit a ales un echinox convențional (21 martie în calendarul iulian, respectiv 3 aprilie în cel gregorian) iar catolicii și protestanții echinoxul real de primăvară din fiecare an (adică cel astronomic în care ziua și noaptea sunt egale iar Soarele se află exact pe ecuatorul ceresc).

Este, în fond, în alegerea acestei date o opțiune între tradiție (în contra observației directe) și convenție universal acceptată. Suntem de acord, toți, că toate calendarele moderne sunt făcute de oameni prin observarea ceasornicului cosmic al soarelui, planetelor și stelelor și este imposibil să corelăm în calendarele anuale universale o anume zi din antichitate. Dar să stabilim o convenție, în care fiecare biserică să recunoască același echinox, cred că ar fi posibil, totuși. Și am sărbători toți creștinii învierea lui Iisus deodată.