DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (35)

Am ajuns în situația în care pur și simplu nu mă mai interesează dacă mâine avem un guvern Veștea sau orice alt guvern de strânsură sau suveranist. Nu cred că cineva înțelege de la televizor și din presă, din informații publice, despre ce este vorba în agitația politică din ultimele luni. Ca să folosesc și eu barbarismele curente, narativele publice sunt neclare și întotdeauna negative. Riscăm să ne prăbușim economic în categoria junk dacă nu avem un guvern pro-occidental. Acum câtva timp eram amenințați că euro o să sară peste 5 lei. Azi e 5.23 lei și politicienii continuă să se certe pe voturi, ministere, susțineri de guverne, excluderi din partid, de parcă e o problemă deja depășită cursul leu-euro. Se vorbește despre responsabilitate, reforme care nu mai pot aștepta, bani oricum pierduți din PNNR, lucruri din care omul de rând înțelege un singur lucru: ciolanul. Oricât cosmetizezi această realitate, oricâte cuvinte frumoase folosesc politicienii la televizor, din fundal răsună ca un dangăt de clopot asurzitor același cuvânt: ciolanul. Ce înțeleg este că cineva totuși trebuie să ajungă la ciolan, indiferent de locurile ocupate în parlament. Pentru că din ciolan trebuie să se înfrupte toți cei care se înfruptă de obicei, capilar, până în ultimul sat. Centralismul moștenit din comunism face ca banii adunați din țară să alimenteze bugetul de stat, de unde sunt redistribuiți de executiv consiliilor județene, primăriilor, până la ultimul sat din fundul României. Acolo, în teritoriu, pe lângă mult hulita administrație a statului gras există și o puzderie de privați obișnuiți cu contractele cu statul. Cineva trebuie să împartă banii, în caz contrar nu o să mai ajungă nici la bugetari, nici la privații mufați la stat și există riscul să se întrerupă cash flow-ul. Să ghicim cine sunt actorii economici din societatea românească care au cele mai multe contracte cu statul? Aș zice că tocmai aceia care se chinuie cel mai tare zilele astea să forjeze un guvern pro-european și pro-NATO, evident, dar unde sunt invitați toți cei patrioți și responsabili. Are sens? 

Nu cred că mai e vorba aici de programe politice, de doctrină sau de principii. Este vorba de o oligarhie deja osificată de trei decenii și ceva, de o rețea de interese economice și politice, controlată de niște personaje care nu apar des la televizor. Nu cred că România trebuie botezată, cu o glumă amară de prin presă, Securistan, deși este evident că și instituțiile de forță și control au rolul lor în supravegherea interfețelor politică și economică. Cineva zicea la televizor că Nicușor Dan joacă șah în șase dimensiuni și noi nu înțelegem, de proști ce suntem. Ca să păstrăm metafora,  sunt, mai degrabă, dispus să cred că această rețea de interese pe mai multe nivele/dimensiuni a atins o complexitate implicită care a condus la destrămarea unor puncte nodale, la suprapunerea unor interese ireconciliabile pe fondul pandemiei, războiului din vecinătate, a situației globale complicate și a votului negativ dat de o mare parte a populației reprezentanților Sistemului cu S mare. De aici mișcarea browniană a politicienilor care sunt agitați ca un Pepsi-Cola. Putem presupune mișcări browniene simetrice în partea nevăzută a societății românești, mă refer la cea Din Pădure. Când o să se calmeze și unii și alții o să avem și un guvern dispus să împartă ciolanul cu noi toți, muritorii de rând, în părți inegale.

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (33)

Prea este totul politizat în România. Funcțiile administrative și de management sunt excesiv politizate, de circa 20 de ani, deja. Nu mai contează competența în meserie, trebuie să atingi niște indicatori de management stabiliți de puterea politică și situați, în general, în afara unei evaluări cuantificabile. Cum ar putea fi cuantificabile când se aplică unor instituții de cultură (muzee de diferite profile, teatre, filarmonici etc.), de sănătate (spitale, CAS-uri, DSP-uri), unor instituții de învățământ (școli, grădinițe)? Este o întrebare legitimă: cum ar putea fi aceste criterii de management aplicabile la domenii atât de diferite, fără să țină seama de specificul activității? Acești indicatori generali, greu cuantificabili și prea interpretabili, au fost inventați de puterea politică atunci când a vrut să acapareze întreaga societate și sunt aplicați consecvent începând de atunci, explicâdu-se doct cum oricine poate fi manager. Un antreprenor de pompe funebre poate fi manager de spital, un proprietar de vulcanizare auto poate fi ministrul economiei. Nu sunt invenții, sunt, din păcate, cazuri concrete din România care ne-au arătat că se poate. Că orice este posibil. Cum s-a organizat asta? Este foarte simplu: prin crearea unei caste, a unei categorii profesionale închise de manageri care se autonomizează și se autoreproduce. Pentru numirea unui manager se numește o comisie din trei deja-manageri, care vor decide așa cum trebuie decis, pronunțându-se în favoarea celui indicat de către cei care au numit respectiva comisie. Îi desfid pe toți cei care mă contrazic și îmi spun că vreun concurs organizat în România ultimilor 20 de ani a fost câștigat de altcineva decât de acela pentru care  a fost stabilită comisia și condițiile de concurs. Mințim de decenii mai rău decât au mințit rușii la Cernobâl. Îi mințim pe alții și ne mințim sistematic pe noi înșine. Este o minciună generalizată în România la toate nivelele. Nu doar în justiție, în politică, administrație, învățământ, în toate domeniile vieții publice. Absolut toate concursurile, de management sau pentru ocuparea unei poziții în sistemul public, sunt trucate. Totul este aranjat și toți închidem ochii, zi de zi, pentru a ne păstra micile noastre avantaje și liniștea zilnică. 

Nu mă deranjează foarte tare asta, m-am obișnuit oarecum în deceniile în care am trăit aici,  rămas printr-o decizie unilaterală. Ceea ce m-a enervat foarte tare a fost faptul că un manager de la un parc de distracții autohtonist, uitat în funcții de politicieni lingușiți îndelung și insistent, se impune în comisii și dă lecții unor specialiști veritabili. Dă note proaste unor canditați la posturi de manageri pentru muzee care aparțin altor domenii decât cel în care se crede calificat și, mai recent, vrea să evalueze și cercetători din institutele Academiei. Poate în viitor va vrea să evalueze și rectorii Universităților, să le dea examen de management. Nu știe dictonul latin ne sutor ultra crepidam, pentru simplul fapt că politicul i-a dat o autoritate nemeritată. Nici măcar nu poate să înțeleagă statura științifică a celor evaluați pentru are doar niște ochelari cu funduri de borcan de manager prin care nu vede lumea dincolo de domeniul acesta restrâns în care s-a calificat la locul de muncă în ultimii ani. Asta este aporia managementului în România: o castă autogenerată de calificați la locul de muncă în afara specializării. Normal ar fi fost să performeze în meserie apoi să se ceară manageri. 

NOTE ZILNICE

3I/ATLAS pare să fie doar o cometă. Una atipică, interstetalară, foarte veche și de demult, dar o cometă. Parcă ar fi fost un pic mai interesant să fie o navă extraterestră, dar spre dezamăgirea conspiraționiștilor, pare să fie o cometă.

Mircea Lucescu poate să câștige cu Bosnia Este cel mai titrat antrenor român all time, cu multe reușite majore. Eu cred în calificarea la Mondial.  În epoca asta unde e promovată nonvaloarea trebuie să acceptăm că Mircea Lucescu este cel mai bun antrenor al nostru și Gică Hagi cel mai bun jucător care a rostogolit mingea pe iarba de-aici. Cred, sincer, că o să urmăresc România la Mondial.

Nu prea mai am ce ză zic pozitiv azi, oricât aș încerca. Legile rămân aici scrise pentru săraci. Bogații, potentații, magistrații și alți reprezentanți ai unei puteri din stat par să evolueze paralel cu țara. Dar cum zicea un profesor mai demult, PCR și UTC merge paralel. Și azi puterile în stat merg paralel. Sunt curios pentru cât timp. 

 

 

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (32)

STEGARUL ROMAN

Din nou se clatină ordinea cu care ne-am obișnuit. Cea normală, a unei economii de piață, a unei societăți deschise și libere, a unei democrații parlamentare. S-a mai clătinat de câteva ori, de când îmi aduc eu aminte și pun ștampila pe o foaie pe care o introduc într-o cutie o dată la câțiva ani. Nu pot să zic că am încredere că va câștiga Nicușor Dan, cu toate că cotele la casele de pariuri sportive s-au mai ajustat după dezbatere. O dezbatere la care nu trebuie să mă uit, că sunt deja convins cu cine votez. Ca să nu fie niciun dubiu, zic: votați masiv Nicușor Dan!

Trebuie ca cei dezinteresați și inerți politic să iasă la vot. Să se trezească odată în conștiința civică, că ne clătinăm spre suveranism. Ăsta e un cuvânt gol de conținut, care nu înseamnă, cred, chiar nimic, pentru că suntem un stat suveran. Suveraniștii de azi sunt, de fapt, niște PRM-iști și PUNR-iști de școală nouă, fără idei în plus, dotați doar cu niște lozinci anti-europene. Nu avem capacitatea, ca popor român trezit în conștiință, de a ne reinventa naționalismele decât în acest șablon îngust al formulei post-ceaușiste.

Există un nivel de disoluție, de dezintegrare a identității românești fără precedent. A coeziunii sociale care ne făcea un popor dintr-o sumă de populații și etnii. Nu mai suntem daco-romani, cum zicea metanarațiunea fondatoare a națiunii noastre moderne, de la preiluminismul lui Cantemir, la Școala Ardeleană și istroriografia Școlii Critice. Suntem niște daci, în mare proporție, mascați în daci care defilează pe străzi, adepți ai unui zalmoxianism panteist ecologist (new age), unde componenta neo-latină, romanică, care a generat acest popor, până la urmă, aproape că nu mai contează. Dacă nu găsim repede un Stegar Roman, care să fluture de pe clădiri steagul UE, suntem, literalmente, pierduți. Pe moment, cel puțin. Căci președinte al acestei țări o să iasă, prin vot democratic, George Simion, caricatura și umbra lui Călin Georgescu. Noi ceilați, care nu suntem daci, strămoși vii de-ai lui CG, o să hibernăm patru ani.

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (31)

Vă mai persecută turcii?

    

    Nu sunt naiv să cred că lumea în care trăiesc acum nu e o lume în criză. S-au făcut trei ani de când a izbucnit un război la granițe, care are toate semnalmentele unui război mondial. Nu trebuie decât ca țările să se alinieze ca într-un joc de domino, în alianțe, și avem un război mondial pe o planetă care nu ne mai încape. România e o țară mică, aproape insignifiantă, a cărei voce nu se aude nici măcar în mini-concertul țărilor Europei Unite. Ăsta e adevărul adevărat încă din Evul Mediu, de pe vremea când existam ca țări. Politicienii noștri, cel puțin unii, sunt inadecvați și nu prea înțeleg în ce lume trăiesc și nu sesisează scara de mărime a evenimentelor și a țărilor implicate. Presa și-a pus o pâlnie la urechi și la fel ca ca adolescentul care locuia într-o lume pe un fir de praf din Horton Hears a Who! ascultă tot ce zic unii și alții dincolo de granițe. Ce a zis Donald Trump, J. D. Vance, Elon Musk, ce a zis nu știu ce blogger afiliat lui Musk, ce zice Peskov, Zaharova, președintele sau prim-ministrul vreunei țări europene. Suntem cu atenția sporită și ascultăm tot ce zic alții despre noi. Ca și cum ei ar trebui să știe mai bine ce se întâmplă în curtea noastră. Asta îmi aduce aminte de o anecdotă povestită de Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi, la începutul anilor '90. Geo Bogza reia o discuție dintre Mihail Ralea, ambasadorul Republicii Populare Române în SUA și președintele Statelor Unite de atunci, Harry Truman  (Eu sunt ținta. Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi, București, 2022, p. 97):

    Devenit președinte al Statelor Unite, în urma morții lui Roosevelt, Harry Truman, vrând să arate că este la curent chiar și cu istoria celor mai mici țări, i-a pus această întrebare lui Mihail Ralea, care își prezenta scrisorile de acreditare în calitate de ambasador al țării noastre. Iar acesta i-a dat un răspuns pe măsură. Deci:
    - Vă mai persecută turcii?
    - Domnule Președinte, situația s-a mai ameliorat.

    Noi stăm și așteptăm cu urechea-pâlnie să vedem ce a zis Trump despre Călin Georgescu. Pentru președintele Americii, oricine ar fi el, Georgescu e un fir de blană de oaie, cum plastic s-a exprimat Gigi Becali. Probabil e omul rușilor, a făcut vreo înțelegere cu Gorbaciov, dar acum nu e la fel de important ca Taiwan-ul, Groenlanda sau canalul Panama.   

 

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (30)

Turning point

Problema este că atunci când ești contemporan cu evenimentele în desfășurare nu prea poți să își dai seama în ce direcție se desfășoară. Cei care au trăit pe vremea războiului de 100 de ani nu știau că trăiesc într-un război de 100 de ani. Ne-am dat noi seama mai tâziu, prin epoca luminilor. 

Ieri a fost anchetat Călin Georgescu și o zi mai târziu, România a fost retrogradată de la democrație la regim hibrid. Nu știu, totuși, ce fel de democrație era la noi când Dragnea a fost a arestat a doua zi după ce PSD a pierdut alegerile europarlamentare. 

Când Călin Georgescu a ieșit pe locul I în primul tur și Elana Lasconi pe locul II, am fost foarte speriat. Speriat de ascensiunea neașteptată a lui Călin Gerogescu care mirosea a furăciune, a servicii, a intervenție străină, a alegeri trucate, ferme de trolli, ruși și alte ingerințe. Mergând spre servici și rumegând în cap rezultele alegerilor, brusc, mi-am dat seama că suntem într-un turning point. Era prima dată din  1989 când în turul 2 al alegerilor prezidențiale nu intra un reprezentant al PSD. Și mi-am dat seama că, în ciuda ascensiunii unui lider extremist, am obținut o victorie în durata medie: nu mai trebuie să votăm împotriva unui pesedist așa cum am făcut-o în ultimii 35  de ani. Că e un turning point, care poate fi bun sau rău. Orice schimbare are un cap de Ianus, care privește către trecut sau către viitor. Desigur că viitorul e scary, angoasant, că e necunoscut. Dar ar putea fi fără PSD, într-o variantă optimistă.

Azi e un alt turming point. M-am uitat la întânirea dintre Trump, acolitul Vance și președintele Zelenski, ca la un teatru de păpuși. Dar văzând asta la televizor nu m-am putut gândi decât la acel turning point decisiv din 2001, când am deschis întâmplător televizorul și am văzut cum un avion de pasageri lovește unul din cele două turnuri ale ansamblului de zgârîie-nori, World Trade Center. Atunci am crezut că nu văd bine sau e un film de ficțiune. Și nu era și de atunci cumva s-a schimbat și viața mea. În 2004 România a aderat la NATO, în 2007 la UE. Retrospectiv 9/11 a fost a fost un turning point pentru Europa de Est.

Modul în care s-au purtat discuțiile între niște președinți de state azi, în fața camerelor de filmat, cu siguranță este un turning point. Eu fiind obișnuit cu discuțiile protocolare dintre Ceaușescu și Mobutu nu mi-am putut imagina niciodată așa ceva. Sau am văzut stilul ăsta de discuții la restaurantul Central din Câmpia Turzii în anii 90 și știu că nu se terminau bine. Cineva pleca afectat din restaurant, la sfârșit. Dacă astea sunt noile relații internaționale, clar, suntem într-un turning point. Nu pot să zic în ce direcție o luăm cu toții, dar mi se pare un semnal de alarmă.   

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (28)

Căpitanul de Catifea și Ioana d'Arc de Dâmbovița

Nu pot să zic că am întrevăzut această răsturnare de situație la votul din primul tur al alegerilor prezidențiale. Ca toți cei informați de la televizor și din presa scrisă aș fi pariat pe un tur al doilea între Marcel Ciolacu și George Simion. Nu am ascultat ce îmi spunea B. că pe Tiktok, la orice video, reel sau cum se mai cheamă există un comentariu votăm masiv Călin Georgescu. Și că domnul acesta absent de pe ecran va lua un procent semnificativ. Am fost de acord cu el, dar mă gândeam la un 6%, nu la locul întâi. Cum este posibil ca toate sondajele să-l fi scăpat din orice previziune? Cred ce am mai spus mai demult că marea problemă în România de azi nu mai e corupția, ci incompetența. Cum se poate ca atâtea institute de sondare a opiniei publice girate de tot felul de sociologi profi univi să rateze în halul acesta? Cum și-au făcut competent meseria și au greșit cu 20%? Asta e noua marjă de eroare? Cum se poate ca acest Căpitan de Catifea, Călin Georgescu să fi avut 5000 de conturi de Tiktok de trolli sau boți care să repete obsesiv acest mesaj destinat tinerei generații, votăm masiv. Nu cumva e incompetență și la serviciile care ar trebui să ne păzească? Revenind la sociologi, au ratat și la exit poll, unde cel de pe locul I a fost dat pe locul al IV-lea. Ce să mai zic de staff-urile de campanie ale celorlalți candidați? Cum au reușit să nu convingă pe nimeni? Contraselecția din partide și-a spus și ea cuvântul. Cine sunt figurile acestea triste propuse drept candidați? de sub ce pietre au ieșit un alde Ciolacu și Ciucă? Oricum zilele lor la conducerea fostelor mari partide ar trebui să fie numărate, dată fiind amploarea ratării. Cine stă în spatele acestui motto tâmpit de campanie cu unificarea dreptei? Dreapta s-a unificat oricum undeva la marginea spectrului: Călin Georgescu și George Simion au luat împreună aproape 37% din voturile românilor care au votat. Far Right a câștigat în România, ceea ce nu s-a mai întâmplat în viața politică postdecembristă. Sloganul ar fi trebuit să fie unificarea partidelor progresiste și pro-europene și poate așa o parte a liberalilor ar fi ieșit de sub atracția PSD-ului.  Dacă cumva la câteva voturi va intra în turul II candidata USR, Elena Lasconi, ar trebui să renunțe măcar pentru două săptămâni la unificarea dreptei, pentru că oricum e multă confuzie. Aici se luptă pro-europenii și suveraniștii, curentele pro-NATO și pro-Rusia, rațiunea și obscurantismul. Nu mai e demult despre stânga și dreapta, cum s-au blocat politicienii în discurs ca niște discuri de vinil zgârâiate. Și flamura acestei lupte o va purta Elena Lasconi care va poza într-o figură tragico-eroică de tip Ioana d'Arc în luptă cu hidra putinist-suveranistă. Cred, însă, ca înainte de radicalizarea discursului progresist și neo-liberal ar trebui ca politicenii să se gândească și cine sunt cele două milioane de români care au votat masiv Călin Georgescu. Că opțiunea lor vine din lehamite față de o clasă politică coruptă, decuplată de la realitățile sociale, din frustare și sărăcie. În ciuda creșterilor economice trâmbițate prin gura prim-miniștrilor la televizor, sub pojghița subțire a bunăstării relative a lumii urbane, există multă sărăcie, mizerie, lipsă de educație care se traduce în momentul votului în disperare și revoltă.  Asta înseamnă în materie de vot politic 37% Geogescu plus Simion. 

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (27)

Foamea

Am urmărit ieri, cu pauze, din cauza meciului transmis în același timp, România - Cipru, dezbaterea televizată cu participanții la cursa prezidențială. Nu îmi vine să le zic candidați la președinție, pentru că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, cei pe care s-ar putea să-i alegem în turul 2 au lipsit.  Nu știu dacă românii o să aleagă între cei doi în realitate, că nu sunt Mafalda, dar asta încearcă să ne inducă sociologii realizatori de sondaje de câteva luni încoace. Nu am aflat nimic din dezbatere despre candidați, nu ceva ce încă nu văzusem sau auzisem în spațiul public. Mi s-au părut politicieni tout court, navigând în lumea lor complicată de intrigi și strategii de comunicare și decuplați de la realitatea țării în care trăiesc. Și știu despre ce vorbesc pentru că săptămâna trecută m-am întors de la Iași cu trenul Timișoara - Iași, zis Foamea, la clasa a II-a. Nu am făcut-o ca să am neapărat o experiență de viață, ci din greșeală și din prea mare grabă. Înainte să se plimbe prin țară cu alaiele lor de susținători îmbrăcați cu geci în culorile partidului și să împartă fluturași de campanie, le sugerez tututor politicienilor ce au vorbit ieri la dezbatere să își cumpere un bilet la clasa a II-a la Timișoara - Iași și să facă călătoria asta. O pot lua pe urmele lor și ceilalți participanți la dezbatere, susținătorii din public și ziariștii. Se pot deghiza, dacă vor, ca Vodă Cuza, doar ca să vadă ce țară avem. Ei probabil chiar cred ce vorbesc de acolo din bula lor, că este una europeană, membră NATO, cu fonduri din PNNR, cu procente din PIB la educație, cu tot felul de pretenții de civilizație. Un fel de sentiment românesc al ființei în gip, ca să reiau titlul lui Cristian Tudor Popescu.  Concret nu vreau să votez cu niciunul din cei prezenți sau absenți de la dezbatere, dar probabil o voi face în ciuda reținerilor. O voi face, totuși, așa cum pe vremea lui Ceaușescu cumpăram din produsele de proastă calitate de pe rafturile aproape goale ale alimentărilor.  

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (26)

Deși nu mă interesează politica, după cum o tot spun, înainte de alegeri este greu să faci abstracție de agitația policienilor. Încerci să o faci, să te concentrezi pe evenimente mai importante cum ar fi meciul Real Madrid - Borusia Dormundt, dar din toate cotloanele se ițesc politicieni cu mesaje. Deschizi radioul, televizorul, telefonul cu așa-zisele rețele sociale, presa online sau tipărită și de peste tot te asaltează mesaje politice pozitive sau negative și toți te îndeamnă să mergi la vot. Treci liniștit pe stradă, pe jos sau cu mașina, și te ferești de echipe de campanie îmbrăcate în tricouri/uniforme albastre, galbene, lila și alte culori tari care să îți atragă atenția.

Campania asta este mai ales despre alegerile locale, despre primari și politicile lor publice în orașul-capitală, în municipiul reședință de județ, în alte municipii, orășele și comune din țară. Campania pentru alegerile europarlamentare s-a estompat sub presiunea alegerilor locale, care au ieșit în primplan în această comasare. Am vazut că pentru cursa pentru primăria Bucureștilor poți să pariezi pe Superbet, ca pe echipele de fotbal. În funcție de sondaje li s-au stabilit și cotele, așa că pe Nicușor câștigi destul de puțin, dar Soșoacă are o cotă mare și dacă cumva ai pariat pe ea și câștigă te umpli de bani.

La nivel local lucrurile sunt mai simple. Emil Boc traversează alegerile în stilul lui caracteristic, ca un transatlantic care nu pare deranjat de nimic. Problema lui este dacă ia 80% din voturile celor care se prezintă sau mai puțin. Parcă nici nu se mai agită să-și golească tolba lui de promisiuni goale, în afară de cea cu metroul pentru care a și săpat prima lopată de pământ. Boc, ia-ți metroul de sub bloc!  Am văzut asta pe un banner din Mănăștur.

Senzația generală e de plictis. Parcă niciodată nu m-am simțit mai demotivat să merg la vot. Alegerile pentru primar sunt în singur tur de scrutin și opoziția este împărțită. Mai mulți vor să ajungă primari și o să ia fiecare 10-15 % din voturi. Adunate, un singur challenger ar fi avut poate o șansă.

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (25)

Un lapidariu medieval deschis câteva ore o dată la 30 de ani

Acum două săptămâni am participat la vernisajul unei expoziții inedite: lapidariul medieval și premodern al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. De ce zic inedită? Pentru că în ciuda prezentării moderne, actuale, a restaurării recente a monumentelor și a renovării spațiului expozițional, monumentele și structura lor vin de undeva din trecut.  Și am realizat încă o dată, că înțelegem azi în spațiul comun transilvan și datorită tradiției științifice maghiare moderne, pe care nu putem să o ignorăm. Monumentele expuse sunt elemente arhitectonice, piese romanice, gotice și renascentiste încastrate odinioară în case din Cluj. Case construite de oameni, pe care colegii mei medieviști și istorici de artă, îi cunosc după nume și vorbesc despre ei ca despre niște cunoștințe vechi. Oameni care au trăit în secolele XVI și XVII în Clujul în care trăiesc și eu azi, doar că mai prin centru.

  
Plimbându-mă prin lapidar, la vernisaj, am înțeles, în primul rând un lucru, un lucru simplu. Că trăim în lumi disjuncte: suntem pe de o parte cei interesați de patrimoniu, pentru care un monument de piatră înseamnă multe ore de studiu, de petrecut în bibliotecă, pentru înțelegea locului și semnificației respectivului monument și de cealaltă politicienii, tout court. Noi, academicii, cei cu doctorate neplagiate, cu nopți nedormite ca să redactăm vreo două pagini cu sens, contributive, pe care să le publicăm într-o revistă cu circulație limitată, prost plătiți în sistemul educațional și de cercetare din România postdecembristă și politicienii, cu înțelegere limitată, parțială, cu bani primiți ușor de la bugetul pe care ei îl gestionează cu grație. Desigur că unii sunt mai subtili, mai finuți, ca o doamnă ministru prezentă la eveniment. A vorbit cu ștaif, foarte atentă la cuvinte în context, plutind pe deasupra lor și recitând platitudini din care puteai înțelege orice dorești. Primitivismul discursului politic se pare că a hibernat în clădirea primăriei clujene și s-a redeșteptat azi. Cred că mediul influențează mai mult decât ne place să credem. Neatent la context, primarul în funcție a citat din Iorga și din președintele academiei, ca și cum era la sărbătoarea tricolorului, a punerii de coroane la monumentelor eroilor sau, din păcate, la deschiderea anului școlar la o școală de la țară. Cei care au organizat expoziția au vorbit concret, cu niste discursuri la obiect și restrânse, în timp ce politicienii s-au produs mai mult sau mai puțin atenți la context. Dacă ministresa culturii a fost decentă, în parametri, nu același lucru se poate zice despre primar. În fundalul discursului lui zâmbea Funar, victorios de dincolo de fostele mandate.

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (24)

Țara aproximativă

Era o glumă, pe un site de umor pe net, că ungurii nu vor să ne dea înapoi căciula lui Glad, Gelu și Menumorut, pe care ăștia trei o purtau cu schimbul (https://www.timesnewroman.ro/monden/ungurii-refuza-returnarea-caciulii-lui-gelu-glad-si-menumorut-purtata-cu-randul-de-cei-trei/). Mi se pare foarte relevantă gluma: avem niște strămoși prestatali interschimbabili, așa cam ca pentru o țară însăilată. În loc de coroană au o căciulă de astrahan sură de pe vremea lui Ceaușescu (și asemănătoare cu cea a dictatorului socialist), o poartă cu schimbul că nu era nimic centralizat, doar un fel de formațiuni prestatale menționate de un notar anonim (nu știm dacă erau cnezate sau voievodate, dar sigur nu erau ceva mai semnificativ, așa că însemnul puterii putea fi o căciulă de strămoș tarabostes daco-get).

Din păcate ăsta e mesajul pe care îl generează statul român. Există un centru puternic, Bucureștiul cu un control regional. Nu am senzația că puterea centrală mai are mecanisme de a-și extinde autoritatea în teritoriu, din simplul motiv că a înlocuit instituționalizarea statală cu un control politic de circumstanță. În funcții publice, în organisme și agenții guvernamentale, până și în comisii consultative, de mulți ani încoace sunt numiți oameni politici sau afiliați, crezând că astfel se poate păstra o oarecare comandă. În multe cazuri oamenii politici, membrii de partid sau simplii simpatizanți (sau doar prieteni ai membrilor de partid) sunt lipsiți de profesionalism, ca să nu zic incapabili, sau, pur și simpu, tâmpiți. Este, în fapt, o contraselecție de cadre care minează viața publică a României de peste treizeci de ani. Ajungi să discuți cu cineva poziționat la centru sau pe undeva pe la vârful instituțiilor dirigente și constați, a nu știu câta oară, că nu cunoaște rudimente de legislație, că, pur și simplu, nu e locul lui acolo, dar a fost numit politic de cineva. Și nu te enervezi, și îți mai spui o dată, nu e nicio problemă, asta e România, țara oamenilor numiți în funcții pe alte criterii decât cele profesionale. Pentru că ești obișnuit deja cu anormalitatea și nu vrei să te enervezi să nu-ți cauzeze ceva.

Problema este cât o să mai meargă așa. Până la urmă sistemul ăsta disfuncțional o să se gripeze, o să intre în colaps. Prea mulți proști pe metru pătrat nu au cum să genereze valoare. Eu am pierdut demult speranța ca vreo configurație politică rezultată din alegeri libere să corecteze disfuncțiile acestui sistem socio-politicianist. Singura mea dorință e să nu sucombe de tot într-o zi, să nu se zombifice de tot statul ăsta  al cărui simbol poate fi o căciulă de astrahan ceaușistă purtată de lideri regionali.

PRIN SATUL NAPOCA (6)

Zumzet și anarhie

Dacă ar fi să caracterizez prin două cuvinte satul Napoca, adică municipiul gestionat de primarul vedetă Boc, părintele metroului clujean, aș folosi aceste două cuvinte: zumzet și anarhie. Ele sunt antonimele cuvintelor liniște și ordine, două noțiuni care definesc viața dezirabilă într-o comunitate. 

Prin zumzet înțeleg un zgomot continuu, datorat unor activități permanente, nu neapărat zgomotoase, ci care produc un zgomot deranjant. Am cumpărat un apartament în Cluj, în cartierul Zorilor Vest în 2012 și m-am mutat în anul 2013. I-am zis lui N. atunci că 10 ani vom fi în șantier. Nu mai știu dacă m-a contrazis, dar azi știu că am avut dreptate. Din 2013, în toate cele patru puncte cardinale, s-a construit câte un bloc. Și constructorul nu a predat de atunci străzile cu nume de la primărie, Melodiei și Armoniei, domeniului public. Nu avem iluminat, primăria nu dezăpezește iarna, pentru că e teren privat. Într-un cartier din Zorilor, cu străzi cu nume și număr, stau pe domeniul unui anume Ilea, mare constructor de blocuri care tot construiește de mai mult de 10 ani autorizat de primărie. Bineînțeles că străzile, căile de acces spre casa mea, sunt complet distruse de bascule, betoniere și alte super-vehicule necesare pe șantiere. Merg pe niște străduțe demne de raliul Paris Dakar, niste drumuri de anduranță care îmi solicită mașina și mă trimit periodic în service. Dar, ce pot să zic? Locuiesc în orașul de nu știu câte stele ale lui Boc. Mi se pare că locuiesc în Austria, doar până intru pe strada mea, de fapt a lui Ilea. 

În fiecare zi e zumzet: în față betoniere care toarnă de ani de zile, în spate macarale, macarale, macarale, ca într-un cântec de pe vremea lui Ceaușescu. Și zgomot, zumzet, urlete de muncitori, mizerie, beton spart, uleiuri, sârme, într-un cuvânt șantier, populat cu Dorei care blochează accesul în parcare. 

Serios, vi se pare oraș de cinci stele? Un oraș în care să vrei să locuiești? Sincer, dacă nu aș lucra aici și copilul nu ar face școla aici, aș fugi cât aș vedea cu ochii din satul Napoca. Și cred că și dl. Boc, doar că nu poate să recunoască. 

Anarhie, Nimic nu e mai clar că urbanismul din satul Napoca e complet scăpat de sub control. Există arhitecți-șefi ai orașului și județului, dar probabil au cu totul altă agendă, alta decât urbanismul. Orașul e la cheremul dezvoltatorilor imobiliari, Am stat un an și ceva în coloană pe strada Frunzișului pentru că un dezvoltator (Wings) trebuia să facă un sens giratoriu. Acum l-a făcut, e mișto, se circulă bine, dar cine îmi dă un an și jumătate de nervi înapoi, Boc sau dezvoltatorul? Pentru că unul dintre ei mi-a afectat calitatea vieții, pentru simplul lor interes. Nu pentru intersul public, asta e clar. Zumzet și anarhie e regula în satul Napoca. Nu e un loc stabil, predictibil, dezirabil, de locuit. E o budă sinistră cu probleme acoperite de multă publicitate și sclipici.

NOTE ZILNICE

 

Cândva, după circa un an de pandemie, de izolare și de comportament social anormal, mi-am dat seama, brusc, că nu mai am nevoie de toate cunoștințele pe care le-am acumulat în lumea modernă. Că îmi ajunge ce știau anticii și, eventual, medievalii. Că nimic din cuceririle științei moderne - de exemplu dublul helix al lui Watson și Clark - nu mă ajută. Ce dacă s-a publicat genomul virusului SARS Cov-2 într-o săptămână de la anunțul pandemiei în Nature sau Science, pe undeva prin reviste de banda roșie? Eu oricum am stat închis în casă în lockdown, o carantină (quarantaine) de 40 de zile ca în Veneția medievală. Și de doi ani suntem în stare de alertă cu restricții care îi fac pe majoritatea semenilor mei să creadă că pandemia COVID e o conspirație a reptilienilor.  

Mie mi se pare o scuză totală pandemia COVID. Astă toamnă se discuta în consiliul profesoral dacă să facem orele fizic sau online. Cică se profila valul Delta, care a și venit până la urmă, și s-au făcut orele hibrid, cam cum a hotărât fiecare. Am înțeles că era un coleg foarte vehement, speriat de pandemie și care pleda pentru ore online. L-am văzut ieri restaurantul Bulgakov, la prânz, defila fără mască, acum pe coama valului de tip tsunami Omicron.  Cam atât despre ipocrizie, dar nu am putut să nu mă întreb cum ar fi dacă am lucra toți online, de frica pandemiei. 

Și pentru că în afară de ce mi-au zis anticii nu mai este nimic de zis din punctul meu de vedere (politologii de azi pot să mă contrazică), mi-am adus aminte de un text din Platon pe care îl discut, de obicei, semestrul viitor.   

Platon, Republica, XI: (Socrates) Statul, după părerea mea se naște de obicei din motivul că nici unul dintre noi nu este suficient pentru sine, ci are nevoie de mai multe lucruri. (...) Cea mai de frunte dintre nevoile noastre este câștigarea hranei pentru păstrarea ființei și vieții noastre, ...a doua e a locuinței; a treia a îmbrăcămintei și a altor feluri de lucruri de felul acesta. (...) Să vedem acum, ..., cum va satisface statul nevoile acestea? Nu va trebui ca unul să fie plugar, altul arhitect, un altul țesător. Și vom mai adăuga și un cizmar ori vreun alt meseriaș, care se îngrijește de trebuințele corpului nostru? (...) Deci și statul cel mai sărăcăcios se va alcătui din cel puțin patru sau cinci bărbați. (...) Dar apoi va trebui ca fiecare dintre aceștia să facă din munca sa un bun comun pentru toți, bunăoară plugarul să se îngrijească singur de hrana celorlalți patru,..., ori nebătându-și capul cu nimenea să-și câștige pentru sine a patra parte din hrană în a patra parte din timp, .., iar celelalte trei părți din timp să le petreacă cu clădirea locuinței, a doua cu pregătirea veștmintelor, a treia cu a încălțămintelor...? ...ne deosebim după fire, unul are înclinare spre un lucru, altul spre altul.. ce socoți, când ar merge lucrurile mai bine când s-ar ocupa unul singur cu mai multe meserii, sau dacă s-ar ocupa numai cu una?   

XIV. Astfel va trebui iarăși să mai mărim statul (...); va trebui să-l umplem cu o grămadă și o mulțime de astfel de lucruri și de oameni, pe care nu trebuința neapărată îi introduce în stat, cum sunt bunăoară vânătorii de tot felul, artiștii, care știu imita, fie în chipuri și culori, fie în sunete, apoi poeții, cu tot alaiul lor, rapsozii, actorii, dansatorii, întreprinzătorii de teatre, meseriașii de tot felul de lucrări și între alții, mai cu seamă, cei ce pregătesc articolele de toaletă ale femeilor.  Vom mai avea trebuință și de o mulțime de slujitori. (..) Dar și pământul, care până atunci ajungea să hrănească locuitorii, acum deodată va fi prea mic. Deci, dacă vom vrea să avem pământ îndeajuns pentru pășunat și pentru arat, oare nu va trebui să luăm din pământul vecinilor? (..) Prin urmare va trebui să ne războim (...) Astfel, vom avea nevoie de un stat și mai mare, ca să aflăm loc într-însul pentru o armată nu mică, ci cât se poate de numeroasă, care să iasă la luptă împotriva dușmanilor și să apere statul (...) (Glaukon): Cum așa? Cetățenii nu sunt în stare să facă aceasta? Nu, dacă ne-am înțeles bine și tu și noi toți, când am făcut planul statului. (...) ne-am înțeles că un singur om nu e în stare să lucreze mai multe meșteșuguri deodată, ..., sau lupta în război nu ți se pare un fel de meșteșug?

Trecând peste faptul că profesorii nu se regăsesc în acest text despre statul minimal și obligatoriu al lui Platon (Atena educată?) o să fac un exercițiu de imaginație să văd cum ar funcționa online. Cum s-ar rezolva prima problemă, esențială, a lumii în general și nu, neapărat, a statului, câștigarea hranei pentru păstrarea ființei și vieții noastre? (ceea ce Marx numea contradicția funadamentală dintre om și natură; P. S.: și Marx pare inutil din perpectiva propoziției lui Platon, mai ales că nici nu se născuse încă). Să zicem  că agricultorul ar lucra online și ar însămânța două hectare de grâu în Metavers, iar doamna de la Panemar nu s-ar mai duce la la magazin și ne-ar trimite un power point cu sortimentele de produse de panificație de azi. Noi l-am downloada în laptop și am înghiți în sec. 

Zice Platon, deștept cum era: a doua e a locuinței. Să ne imaginăm un arhitect lucrând online. Generează un proiect de casă super mișto, niște randări de mare efect, cu copăcei și copii alergând fericiți într-un decor paradiziac. Luăm proiectul și vrem să construim locuința. Inginerul zice, online, că e pandemie, nu pot să îmi risc sănătatea. Și zic eu, dar unde o să stau? Unde-ai stat și până acum, dar, dacă vrei, ți-o pot construi online. În realitate, construcțiile au cunoscut un boom în pandemie, fiind în aer liber (mai ales în satul Napoca).

Cel puțin generația mea nu ar avea mari probleme cu îmbrăcămintea pentru că prin revistele Neckermann (https://www.neckermann.at) și Burda (https://www.burdastyle.es) am rezolvat problema îmbrăcatului imaginar chiar înainte de apariția  lumii virtuale.

Timpul în care se rezolvă asta nu se relativizează, pentru că același timp trebuie să-l petreacă în fața calculatorului și agricultorul, și constructorul de case și croitorul. 

În paragraful următor vin cei din zona hashtag cancel culture,  văzuți de Platon ca (aproape) inutili: vânătorii, artiștii, poeții, actorii, dansatorii, cei care organizează teatre și cei care produc obiecte de toaletă feminine. Fiind atât de puțin importanți pot să lucreze online: să joace piese de teatru, să recite poezii, să danseze etc. Mai greu cu produsul cosmeticelor, astea nu se pot produce online și să aibă efect în spațiul fizic. În consecință femeile se vor lipsi de ele și va scădea sex appeal-ul, ceea ce va afecta și mediul virtual. 

Singurii care vor beneficia, la propriu, de viața online din statul lui Platon vor fi soldații, cei care vor ieși la luptă împotriva dușmanilor și să apere statul. O să iasă online pe CS:GO (i. e. Counterstrike). Nu va curge sânge, cel mult vor învăța să înjure în rusă. 

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (24)

Calul troian al Rusiei în UE

Covid-19 a declanșat în noi niște spaime geopolitice. Totul e la scară mondială, pandemia nu are frontiere și este globală și atunci și actorii sunt globali. CIA, KGB, G8, OMS, ONU, tot felul de sigle care acoperă realități desfășurate la scară planetară. Acțiunile și reacțiunile sunt continentale, la o scară de mărime direct proporțională cu pandemia: China, Rusia, UE, Africa, SUA, America Latină. Care este locul României la acest nivel planetar-continental? Este ceva mai mult decât un punct pe hartă, dar are dramele ei minore și furtuni într-un pahar cu apă. În fond, în durată medie lucrurile nu s-au schimbat profund. Țările din fostul CAER (o altă siglă, aproape uitată) sunt un fel de Cal Troian al Rusiei în UE, dacă este să gândim în temerni geopolitici. Ungaria mai mult, sau mai pe față, România, Bulgaria și altele, mai puțin vizibil. În fond mai duplicitar, cum ne este obiceiul. Scutul antirachetă e defensiv, dar rușii în văd ofensiv, pentru că făcuseră o mișcare similară în Cuba în anii 60. 

Vorbim toți, fără dovezi, evident, că o parte a serviciilor care ghidonează puterea oligarhică din România, sunt de partea CIA și alta de partea KGB și că luptele de politice sunt de fațadă, de mimare a democrației. Desigur că pandemia și teoriile conspirației asociate tind să simplifice lucrurile, să transforme totul într-un conflict al serviciilor secrete americane sau ruse, dar un lucru devine din ce în ce mai clar. Că, la fel ca în Rusia lui Putin, țara este condusă de o oligarhie, de niște capitaliști îmbogățiți ai Tranziției, (tulbure economic, ca NEP-ul socialismului rusesc), amestecați cu Serviciile secrete românești de ambele orientări, CIA-eistă și KGB-istă și care își generează permanent interfețe socio-politice prin formațiunile capabile să câștige concursul electoral (adică PSD și PNL). Asta e explicația simplă pentru faptul că atunci cînd le fuge democrația de sub picioare aceste grupuri și partide se aliază, ca să nu piardă accesul privilegiat a resursele publice. 

Faptul că ne conduce o oligarhie de tip rusesc (din Rusia putinistă) este o explicație pentru alianțele din momentele de criză economică (2010) sau pandemică (2021) a acestor pseudo-formațiuni politice, PSD și PNL. Ele nu sunt decât emanația (ce cuvânt iliescian urât, totuși) aceluiași grup oligarhic de elită economică care controlează cumva și serviciile și președinția. 

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (23)

Cum e să trăiești, la propriu, într-o manea politică?

Așa mă simt eu azi: că trăiesc într-o manea ecranizată pe episoade la știrile zilnice despre evoluția politică din România.  Prietenii și dujmanii au fraternizat ca să conducă șapte ani țara. Și i-au luat la putere  și pe cei din clanul Mitikó, deși nu era nevoie de ei ca să facă majoritatea. Dar vor probabil o majoritate largă, ca să revizuiască constituția. 

Nu este vorba de stânga și dreapta, care au mai făcut alianțe electorale sau de alt fel în trecut. E vorba că sunt partide care au fost alese cu discursuri antagonice. Și ne râdem la televizor cum PSD a devenit din Ciuma Roșie, Crucea Roșie pentru PNL. Ar fi amuzant, cu condiția să nu fie absurd. Această simplă alăturare PSD-PNL și perspectiva unei guvernări alternante de șapte ani a acestor formațiuni mă fac să  resimt fracturile sociale ca la 1907.  Cum pot coabita neoliberalismul cu post-socialismul? Nu e vorba, deloc, despre doctrină, dar unde mai găsește omul simplu repere? De unde să mai aștepte ajutor? Sau IT-stul și lucrătorul din multinaționale scutiri de taxe? De la un guvern mixt liberalo-social? Ce oare mai poate și însemna asta?   

Și apoi de la protagoniști ce așteptări să mai ai? De la acest domn Câțu, un Burattino politic, după cum s-a văzut de la început. Sau acest Ciolacu, care în stângăciile lui pare chiar ok, comparat cu predecesoarea Dăncilă? 

Nu pot să mă uit la știrile Digi 24 fără să îmi sune în cap o manea. Futu-i Balcanii! vorba unui prieten.

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (22)

Liberalismul la firul ierbii

Am discutat azi cu un liberal dintr-o comună din Ardeal. Este consilier local acolo la el în comună și a adunat deja trei mandate. 

De la ce partid sunteți, domnu’ I., l-am întrebat eu. De la liberali mi-a zis, dar nu foarte convins. Am avut și un mandat de la PSD și apoi unul de la PDL, dar acum sunt de la liberali. Trebuie să te dai de unde bate vântu’, că altfel te răstoarnă, mi-a zis. Și primaru’, zice, a trecut de la PSD la PNL. Că doar depinde de consiliu județean și, dacă nu trece, nu primește bani la comună. Da’ guvernu’ ăsta lui Cîțu nu mai rezistă mult, zice gânditor. Lasă domnu’ I., îi zic eu, că vine din nou PSD-ul, că se regrupează ei ca mercuru’. Că PSD-ul mai are multe filiale fidele prin țară, nu degeaba a preluat structura partidului communist după revoluție (eu în cap cu structurile și durata medie a politicii). Lasă, domn’ profesor că nici ăsta Ciolacu nu-i bun de președinte, mai bine era aia blondă cum îi zice…. Firea, zic eu (speriat să nu fie vorba de Viorica Dăncilă). Firea, aprobă el. Lasă că oricum își face Dragnea partid, cu Șoșoacă. D’apoi încap amândoi în el, zic eu. Și Codrin Ștefănescu, de la PRM, pe deasupra. Da și Dragnea o greșit, zice el, că nu s-o bazat pe oamenii deștepți din partid. Păi da, zic eu, că a promovat numai obediente din Videle, care nu l-au contrazis. Că Pesedeu’, zice el, are mai mulți specialiști și oameni deștepți decât Peneleu. De acord, zic eu, PSD-ul o să revină și liberalii nu o să mai ajungă la putere cel puțin opt ani. Și Dragnea a zis că Iohannis o să ajungă ca el, la Rahova, după cei se termină mandatul. Asta rămâne de văzut, zic eu, că nu prea știu în România foști președinți băgați la pușcărie.

Morala acestei scurte discuții despre politică cu un consilier local de pe valea Mureșului este că oricât de liberal este azi în scripte, în realitate aveam de-a face doar cu un nostalgic pesedist. Și ca el, foarte mulți din mediul rural. Dacă aș fi fruntaș liberal nu m-aș baza pe ei la alegerile viitoare.

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (21)

La întrebarea moderatorului ce părere are despre faptul că în Belgia s-a scos armata pe străzi fostul președinte și actual europarlamentar, Traian Băsescu a repetat de câteva ori că «Belgia e o țară vai de mama ei» (Traian Băsescu, la DigiTV, 5 octombrie 2020). Se referea la faptul că e un stat federal, divizat între comunitatea valonă și cea francofonă (sic!), din perspectiva unuia crescut și maturizat cu statul centralizat-unitar al lui Burebista și Ceușescu în minte. 

Primul meu stagiu de studii cu bursă în Occident a fost în 1999 la Bruxelles. Mai fusesem înainte, în afara granițelor țării, doar în Varna, Budapesta și Chișinău și am crescut în anii ’80 cu ochii în cataloage Neckermann și zvonuri privind bunăstarea desăvârșită din țările din vestul Europei, cu accesul lor necondiționat la bunurile de larg consum de care eu eram privat în România lui Ceaușescu. N-am căzut în cur când am ajuns în cea mai bună dintre lumile posibile, dar noiembrie și decembrie 1999 la Bruxelles au fost pentru mine un șoc cultural, un duș rece și m-am întors cu ochii larg deschiși înapoi în țară. Băsescu a călătorit toată viața și a văzut lumea cu ochii închiși. A îmbătrânit fără să învețe nimic, dacă poate să spună în direct ce spune, el care s-a «luptat» două mandate de președinte pentru modernizarea instituțiilor statului. 

România e o țară vai de mama ei! Cum zicea profesorul P. T. din România se va face țară la Paștile Cailor.  

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (20)

Un titlu mai potrivit ar fi: de ce nu mă interesează politicile publice. Pentru că sunt anarhice și cvasi inexistente în România ultimilor 30 de ani. Și în trecut și acum în pandemie politicile publice au fost și sunt centrate pe eliminarea răspunderii. Nimeni din birocrația de stat nu trebuie să răspundă de nimic și de aceea trebuie inventate scheme tot mai complicate de eludare a răspunderii prin hârtii. În anul 2001, când am dat primul interviu la poliție, polițaiul din campusul studențesc mi-a zis clar că morții se acoperă cu pământ și vii cu hârtii. A fost o lecție pe care am înțeles-o ca atare și de atunci sunt foarte preocupat  să mă acopăr cu hârtii, fiind foarte clar că responsabilitatea acoperirii cu pământ o să revină altora. O propoziție pe care am auzit-o frecvent a fost că după pandemie lumea nu o să mai fie ca înainte. Nu știu dacă e chiar așa, dar clar momentul ăsta e unul de evaluare. Au trecut 30 de ani de la căderea comunismului și în căminele studențești din Cluj se stă tot câte patru-cinci în cameră cu budă comună pe hol. Te întrebi dacă sunt căminele universității din top Shanghai sau sunt cămine muncitorești de la Bumbești-Livezeni. Pe unde am umblat cu Erasmus și burse în Occident în tinerețe nu am stat în camere câte patru cu budă pe hol. 

Nu mai zic că toată această degringoladă de scenarii propuse de autoritatea centrală pentru începerea anului școlar nu e decît o dovadă de incompetență și cinism.  Ministerul cunoaște o situație aproximativă, alterată  de minciunile directorilor de școli care au propria lor agendă, adică să nu răspundă pentru nimic odată. Singurii care ar trebui să răspundă pentru îmbolnăvirile eventuale cu SARS-CoV-2 trebuie să fie părinții care insistă să-și trimită copiii la școală. Ba chiar să și semnneze declarații prin care își asumă întreaga răspundere.  Zic că este cinism pentru că mi se pare că vor să trimită copiii două-trei săptămîni până crește numărul de cazuri și trece campania electorală pentru alegerile locale. Apoi, după apariția inevitabilă a unor infectări, vor avea motiv să instaureze un nou lockdown distopic prin care să ne închidă în case. 

Controlul comportamentului social în România este deja la cote aproape inacceptabile. Ești încă suspectat și urmărit, bănuit apriori că îți ascunzi boala și febra și controlat de circa 4-5 ori pe zi cu pistolul de citire a temperaturii corporale. Se pornește de la ideea că minți și portarii, acești grădinari ratați kafkieni, o să te prindă cu termometrele lor optice.   Ești obligat să porți masca chirurgicală peste tot ca Michael Jackson, să te distanțezi fizic din orice poziție. Am văzut că oamenii nu mai pot, că este insuportabil, că mănâncă și beau pe terase bot în bot, cu orice riscuri. Sunt mai inconștienți și nepăsători? Greu de spus, cred că sunt obosiți și plictisiți de atîtea interdicții și control. 

TURDA MĂ'SII (20)

N-am mai scris demult despre Turda, din cauza faptului că m-am plictisit să tot reliefez anormalul. Nu mai locuiesc de mult timp în orașul ciudat de pe Arieș și am încercat să îl clasez printre amintiri, în trecutul care nu îmi mai aparține și nu se mai întoarce. Dar Turda nu se dezminte, se dezvoltă după propriile ei coordonate, unice în România din câte știu eu. Poate că mai există asemenea pseudo-orașe damnate și pe altundeva în țară, dar mie îmi ajunge Turda mă’sii. 

Odată cu declanșarea pandemiei globale de COVID-19 în martie 2020 au început și unii turdeni să se manifeste. Pe timpul lockdown-ului un turdean a furat câteva tone de pământ de pe domeniul public, din rezervația arheologică de pe Dealul Cetății. Ziua în amiaza mare, cu buldoexcavator și bascule și nu a văzut nimeni nimic. Am sesizat instituțiile care trebuie să ne protejeze și încă nu am primit nici un răspuns (de patru luni). Adică am primit răspunsul că sesizarea mea a fost înregistrată sau că nu e de competența lor. Cum este posibil, totuși, să furi tone de pământ de pe domeniul public? Nu știu, zău, ăsta e oraș, Turda, sau teren viran? Are administrație, are primar și funcționari publici? Primăria are în derulare un proiect european pentru punerea în valoare a sitului arheologic castrul legiunii V Macedonica și de sub nasul primăriei și poliției locale sunt furate tone de pământ. Poliția locală răspunde că nu e de competența instituției. Care sunt competențele ei? Amendarea unora care fac un grătar, la comanda unui profesor de fugă și a unui tâmpit care se juca de-a managerul de muzeu? Oricum, primăria trebuie să fie mai atentă cu ’jde miile de proiecte europene derulate deodată că turdeanu’ din Turda mă’sii odată îi fură ouăle de sub cloșcă.

Zilele trecute, lucrând prin Turda mă’sii de care se vede că nu mă pot despărți oricât aș încerca, l-am întrebat pe un tânăr muncitor rom câte clase are. Părea un băiat inteligent și următoarea mea întrebare era cum s-a descurcat cu școala on line. Eram serios, pentru că după un semestru de predat on line sunt sensibil la problema asta și știam că nu a funcționat prea bine în mediile devaforizate (oricât de mult ne mint Ministerul Educației și inspectoratele în sensul ăsta).  Locuiește în centrul orașului la mai puțin de un kilometru de primărie. Mi-a zis că nu a umblat la școală, că a fost o dată la școală în Poiana și nu i-a plăcut. O dată, am zis eu, un an, clasa întâi? Nu, a zis el, o dată, o zi. Și am constatat apoi că nu știa nici să citească, nici să socotească, nici valoarea banilor, nici cifrele ceasului, deci sensul orelor de lucru ca timp scurs, nici nimic despre lume și cum se învârte pământul inutil în jurul soarelui. Și nu era nici o problemă, trăia și muncea în centrul Turzii mă’sii în secolul XXI (21 pentru pesediștii și liberalii din Turda care nu știu decât cifrele arabe). Cam atât despre proiecte europene de incluziune socială și asistență socială în simulacrul ăsta de oraș. 

NOTE ZILNICE

M-am culcat liniștit în 2019 și m-am trezit, în 2020, într-un film american post-apocaliptic ca, de exemplu, în 12 Monkeys.  Un film unde un virus nou, acum SARS-Cov2, care nici măcar nu e produs în laborator, ci a evoluat după niște principii darwiniste firești, a stopat civilizația umană pe pământ. A oprit pentru moment ceasul mersului lumii, cu consecințe vizibile asupra economiei capitaliste și asupra vieții noastre de zi cu zi. Teama de virus a tuturor, în fond teama de un dușman invizibil atotprezent și de moartea iminentă, a omului de pe stradă și a politicianului decident, a provocat un blocaj general. Apoape toată lumea stă în casă, nu mai muncește, nu mai produce. Virusul a atins prima contradicție fundamentală a materialismului dialectic și istoric, cea dintre om și natură. Omul căutând să-și producă hrana cotidiană vitală pentru existența lui, în luptă cu natura, dezvoltă forțele de producție. Forțele de producție sunt bine dezvoltate acum în capitalismul globalizat, relațiile de producție sunt stabile, suprastructura I a consumului exagerat și a bunăstării clipei trăite coexista destul e pașnic cu suprastructura II emergentă a trăitului healthy într-o lume ecologizată, când, pac, a venit coronavirusul. Și a reușit să facă, în lumea globalizată de azi ce nu a reușit să facă spaima atomică a războiului rece: anume să paralizeze procesul de producție și viața, în general.  În miercurea în care B. m-a anunțat că li s-a închis școala gimnazială pentru două săptămâni, cu posibilitate de prelungire, m-am blocat. Aveam fix vârsta lui, 13 ani, când s-a produs dezastrul de la Cernobîl. Și noi am mers la școală. Ne-au dat niște pastile cu iod, ni s-a zis că e un pic de problemă, dar în mare e ok, și am mers la școală.  În ianuarie B. mi-a zis în mașină că abia a început anul și s-au întâmplat atâtea. Ce anume?, am zis. Păi, incendiile din Australia, războiul din Iran, coronavirusul din China, moartea lui Kobe Bryant, zice B. Nu erau semne prea bune, întradevăr: dezastru natural, război și epidemie, dar erau separate de mii de kilometri și păreau focare izolate ale unei probleme globale. Deocamdată stăm în casă, să ne ferim de contagiune. În fața unui dușman furișat, invizibil și ubicuu cum este SARS-Cov2 nu avem decât mijloace primitive, medievale, de apărare, cum este carantina și izolarea. Microscoape digitale și reactivi, lectura genomului complet a virusului, toate medicamentele de sinteză din lume, toată știința modernă, totul este neputincios în fața acestui virus despre care nimeni nu pare să știe nimic. În media au apărut informații ba că ar fi  o simplă gripă inofensivă, ba că este ceva malefic și mortal, un SARS+HIV. Mai straniu este că doctorii se contrazic și nu vezi niciunde vreun acord al specialiștilor asupra modului cum se produce contagiunea (și a metodelor de prevenție, în consecință), asupra efectelor produse (a mortalității care pare să fie complet diferită între China și Italia, de exemplu), asupra remediilor, tratamentelor și potențialului vaccin. Și mai ales, ceea ce e cel mai alarmant, lipsa oricăror previziuni privind durata carantinei și a pandemiei. Asta explică spaima oamenilor: privirile lor de victime hăituite când ies din casă 20 de minute să își cumpere mâncare la supermarket, frustrarea lor de ființe active, agitate, scoase din rutina muncii mecanice zilnice care substituia sensul. Cred ca România nu va fi afectată masiv de această epidemie: nu avem spitale, sistem sanitar performant, dar nu avem nici densitatea de locuire pe kilometru pătrat a marilor metropole occidentale, din Europa sau America, sau a Wuhan-ului. Nu o să fim o țară prea afectată, pentru că aproape nu suntem o țară. Din perspectiva globală (a virusului?) suntem o zonă de la periferia UE, acolo cu Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Polonia, un loc cu granițe pe care le putem închide parțial, o zonă pustiită de migrația forței de muncă, cu sate golite și îmbătrânite, cu  câteva centre unde pulsează anemic capitalismul, cu un sistem sanitar un pic mai bun ca Africa, cu politicieni abulici și pompieriști, cu birocrație bizantină, simulare și minciună în tot ce facem.