Votul
Eram copil și adolescent în socialism, dar am votat, totuși. Trăiam
într-o democrație populară și ne manifestam ca atare. Cred că prima dată am
votat prin clasa a treia când eram pionier și trebuia să alegem comandanții de
grupă și de detașament. Aveam ius sufragii, dreptul de a vota, și am
votat de fiecare dată. Aveam și ius honorum și am fost ales comandant de
grupă, cu șnur roșu, de mai mai multe ori. O singură dată, în clasa a opta, am
fost ales, surprinzător pentru mine, comandant de detașament, cu șnur galben.
Nu am reușit să urc în ierarhia pionerească
mai mult de atât, să fiu comandant de unitate (pe școală) sau măcar adjunct al acestuia.
Asta însemna șnur albastru închis sau albastru deschis. N-am văzut așa ceva și
asta era un semn că nu m-am născut să fiu politician. Am și conștientizat asta la
un moment dat, prin clasa a V-a. Cumva,
printr-o întâmplare, am fost ales să reprezint unitatea adică școala, ca pionier
fruntaș, la forumul pionieresc județean. Era de fapt o tabără de vară la
Leghia, lângă Valea Drăganului. Am primit de la doamna profesoară, care era șefa
cu pionierii pe unitate, un discurs scris pe primele două pagini ale unui caiet
cu pătrățele, pe care trebuia să îl citesc acolo, la un moment dat, la o
întâlnire de învățământ științific. Eram un copil și mi-am dat seama că nu pot
citi cuvintele alea într-un jargon al epocii pe care nu-l înțelegeam și nu le-am
citit. Nu mi-am făcut practic treaba pentru care am fost trimis acolo, dar nu
mă simt deloc vinovat. Nu m-am simțit vinovat nici atunci, pentru că și la vârsta
aia mi s-a părut absurd și nelalocul lui acel discurs scris. Și de atunci, de
la începutul anilor 80, am știut că nu sunt capabil să reproduc nici un discurs
scris de altcineva, că nu pot să citesc ca un crainic tv niște cuvinte în care
nu cred. Pe lângă concursuri sportive, defilări și activități pionieriești s-a
mai întâmplat ceva la forumul respectiv. M-am împrietenit cu un niște elevi din
Cluj care cântau seara la chitară. La jumătatea taberei au fost trimiși acasă pentru
că au cântat într-o seară un cântec cu un cimitir și niște morți veseli. Nu cadra
ideologic și nu puteau rămâne într-o tabără de pionieri.
Nu aveam vârsta să îl votez pe Tovarăș înainte de 89, dar îmi aduc aminte
discuțiile părinților mei. Prin profesiile lor erau condamnați să participe în
comisiile electorale. Seara când veneau acasă vorbeau despre alegeri. Trebuia
să participe toată lumea, era o problemă să lipsești. Singurul nume pe
buletinul de vot era Nicolae Ceaușescu, care trebuia votat de tot poporul
românesc fără excepție. Îmi aduc aminte că discutau seara, în șoaptă,
bineînțeles, ce scriau oamenii pe buletinele de vot, în intimitatea cabinei. În
general doreau ceva ce lipsea, Vrem carne!, de exemplu, dar cel mai des Vrem hârtie igienică! Am întrebat-o
azi pe mama cum reacționau când vedeau asta, dacă se distrau sau dacă le era
frică. A zis că citeau cu voce tare și râdea toată lumea. Și ce făceau cu
voturile scrise cu diferite cereri, le anulau? Nici vorbă, mi-a zis mama, le
treceau la voturi valabil exprimate, pentru că toată lumea trebuia să îl voteze pe
Fiul Poporului. Nu scriu asta pentru că
mi-ar fi frică că o să mă mai întorc acolo. Știu că istoria nu face pași înapoi.
Dar știu că istoria e ciclică și că anii 30 sunt înaintea noastră. Și sper că
anii 2030 să nu fie ca 1930.
