La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 20 iulie 2013

NOTE DE LECTURĂ

Ploile de dincolo de vreme

Inițial, când am văzut ca vine vacanța, mi-am zis că mă duc la Librarium (cea mai bună librărie din Cluj) și îmi cumpăr un braț de romane și memorii, ca să am ce citi în lunile de vară. Am renunțat pentru că în biblioteca mea nu mai e loc să pui o foaie, nu o carte. Așa că m-am dus la părinții mei și am scotocit acolo după niște romane românești vechi de prin anii ’70 – ’80 și traduceri tot de pe-atunci.
Am citit o carte cu activiști scrisă de un autor pe care îl studiam la școală în anii ’80, membru al CC al PCR și al MAN, un personaj care azi este directorul Editurii Academiei: D. R. Popescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/D.R._Popescu), Ploile de dincolo de vreme (1976). Am crezut că o să îmi placă, dar m-am înșelat. Care e mesajul acestei cărți despre probleme de conștiință ale activiștilor care au colectivizat satele în anii ’50, despre traumele produse de instalarea lumii noi? O carte cu tovarăși bătrâni sau morți și isprăvile lor din tinerețe în sate din mijlocul Ardealului, tovarăși apelați cu numele de familie: Gălătion, Butiseacă, Calagherovici. Intriga este de roman polițist, construită în jurul unei crime (de fapt, tentative de crime) unde o Elodia șaptezecistă (Lilica, fata lui Dinache) este ucisă de un Cioacă îmbătrânit (activistul Moise cu multe păcate și conștiința pătată). Tocmai am aflat că Lilica, aruncată de pe un pod în apa inexistentă Amireș (Arieș + Mureș?), a supraviețuit.  Sau s-a aruncat singură.
Care e, de fapt, problema activistului Moise? Faptul că oamenii nu acceptă și nu înțeleg noua realitate construită de revoluția proletară? Că țăranii bolnavi de gălbinare continuă să manânce pureci pe care îi cumpără de la țiganii din șatră? E cam aceeași problemă cu cea a lui Chilian din Francisca lui N. Breban care are revelația că țăranii deveniți muncitori și-au transportat în noua lume vechea lor realitate. Că omul nu devine om nou așa ușor, că lumea populară / socialistă instalată prin revoluția proletară este complet și definitiv utopică. Adică nevrozele activiștilor bătrâni se datorează conștientizării faptului că au luptat pentru cai verzi pe pereți, că au torturat și ucis pentru cai verzi pe pereți.
De ce mă chinui, oare, cu asemenea romane? De ce oare pierd vremea ca să mai citesc cărțile astea prăfuite care vorbesc despre o lume complet neverosimilă? Deși știu că a existat, că am trăit un pic în ea, rămân la părerea că pentru un adolescent ea pare inventată: e  o lume distopică totalitară ficțională ca în cărțile și filmele cu societăți post-apocaliptice, ca în 1984 sau Brasil.
Notez cântecul țiganilor de la crama din Alba Iulia: Ce ne facem noi, țiganii / Dacă vin americanii? / Că ne scoate din service / Și ne pușcă cu alice… Și așa s-a și întâmplat: mulți au ajuns șomeri, iar unii au fost scoși din programa școlară. Sic transit...

duminică, 14 iulie 2013

TURDA MĂ’SII (10)

Produs de Cluj

În weekendul ăsta spațiul pietonal din centrul istoric al Turzii a fost ocupat de tarabe la care se vând produse tradiționale și artizanat și o scenă pe care s-a cântat muzică populară din regiune. Spre deosebire de alți ani circulația, pe singurul sens rămas al DN1, nu a mai fost blocată. Mașini și oameni au coexistat în manifestarea organizată de primărie și numită Produs de Cluj. În fond, e un mic târg însoțit de un spectacol. Pentru atragerea copiilor au adus și niște instalații tip carusel și bumper cars.
Lipseau tarabele cu kitschuri din plastic și lemn și nu era decât câte o terasă pentru mici și bere: carmangeria Sânnicoară și berăria Ursus, dacă tot era Produs de Cluj.
A fost și mult mai puțin aglomerat ca la numeroasele zile ale municipiului la care am asistat. Poate pentru că acum concertau artiști populari, nu vedetele pop de la tv. 
Am mâncat o friptură de Turda și am băut un pahar de vin vărsat de pe la Blaj (2.5 lei/200 ml) pe terasa Total Grill unde sfârâie zilnic grăsimile porcilor morți din abatoarele Marele Alb. Terasa asta e raiul distracției simple: fleici fripte, mici buni (2 lei/60 gr.), bere Ursus ieftină și rece la halbă (3,5 lei). Dacă Ceaușescu făcea câte una din asta în fiecare cartier eram și acuma comuniști. Copiii s-au distrat, au mâncat kürtőskalács, s-au dat în giostra și s-au ciocnit în bumper cars.
Nu toți copiii s-au distrat (5 lei/tură carusel, 7 lei/tură bumper cars). Erau mulți, prea mulți, care se zgâiau de pe margine la mașinuțe și la carusel și s-ar fi dat și ei. Fețele lor mi-au stricat toată această mini-sărbătoare a bunei dispoziții, ca să nu zic că m-au întors pe dos. Aucun livre ne tient devant un enfant qui meurt de faim.

O clipă am avut iluzia civilizației, a spațiului social decent și primitor în care se pot simți bine împreună oameni din specii diferite. Iluzia că Turda mă’sii are și o față bună, ascunsă până acum pe partea întunecată și pe care o întoarce spre mine acum, când vreau să o părăsesc. A fost doar o clipă și o iluzie. Prin fisurile acestui aparent comportament civilizaț instalat în spațiul public, s-a strecurat și, apoi a erupt din sărăcie, normalitatea din Turda mă’sii: prost gust, mizerie, mirosuri, abuz de alcool.