La vie est courte, mais on s’ennuie quand même (Jules Renard)


sâmbătă, 8 februarie 2014

De ce nu mă interesează politica (4)

57. Con la rettificazione si governa lo Stato, con la strategia si impiegano le truppe, con il non-fare si conquista l'impero (...).
58. Se il governo è poco attivo, il popolo è semplice e onesto. Se il governo ficca il naso dappertutto, il popolo è pieno di difetti.(...)
60. Governare un grande paese è come friggere dei pesciolini. (...)
65. Se il popolo è difficile da governare, è perché sa troppe cose. Perciò, chi governa uno Stato per mezzo del sapere è una sventura per quello Stato (...).


(LAO-TZU, Tao-teh-ching)

luni, 3 februarie 2014

NOTE DE LECTURĂ

1. Am citit o carte despre daci și romani, scrisă acum câțiva ani de o doamnă arheolog care-și compensează ignoranța prin agresivitate și lecții moralizatoare pentru toți colegii. E reprezentativă pentru o întreagă generație prinsă într-un cerc vicios, o generație care s-a îndepărtat de surse și care nu a avut alt proiect decât acela de a demonstra aserțiunile maeștrilor. Niște istorici pentru care ceva era adevărat pentru că așa a zis Daicoviciu Bătrânu’ sau Hașu, iar ce scrie în izvorul antic e cu totul secundar și lipsit de importanță. Generația anterioară, post-pârvaniană, a analizat sursele, a stabilit prioritățile și misiunea și a trasat direcțiile. Dacii și geții sunt același popor, sunt strămoșii originali și iluștri ai românilor moderni, au creat un stat interesant, ceva între o uniune de triburi barbare și un regat elenistic. Religia lor era și ea specială, un monoteism zalmoxian de comparat cu iudaismul (sau chiar cu creștinismul) care îi făcea foarte îndărătnici și viteji (și drepți, vezi epitetele formulare de la Herodot - andreiotatoi kai dikaiotatoi). Dacii erau numeroși, atotprezenți și rezistenți, sunt tulpina perenă a acestui spațiu, romanii sunt doar altoiul nobil. Dacii au supraviețuit masiv cucerii romane și transformării in formam provinciae, trebuie doar găsiți. Trebuie convins tot mapamondul că ei există, că au lucrat ceramică cu mâna de câte ori au avut ocazia, că s-au incinerat așa cum au făcut și moșii și strămoșii lor. Trebuie, deci, căutați cu obstinație, deși, din perspectiva arheologului de azi, par la fel de volatili ca inorogul invizibil roz (i.e. Invisible Pink Unicorn) despre care unii cred că există, deși nu l-a văzut nimeni.
Istoricii români ai antichității sunt specialiști în cunoașterea precară a surselor și tratarea lor selectivă. Asta e o scădere care transcende generațiile. Știm că dacii și geții vorbesc aceeași limbă pentru că ne spune Strabo (un geograf a cărui operă compilativă s-a păstrat prin hazard și pe care nu o citează nimeni în vremea lui sau în veacurile de după). Și îl credem, dar nu și pe pe Iordanes care zice că goții se numeau în vechime geți.

2. Ce credeau romanii contemporani despre identitatea dintre geți și daci ne arată, de pildă, Augustus, în testamentul său politic.

Res Gestae Divi Augusti, 30.2:
Citra quod Dacorum transgressus exercitus meis auspiciis uictus profliga/tusque es[t et] postea trans Danuuium ductus exercitus meus Dacorum /  gentes imperi[a p]opuli [R]omani perferre coegit.

Danuvius este Dunărea noastră pe care grecii o numeau Istros. Și în varianta greacă a inscripției numele propriu Danuvius este înlocuit cu termenul grec, Istros. Atunci, cei care au trecut dincolo de Istru sunt, în textul tradus, geți, sau nu?

30. 2. Oá pe|tade D£kwn diab©sa poll¾ dÚnamij moj asoij ow|noj katekÒph. Kaˆ Ûsteron metacqn tÕ mÕn str£|teuma pšran '/Istrou t¦ D£kwn œqnh prost£gmata || d»mou `Rwmawn Øpomšnein ºn£gkasen.

Surpriză! Nu sunt geți, rămân daci. Danuvius / Istros este trecut de Daci (Dakoi) nu de geți (Getai). Poporul unic geto-dac, care depășește limitele regionalismelor tribale, este un concept imaginar prin care românii celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea și-au definit strămoșii, prin imitațiune, după model franțuzesc. Geto-dacii sunt, în fond, celții noștri. 

 http://www.fonts101.com/search/greek