DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (14)

Și, cu toate acestea, am fost la proteste.

Ce au însemnat, până azi, aceste proteste? După părererea mea o simplă reacție la abuz a României active civic. PSD-ul câștigător în alegeri, cu o opoziție slabă, s-a umflat ca broasca din fabulă și a crezut că poate legifera orice, fără consecințe. Ordonanțele de urgență ale guvernului, «elefanții», au fost un pretext pentru declanșarea acestei revolte civice interesante la care am participat cu plăcere, deși nu sunt nici hipster, nici IT-ist sau corporatist. Am participat pentru a da, prin simpla prezență în stradă, un semnal că politicienii trebuie să guverneze ținând seama de interesele oamenilor și nu împotriva lor. Restul sunt detalii și tehnicalități.  

Nu știu ce se va întâmpla în continuare. Simpla abrogarea a ordonanțelor în cauză nu va opri protestele. Este greu să închizi cutia Pandorei odată deschisă. Depinde foarte mult de mesajele transmise de taberele politice mâine. Este foarte probabil că protestele vor continua până la căderea acestui guvern inept, problema este că nu știu cu ce poate fi înlocuit. Eu nu văd un nou guvern tehnocrat, cu repetiție. Mai degrabă, în pragul anarhiei sociale, se va opta pentru un guvern de uniune națională, dacă nu cumva manifestările din stradă nu vor căpăta niște accente anti-politice generale, gen «PSD, PNL, aceeași mizerie!» (ceea ce este foarte probabil). În limbajul inspirat din cel informatic se cere «resetarea republicii» (orice o fi însemnând asta). Adică, o nouă clasă politică, o nouă constituție etc. Cred că dispariția vechilor politicieni este obligatorie, dar asta nu se va face spontan, ci treptat. După modelul USR asemenea manifestări populare vor «emana» noi grupuscule care se vor articula politic (în câțiva ani). Ce tristă e totuși expresia asta cu «emanații», patentată de Iliescu după care feseneii erau emanații revoluției din decembrie 1989. Am văzut într-o emisiune pe TVR 1 mai mulți reprezentanți ai partidelor, deja istorice, PSD și PNL, oripilați de faptul că în USR există oameni de dreapta și de stânga la un loc. Ca și cum ei ar fi orientați ideologic clar, pesedeii la stânga și liberalii la dreapta. Orientări care se schimbă instantaneu odată cu migrarea în partidul advers, cu alianțele de guvernare contra naturii, pe care le-am experimentat în ultimii ani. Ce nu înțeleg mulți este că politica românească (și nu numai) a intrat într-o fază post-ideologică, în care stânga și dreapta nu mai înseamnă decât un mod formal de a construi opoziții.

Îmi pare foarte rău pentru prietenii mei care se joacă de-a stânga, afișând nostalgii bolșevice ante- și interbelice, că nu înțeleg odată pentru totdeauna că PSD nu este un partid de stânga, că nu este o opțiune de stânga nici măcar la modul declarativ.  Ecologismul, simplitatea voluntară, anarhismul, atitudinile antisistem, sindicalismul (nu cel din România aservit politic) sunt expresii ale unui stângism difuz care își caută loc în societatea românească. Din aceste mișcări de stradă se va coagula și politic stânga, în câțiva ani, undeva departe de PSD. 

Până atunci (intonat ca pe stadion):     

                        alè, alè

                        alè, alè, alè,

                        o dorință sinceră,

                        România liberă! 

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (7).

E clar că nu mă interesează politica, dar absolut deloc. Azi, am aflat cu stupoare, că în 2 noiembrie avem alegeri prezidențiale. Și brusc m-am luminat, mi-am dat seama de ce s-au activat așa candidații pe la tv: românii mândre, frumoase, ale lucrului bine făcut etc. Mi se pare o campanie lipsită complet de inspirație, populată de slogane inepte. Ce e aia România frumoasă? La ce frumuseți se referă? La cele naturale, care există oricum independent de prezența românilor locuitori în România respectivă? Și care ar fi și mai frumoase dacă românii ar lipsi? Ce e aia România lucrului bine făcut? O aluzie la spiritul german, la neamțul care a primit șurubul la împărțeala originară? Românul ce a primit acolo? Noroc cu paharu’? cei ce au făcut campania nu au priceput că românul nu vrea să facă lucrurile ca neamțul. Vrea să le facă ca până acum, dar să trăiască ca neamțul. Să muncească puțin, spre deloc, și să trăiască bine, spre foarte bine. Cretinismul sloganului – Mândri că suntem români – l-a surprins foarte bine în comentariul său dl. Liiceanu într-un articol care riscă să devină viral pe internet (http://www.contributors.ro/editorial/fie-va-mila-de-noi-domnule-ponta). Editorialul e interesant, dl. Liiceanu e sclipitor în portretul critic pe care i-l face lui Ponta și jalnic în accesele lui băsiste. Acolo când vorbește de limbaj, tupeu, exploatarea febrei pacientului etc., foarte mișto de altfel, vorbește de foarte mulți politicieni români, inclusiv de Băsescu. A inventat Ponta bășcălia și glumele groase în spațiul public? Mă enervează partizanatele politice și amneziile subite ale unora. Săracu’ Băse, cum a vrut să salveze el România și a tăiat 25 la sută din  toate salariile. Ce viziune economică de excepție care e acum blamată! Extraordinar cât de tâmpiți putem fi. Sau de lichele.

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (6)

Săptămâna trecută nu am votat. Cred că e prima dată, de vreo douăzeci şi ceva de ani încoace, de pe vremea lui Raţiu şi Câmpeanu, când nu am votat, deşi am fost în ţară. E drept că nu eram în oraşul de reşedinţă, dar aş fi putut vota pe liste speciale. Eram oricum setat să nu votez nici un partid, să nu creditez nici un candidat - politician de profesie care azi este, de exemplu, în PDL, ieri a fost în PNL și mâine, probabil, la PSD-PC-UNPR. Şi mi-am propus să votez un independent, dar nu prea ştiam cine sunt, pentru că au fost cam absenţi din campanie, înecaţi de afişele cu motive de cusături populare româneşti roşu pe fond alb şi sloganul care ne reaminteşte că e o mândrie faptul că aparţinem naţiei române. De Mircea Diaconu uitasem, mi-am reamintit că este candidat seara, când am văzut exit poll-urile. Singura echipă de tineri care m-a abordat pe străzi şi mi-a dat un flyer de campanie a fost cea a Corinei Ungureanu, așa că m-am decis că, dacă votez, o să o votez pe Corina Ungureanu, lucru care mi-a atras imediat epitetul de anarhist. Nu mai are rost acum, post eventum, să explic motivele pentru care aș fi votat-o, pentru că oricum nu mi-am exercitat dreptul. Să zicem că avea legătură cu faptul că este lipsită de prejudecăți.

După anunțarea rezultatelor s-a instalat în viața politică o babilonie din care, nefiind foarte atent, nu mai înțeleg nimic. Liderii și-au dat sau nu și-au dat demisia, USL ba există, ba nu există, apar tot felul de candidați surpriză la președinție, unii se comasează și dispar, alții nu vor nici să se alieze. Un consens pare să existe în jurul ideii că trebuie unificată «dreapta». Multe «succesuri» le doresc.

NOTE ZILNICE

Ce nu încetează să mă uimească în România este cum, în faţa oglinzii, se operează cu dublul standard. Când cineva câştigă o bursă, un proiect etc., concursul a fost corect. Când îl pierde a fost trucat. Când îi intră nişte bani în buzunar este perfect legitim. Când îi intră altuia a fost, clar, o hoţie. Suntem o naţie condamnată la ipocrizie.

DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (3)

Iată și un alt motiv pentru care nu mă interesează politica. În contact cu politicul se developează prostia, servilismul și imbecilitatea aproapelui. Orice poveste cu politicieni este despre stăpâni de sclavi și sclavi, boieri și iobagi, patroni și clienți.

Azi locul meu de muncă s-a infestat cu politicieni și eu n-am mai avut loc. Un anume domn Verheugen de care uitasem (din fericire) a devenit doctor honoris causa la UBB. Nu e vina lui. Au descins, cu această ocazie și alte mărimi de la centru, clonele lui Năstase la care făceam aluzie în textul anterior, Ponta și Corlățean.

Cred că atunci când împăratul de la Roma a venit în Dacia provincialii nu s-au agitat așa cum au făcut-o responsabilii cu pâinea și sarea de la UBB. Au dat probabil caii cu cremă de ghete pe copite, dar nu cred că au plantat flori iarna.

În fața clădirii centrale de pe str. Kogălniceanu 1-3 era o groapă (se citește sondaj arheologic) făcută în octombrie – noiembrie anul trecut și lăsată deschisă. Cu toate că era protejată cu panouri, începea să se umple cu pet-uri și pungi goale de chipsuri iar movila de pământ de lângă ea era cam inestetică.  Groapa a fost astupată urgent ieri iar în pământul negru proaspăt au fost plantate niște flori. În luna februarie. Pe scări, în fața intrării principale, au fost puse două ghivece mari cu doi brăduți. De la ușă până în Aula Magna, covor roșu. Nu am nimic cu covorul roșu, cu festivismul exagerat, dar nu înțeleg cine și-a imaginat că pe scări, în fața intrării principale, stau iarna ghivece cu plante. De ce să pui ghivece pe scări? Îmi aduc aminte când Gerhard Schroder a fost să viziteze mormântul tatălui său, Fritz Schroder,  soldat nazist mort în al doilea Război Mondial, în Ceanu Mare, jud. Cluj, autoritățile au asfaltat drumul și i-au făcut și un monument fain. Suntem un popor cu reflexe de slugi, avem slugărnicia în memoria din genă.

Pe fosta stradă a Lupului, actualmente Mihail Kogălniceanu, parcarea era blocată de dimineață. Niște nefericiți și-au lăsat 5-10 minute mașinile în fața grădiniței de la Iozsa Bela, atât cât să-și îmbrace copiii în șorțulețe. Pe când au coborât erau deja ridicate de prompta poliție locală. Că doar urma să vină Ponta la 11 și era deja 9.

Pe la 10.30  vreau să intru în clădirea centrală, cu treabă. Era lume strânsă în față, caruri de filmare de la televiziuni, profesori, studenți etc. Urc pe scări și dau să intru când mâna lungă a unui spp-ist mă oprește. Era un tip între 50-55 de ani, cu palton negru cu un walkie-talkie sau așa ceva în mână. Mă întreb după ce criterii îi aleg pentru că îmi dau seama că nu pot să-l descriu. Mutră comună, păr negru, proaspăt ras. Mă întreabă: unde mergeți? La Universitate, zic eu. Nu puteți intra, zice el. Cum nu pot intra? lucrez aici, insist eu nu prea convins. Aveți invitație pentru eveniment?, continuă el. Ce eveniment?, fac eu pe prostul, după care îmi dau seama că e inutil să mai insist. Și-am plecat gândindu-mă cum îmi ocupă politicul spațiul vital. Mai târziu m-am bucurat când am văzut copiii cu pancarte care s-au sustras vigilenței spp-istului meu. Oare aveau invitații la eveniment?