DE CE NU MĂ INTERESEAZĂ POLITICA (24)

Țara aproximativă

Era o glumă, pe un site de umor pe net, că ungurii nu vor să ne dea înapoi căciula lui Glad, Gelu și Menumorut, pe care ăștia trei o purtau cu schimbul (https://www.timesnewroman.ro/monden/ungurii-refuza-returnarea-caciulii-lui-gelu-glad-si-menumorut-purtata-cu-randul-de-cei-trei/). Mi se pare foarte relevantă gluma: avem niște strămoși prestatali interschimbabili, așa cam ca pentru o țară însăilată. În loc de coroană au o căciulă de astrahan sură de pe vremea lui Ceaușescu (și asemănătoare cu cea a dictatorului socialist), o poartă cu schimbul că nu era nimic centralizat, doar un fel de formațiuni prestatale menționate de un notar anonim (nu știm dacă erau cnezate sau voievodate, dar sigur nu erau ceva mai semnificativ, așa că însemnul puterii putea fi o căciulă de strămoș tarabostes daco-get).

Din păcate ăsta e mesajul pe care îl generează statul român. Există un centru puternic, Bucureștiul cu un control regional. Nu am senzația că puterea centrală mai are mecanisme de a-și extinde autoritatea în teritoriu, din simplul motiv că a înlocuit instituționalizarea statală cu un control politic de circumstanță. În funcții publice, în organisme și agenții guvernamentale, până și în comisii consultative, de mulți ani încoace sunt numiți oameni politici sau afiliați, crezând că astfel se poate păstra o oarecare comandă. În multe cazuri oamenii politici, membrii de partid sau simplii simpatizanți (sau doar prieteni ai membrilor de partid) sunt lipsiți de profesionalism, ca să nu zic incapabili, sau, pur și simpu, tâmpiți. Este, în fapt, o contraselecție de cadre care minează viața publică a României de peste treizeci de ani. Ajungi să discuți cu cineva poziționat la centru sau pe undeva pe la vârful instituțiilor dirigente și constați, a nu știu câta oară, că nu cunoaște rudimente de legislație, că, pur și simplu, nu e locul lui acolo, dar a fost numit politic de cineva. Și nu te enervezi, și îți mai spui o dată, nu e nicio problemă, asta e România, țara oamenilor numiți în funcții pe alte criterii decât cele profesionale. Pentru că ești obișnuit deja cu anormalitatea și nu vrei să te enervezi să nu-ți cauzeze ceva.

Problema este cât o să mai meargă așa. Până la urmă sistemul ăsta disfuncțional o să se gripeze, o să intre în colaps. Prea mulți proști pe metru pătrat nu au cum să genereze valoare. Eu am pierdut demult speranța ca vreo configurație politică rezultată din alegeri libere să corecteze disfuncțiile acestui sistem socio-politicianist. Singura mea dorință e să nu sucombe de tot într-o zi, să nu se zombifice de tot statul ăsta  al cărui simbol poate fi o căciulă de astrahan ceaușistă purtată de lideri regionali.

ARHEOLOGIE (4)

Sarcofagul din Apulum

Zilele trecute am văzut pe facebook o știre dintr-un ziar local preluată apoi de media de răsunet național (https://www.digi24.ro/stiri/sarcofag-roman-vechi-de-1700-de-ani-distrus-cu-excavatorul-in-cimitirul-din-alba-iulia-este-excavatorist-da-de-pietre-le-scoate-2268609). Am tot zis, cu orice ocazie, că azi în România, în fiecare minut, un excavator distruge un context arheologic. În diverse puncte din țara asta care nu e chiar atât de întinsă. Nu distruge Roșia Montană, nu sparge statuia lui Nefertiti, dar vorbim despre o sumă de distrugeri incalculabilă. Patrimoniul arheologic nu este o resursă regenerabilă și este distrus permanent. Poate că nu toată lumea sesizează pierderea, dar ca să se înțeleagă o să o compar cu pierderea memoriei pe bucățele, cu un fel de Alzheimer național. Istoria este memoria nostră comună, a celor care împărțim azi acest spațiu geografic numit România. Oamenii au doar memorie individuală, memoria colectivă este înregistrată, livrescă, un discurs generat de o intelligentsie, discurs public căruia îi zicem istorie. Pentru epocile care nu au produs arhive scrise, ziare, cărți, cronici, epigrafe, urmele aceste istorii uitate, ale acestei memorii colective, sunt vestigiile arheologice. Cu ajutorul lor reușim cu greu să schițăm o istorie, un discurs despre strămoșii noștri aliterați, discreți și uitați de mult. Un sarcofag spart de un excavatorist distruge o piesă de patrimoniu irecuparabilă, aneantizează o informație despre trecut, irecuperabilă. Un detectorist care scoate artefacte din pământ, le vinde pe piața neagră de antichități, distruge și el un context, o informație și pierde o piesă de patrimoniu. Toate aceste acte voluntare sau involuntare care afectează permanent patrimoniul ne ajută doar să uităm cine au fost părinții, bunicii, strămoșii noștri și permit să se instaleze acest Alzheimer al memoriei colective. Nu e neapărat important un sarcofag, oricât de frumos, nu e important un context, oricât de relevant, dar este pur și simplu criminală această distrugere în formă continuată sub pretextul dezvoltării (infrastructurii, imobiliare, a cimitirelor etc.). Arheologii sunt puțini, prost plătiți, obosiți și tracasați, dar, în general, sunt niște oameni foarte pasionați de meseria lor și de vestigii. Practic arheologia de peste 30 de ani și pot să spun că fără pasiune pentru trecut și meserie nu reziști în meseria asta. Renunți mai devreme sau mai târziu.   

Nu există nici un vid legislativ: în momentul descoperirii, chiar în zonă cu patrimoniu nereperat, ești obligat să anunți direcția județeană care va anunța instituțiile abilitate să facă cercetări arheologice. Dacă distrugi și nu anunți comiți o infracțiune care se pedepsește conform Codului Penal. Dacă lucrările sunt în zonă cu patrimoniu reperat ești obligat să respecți procedurile stipulate de legislația națională în clipa când afectezi subsolul și, implicit, patrimoniul. Există diagnostic teoretic (inclusiv cu metode geofizice, non-invazive), diagnostic intruziv (sondaje mecanizate), supraveghere arheologică (care implică prezența unui specialist în teren pe toată durata lucrărilor) și cercetare arheologică preventivă (care, în unele situații, poate să conducă la descărcarea de sarcină arheologică a terenului, în funcție de natura vestigiilor). De ce atunci constructorii, investitorii, cu un cuvânt beneficiarii, încearcă să eludeze legea și să nu facă aceste lucrări? E simplu, pentru că trebuie să cheltuiască niște bani. E mai ieftin să decapezi situri arheologice cu excavatorul, decît să cercetezi printr-o săpătură manuală de durată un teren. Și banii îi economisești, că doar suntem în România, ce dracu, niște cioburi și niște oase. Nu mai bine eu, ca CEO de multinațională, îmi dau un bonus la final că totuși am economisit niște bani la proiect?

Mai demult credeam că investitorii nu înțeleg, că trebuie informați și lămuriți. În fond, totul e doar despre bani, care trebuie luați, nu dați.