La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 3 august 2013

TURDA, QUÉBEC, PARIS ȘI RETUR




Poveste de vacanță cu finlandezi și țigani

În iernile friguroase din Quebec discutam mult la un pahar de vin cu prietena noastră finlandeză P. V. Abordam diferite subiecte și de cele mai multe ori sfârșeam prin a ne contrazice. Odată am ajuns la subiectul țiganilor din România, a relațiilor minorității cu populația majoritară, la integrarea comunității rrome sau lipsa acesteia și, inevitabil, am fost taxați drept rasiști. Degeaba am subliniat că nu generalizăm, degeaba am expus cazuri concrete extrase din bogata mea experiență de lucru pe șantier cu exponenții etniei. Am nuanțat, am ridiculizat atitudinile rasiste ale unor români, am subliniat că oamenilor nu trebuie să li se lipească etichete numai datorită apartenenței la o etnie, am menționat că am prieteni țigani, că îmi place muzica bună țigănească gen Ternipe, Ando Drom, Csókolom. Degeaba, cuvântul rasiști, chiar nerostit, plutea printre noi. Ca să ajung la chestiune mai trebuie să menționez că din multele rețete primite de I. de la P. preferata noastră a fost întotdeauna o prăjitură cu făină de secară și afine numită mustikka piirakka.
O experiență de ieri, la întoarcerea din vacanța de pe litoral, mi-a amintit această discuție veche româno-finlandeză despre români și țigani.
Ne trezim ieri dimineață în pensiunea de pe faleza din 2 Mai unde eram cazați și aruncăm ochii pe geam să vedem marea. În loc de mare vedem în fața porții un Logan alb al poliției și doi agenți în uniformă. Cobor în pijamaua mea cu imprimeu cu Superman și acolo sunt luat în primire de agenți care mă roagă să fiu martor. Un domn finlandez, cazat la parter, a fost jefuit de o pipă, două brichete, un pachet de tutun, pe care le-a uitat seara pe o masă de pe terasa pensiunii. Doi localnici minori au fost prinși și aveau asupra lor, printre altele, și lucrurile finlandezului. Am ajutat forțele de ordine și am redactat eu în română declarația finlandezului, apoi i-am rezumat-o în engleză. O formalitate care ne-a întârziat puțin la ultima plajă, dar m-am bucurat că am putut să ajut poliția vigilentă din 2 Mai.
Relatez lucrurile astea pentru a sublinia faptul că nimic nu e întâmplător și le citesc acum, post eventum, ca pe un omen, o prevestire. Evident că, uneori, chiar și atunci când ai senzația că universul întreg conspiră, nu ești atent la semne. Mesajul acestei întâmplări cu care ne-am trezit a fost hoți, furt și ceva legat de Finlanda.
Ieri pe la prânz am pornit spre casă și drumul 2 Mai – Turda, pe șoselele de care dispune azi țara noastră, nu e tocmai ușor. În jur de șapte seara urcam pe valea Prahovei. După ce părăsești Platlanda Bărăganului și urci spre munți peisajul cu stânci și conifere devine mai plăcut. Pe marginea drumurilor din România se face un comerț drăcesc și I. are prostul obicei să cumpere tot felul: caș afumat, hribi, gălbiori, fructe. La ieșirea din Comarnic, pe dreapta, erau o femeie și doi bărbați, toți de etnie rromă, care vindeau zmeură, cătină, afine. I. zice: afine, n-am luat anul ăsta afine să facem o mustikka piirakka (i. e. prăjitura finlandeză cu afine și făină de secară). În ciuda reținerilor am oprit, I. a negociat, a venit din spate și unul dintre bărbați să cântărească, chipurile, kilogramul de afine. I. a plătit 10 lei, a luat fructele și am plecat.
În Bușteni ne oprim să mâncăm la Casa Ancuței, că era deja seară și până la Turda mai aveam mult de mers. Comandăm, mâncăm, cerem nota și când să plătesc, deschid portmoneul și …., surpriză, din banii pentru drum, 134 de lei cum mă așteptam să fie, mai erau doar patru mici bancnote verzi de un leu. Am fugit și am scos niște bani de pe card, am plătit, apoi am reconstituit un pic evenimentele. Când am plecat de la o benzinărie din Slobozia aveam în jur de 140 de lei. I. a scos o hârtie de 10 lei din portofel pentru afine. Și a pus portofelul în geantă. Atunci s-a ridicat țiganul însărcinat cu cântărirea afinelor. Cum necum, el știe cum a făcut, mi-a mai lăsat patru lei. Mersi, țigane, că mi-ai lăsat actele și cardurile și să n-ai noroc de banii furați, să-ți stea în gât vinarsul pe care ți-l cumperi cu ei.
Și așa se descâlcește această șaradă în două părți, prevestirea și evenimentul. Hoții din 2 Mai au furat obiectele finlandezului. Hoții din Comarnic vânzători de afine necesare pentru mustikka piirakka, prăjitura finlandeză, ne-au furat banii din portofel. Ar fi putut fi o româncă și doi români. Dar n-au fost. Concluzia este că am scăpat ieftin și sfatul este să nu cumpărați de pe marginea șoselei unde afinele sunt foarte scumpe.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu