NOTE DE LECTURĂ

Nu mai suport să mai citesc nimic despre geografia antică și mai ales despre Ptolemeu. Cine este Ptolemeu, un fel de enciclopedist, un Leonardo da Vinci al secolului II? Și mai ales ce a scris el? Ce este Geografia pe care o disec de ani de zile și nu reusesc să o înțeleg deloc. De ce e atât de inegală și eterogenă pe de o parte și atât de completă și bogată în date pe de alta. Oricât fug de acceptarea ipotezei Bagrow – Polaschek, mi se pare că voi sfârși prin a o accepta. Mă tem că nu exista în antichitate o asemenea geografie, ci, din opera geografică, doar ceea ce cunoșteau Pappus, Théon din Alexandria, Anania din Shirak, arabii, anume cartea a 8-a, Kanonul, tabele matematice, iar geografia așa cum o știm nu este altceva decât o compilație bizantină din secolul XIII.

NOTE ZILNICE

Reprezentări științifice

Am văzut azi într-o librărie o carte pe care am frunzărit-o vreo câteva zeci de secunde și mi-am dat seama că nu trebuie, cu nici un preț, să o cumpăr. Era ceva de genul – întrebări puse de cei mici la care răspund cei mari. Și erau tot felul de întrebări fundamentale, de răspunsuri autorizate la enigme moderne. De pildă, la întrebarea de ce au dispărut dinozaurii? răspundea un paleontolog mai celebru decât dr. Scott, care sublinia că dinozaurii erau niște ființe gigantice dar că nu au avut nici o șansă în fața unui pietroi de iridiu de multe tone care s-a izbit de Pământ. Dinozaurii din America de Nord or fi murit ei din cauza meteoritului în cauză, dar cei din țara Hațegului de ce au murit? De plictiseală? Eu cred că meteoritul ucigaș e doar o reprezentare științifică, că nu s-a demonstrat, încă, că el este cauza dispariției dinozaurilor. Eu cred că reptilele uriașe au evoluat și s-au transformat în păsări, că pteranodonul a devenit găină. Și nu cred că cineva azi îmi poate demonstra contrariul.

Mai era și o întrebare dacă există sau nu extratereștrii, la care se răspundea într-o pagină și jumătate cu o platitudine de genul: universul e imens și se speră că nu suntem singuri. Mi-am adus aminte de grecii epocii elenistice care făceau navigație costieră și cunoșteau doar o lume imperfect imaginată ca o insulă în emisfera nordică (de cîteva ori mai mică decît în realitate). Apoi un Eratosthenes a calculat circumferința globului terestru, neverosimil de precis, iar un Crates din Mallos a imaginat un glob cu patru lumi de uscat opuse în emisfere diferite. De unde și întrebările normale: dacă antipodanii există sunt mai avansați sau mai înapoiați? dacă sunt mai avansați de ce nu navighează pănă la noi? când o să construim noi, grecii, corăbii care pot străbate oceanul? Reprezentarea științifică a lui Crates din Mallos nu a fost complet greșită: erau trei lumi, nu patru, dispuse un pic altfel decât și-a imaginat el. Și erau locuite de civilizații care n-au inventat roata și n-au stăpânit metalul dar au construit piramide și au clădit imperii și de marsupiale și aborigeni care au colonizat oceanul cu pirogi. Doar că au trecut vreo 2000 de ani până când urmașii acelor greci au construit galioanele fără de care Oceanul nu a putut fi traversat.

Erau multe întrebări și răspunsuri în genul acesta, dar nu am avut răbdare să parcurg culegerea de reprezentări științifice pe înțelesul copiilor. Probabil că li se explica că acum câteva milioane de ani a avut loc implozia particulei care a creat Big Bang-ul și a apărut universul (în expansiune) în care ne trăim zilele. Că în centrul Pământului, sub multiplele scoarțe terestre, există un nucleu de lavă (pe care nu l-a văzut nimeni și unde omul nu va ajunge niciodată să foreze). Și multe altele asemenea.

La ce servesc reprezentările științifice? Cred că doar la stabilirea unui limbaj comun. Vara trecută un băiat de 18-19 ani care nu făcuse școală (decât vreo patru clase în România, după care a fost crescut în Spania) îmi povestea cum bunica lui i-a zis că o să fie probleme pe Pământ, că s-ar fi rupt un fel de pânză de pe Soare. Să fi fost o reprezentare tradițională, din neolitic, a exploziei solare?

NOTE DE LECTURĂ ROMANE

Geografia pierdută

Ce destin aiurea a avut domnul din imagine. A străbătut lumea (lui) în lung și în lat și a vrut să le spună și altora cum arată. Nici măcar nu știm dacă a vrut să scrie o geografie, dacă a scris-o, dacă a vrut doar să picteze pe un perete o hartă a lumii. A lăsat prin testament surorii sale să expună măcar harta, să o vadă tot romanul. Unde? în porticus Vipsania, undeva în Campus Martius (nici măcar Felippo Coarelli nu știe unde era). A murit și ea și prietenul lui cel mai bun i-a terminat opera. Medievalii ignari și unii moderni i-au furat și paternitatea operei: quem divus Augustus primum per Chorographiam ostendit. Uneori coautorul devine autor principal, când nu citești cu atenție Naturalis Historia a lui Plinius Secundus care spune de 31 de ori cine e autorul hărții sau comentariilor sau a amândurora, whatever.

Ce de cadavre de teorii, cât efort de Quellenforschung germană ca să restituie cioburile acestei hărți. Frandsen, Mannert, Mommsen, Ritschl, Petersen, Müllenhoff, Detlefsen, Schweder, Philippi etc., adică un întreg secol XIX de nemți care știau pe de rost puținele izvoare care au supraviețuit naufragiului geografiei antice. Marele Mommsen, cel adulat de antichizanții ardeleni, credea în 1851 că harta și comentariile anexe erau munca exclusivă a lui Augustus. Singura surpriză a secolului XIX o oferă Schweder care publică în 1876 un text (parțial) inedit: Divisio orbis terrarum. Parțial, pentru că în secolul VIII, la curtea lui Carol cel Mare îl văzuse călugărul irlandez Dicuilus care l-a pastișat în a sa De mensura orbis terrae (o geografie ce ce pretinde inspirată dintr-o mensura orbis făcută în 425 la comanda lui Theodosius al II-lea). Scrierea geamănă, Demensuratio provinciarum era cunoscută mai demult. Până și Mommsen s-a răzgândit după ce a fost publicată Divisio. Încurcate sunt căile filologiei germane: Klotz găsește în perioada interbelică 66 de fragmente pe care le atribuie geografiei pierdute. Era un neamț prea silitor pentru că azi jumătate dintre ele au fost aruncate peste bord.

Ce a lăsat în urmă e un mister. L-a citit Plinius în secolul I și l-au rezumat doi anonimi în Spätantike: cei ce au redactat opusculele Divisio și Demensuratio. Ciudat destin al unei opere ce a modelat viziunea despre oikumene a romanilor. Singura speranță a geografiei pierdute e că a lăsat urme indirecte, că se pot găsi missing links. Divisio orbis terrarum Theodosiana din mappamundi a lui Theodulf, de exemplu.