Journal de guerre

Despre denazificarea Rusiei

Nu am mai urmărit cu atenție știrile de război, dar am citit, în timpul liber, Hannah Arendt, Eichmann in Jerusalem. Și am urmărit, astfel, pas cu pas, aberațiile nazismului care au culminat cu Final Solution. Am vrut să văd simetriile cu lumea de azi, cu ce se întâmplă în Rusia lui Putin pentru a înțelege cum indivizii și colectivitățile ajung să tolereze și să conviețuiască cu crima și, mai mult, pentru a vedea spre ce ne îndreptăm. Odată pornit caruselul războiului, a uciderii în masă, e greu de oprit.  Înainte să dea ordinul uciderii evreilor din Protectorat Hitler a testat camerele de gazare pe germanii cu probleme psihice, cărora voia să le ofere o moarte ușoară. Majoritatea germanilor au fost de partea lui. Cei care s-au opus nu au reușit să se organizeze relevant, cam ca rușii de azi. Desigur că sunt indivizi în Rusia care nu sunt de acord cu operațiunea specială a lui Putin din Ucraina, dar nu rezultă de niciunde că sunt majoritari și că ar fi capabili de opoziție. Pe de altă parte popularitatea lui Putin a crescut, rușii sunt mândri că sunt ruși, imperiali, ocupanți, temuți de alți etc.  Sunt terifiante exemplele lui Hannah Arendt de la sfârșitul războiului când germanii de rând sperau ca în cazul unei înfrângeri, să nu cadă în mâna rușilor și Fuhrerul să le ofere o moarte demnă prin gazare.  Frazele cheie ale lui Himmler despre misiunea unei generații, care e provocată să rezolve o problemă milenară, care trebuie să poarte o greutate supraomenească, au indus în mințile naziștilor iluzia invincibilității și a rolului epocal în istorie. Nu știu ce li se spune rușilor acum, în afară clișeele unei istorii paseiste și ale unui antimericanism revanșard post Cold War. Azi mi se pare că e greu de spălat pe creier un popor întreg și de ținut sub cizmă, dar îmi aduc aminte de vremea lui Ceaușescu. De frica și obedianța românilor sub dictatură și, parcă, nu îmi mai vine atât de ușor să îi judec pe rușii de azi sau pe germanii de ieri. 

 

Journal de guerre

Putin è un cesso!

În 2003 eram în Messina și izbucnise unul dintre războaiele din Irak. Și Uniunea Eurpeană tocmai decisese că aderarea României la UE nu e oportună. Și nu eram încă membri NATO și toată lumea era împotriva americanilor. Așa cum se salută azi Slava Ukraini! se saluta atunci Ci siamo contro la guerra! Peste tot, pe stradă, în tramvai, la radio, graffiti pe pereții clădirilor, numai Ci siamo contro la guerrra! Retrospectiv mi se pare normal că era așa. Am atins și noi românii, de mult timp în NATO și UE, nivelul acesta al manifestării civice contra actelor politice aberante. Mi se pare acum firesc să protestezi cu un gest cotidian contra a ceea ce te nemulțumește politic.

Nu îi înțeleg pe cei prost informați și manipulați care încearcă să stabilească adevărații vinovați pentru războiul din Ucraina. Vinovați care, inevitabil, nu sunt rușii, ci alții, americanii de exemplu, care vor să domine lumea, să stăpânească piețele și sursele de energie. Deși e clar că nu americanii sau NATO au atacat Ucraina, totuși ei au provocat. Ei și ucrainienii l-au înjurat pe Putin de mamă și atunci e și normal că le-a dat dat un cap în gură.

Cred că în tinerețe Putin a fost un școlar prost, chiar dacă isteț. Nu a putut acumula pe un spectru larg de înformație și s-a limitat la o învățare conștiincioasă a tehnicilor de manipulare kîgîbiste. Mai slăbuț, probabil, la economie politică și la materialismul dialectic și istoric. Poate ar fi reținut ceva despre  cele trei contradicții fundamentale, mai ales despre cea dintre relațiile de producție și suprastructură. Nu poți doar să vinzi materie primă și să creezi structuri simple de tip feudal într-o lume a capitalului bancar globalizat și a societății interconectate pe multe nivele. El îi zice colhoznicului traktorist de Lukașenko că sancțiunile le vor face bine și că cele două organisme socio-economice, Rusia și Belarus, își vor dezvolta organele lipsă. Avea dreptate Nemțov că, până la urmă, Rusia e ca dinozaurii, cu corpul mare și capul mic (motiv pentru care ar fi dispărut și dinozaurii). Și cu multe organe lipsă, care trebuie dezvoltate foarte repede.

Revenind la Italia și la războiul din Ucraina. Îmi imaginez pe pereții clădirilor un graffito de tip Putin è un cesso!, pentru că avem de-a face cu un criminal de război. Atât pentru civilii ucrainieni bombardați de-al dracului, de nervi și din strategie kîgîbistă, cât și pentru copiii soldați ruși care mor în tancuri fără să știe ce i-a lovit în Ucraina, omorâți de rachete ghidate din satelit și laptop.

Mă uit cu groază la știri și mi-e frică că rușii au mai cucerit un oraș. Aud tot timpul la tv că NATO va apăra fiecare inch (tradus cu centimetru) din teritoriul lui. Azi Johannis a zis că fiecare milimetru. Până să mă bazez pe NATO zic Slava Ucraini! Kosakam Slava!

Journal de guerre

Nu am cum să mă raportez la războiul din Ucraina și la Rusia decât personal. Viața de zi cu zi, bunăstarea personală, trebuie să se situeze dincolo de ideologie. Nu mă interesează decât dacă eu trăiesc în democrație sau într-un regim autoritar, totalitar, recte, într-o dictatură. Și am trăit în ambele felurile de regim, astfel încât pot să discern. Ăsta ar fi, să zic așa, singurul meu avantaj, față de alții care nu pot să aprecieze, prin experiența personală, diferența dintre o democrație și o dictatură. 

Ucrainienii au experimentat o democrație și posibilitatea unei vieți mai bune și nu vor să se întoarcă sub knut-ul și sub cizma rusească. Nu e vorba de cristalizarea accelerată a națiunii ucrainiene, ci, pur și simplu, de opțiunea pentru libertate sau sclavie.  

Rusia rulează  narațiuni din vremuri apuse: cnezate, imperii medievale, ureseseuri, realități dispărute mai demult sau mai recent și nu rezultă de niciunde că trebuie să se întoarcă. Putin crede că poate să răsucească înapoi ceasul istoriei. E ca și cum Erdogan ar vrea să refacă Imperiul Otoman, așa cum Mussolini voia să restaureze Imperiul Roman. Pe Vladimir Vladimirovici, eu l-aș compara, ca istoric, cu Iustinian. Pe vremea lui au erupt vulcanii din Indonezia, au fost anii cu veri reci și cer întunecat, a izbucnit și o pandemie devastatoare (ciuma lui Iustinian) dar el s-a și încăpățânat să restabilească Imperiul Roman în vechile frontiere. A cucerit un pic din Africa vandală și din Italia ostrogotă și apoi Imperiul a colapsat sub loviturile strămoșilor prezumtivi ai lui Vladimir Vladimirovici Putin (deși după mutră el pare mai degrabă un calmâc rusificat). 

Nu cred că Putin are probleme psihice, altele decât că e bolnav de putere și se crede predestinat pentru restaurarea URSS. Cred că nimic din ceea ce declară public nu  are nici cea mai mică valoare. Putin a promis că nu va ataca alte țări. Lupul a promis că o să mănânce doar o oaie. Neamul nostru de ciobani români și moldoveni din Republică trebuie să știe că lupul ucide mai multe oi decât poate mânca pe loc și Putin o să atace  atâtea țări câte i se va permite. 

Apropo de bunăstare și ideologie, știu că în momentul în care războiul se mută la vest de linia de fractură dintre cele două complexe militaro-industriale de azi, adică pe teritoriul României, noi o să trăim ca ucrainienii azi, indiferent cât de mult ne apără sau nu NATO.